De la oraș la sat: au construit o cabană modernă pe vârf de colină, într-o zonă izolată de civilizație
publicat pe 26 aug. 2024Perioada de pandemie i-a determinat pe mulți să caute bucuria naturii și să se mute de la oraș la sat, către un trai mai simplu, departe de haosul urban și o viață trăită pe repede-înainte. Adrian Varga, un fotograf în vârstă de 43 ani, alături de soția lui, au făcut acest pas în 2020.
Cei doi au ajuns în comuna Cerașu, satul Valea Borului, în județul Prahova, unde au cumpărat o casă bătrânească. Pe terenul amplasat la marginea unei păduri, departe de civilație, au construit un tiny house, destinat tuturor celor care caută o perioadă de liniște, în aer liber.
Timp de trei ani au căutat un teren sau o casă bătrânească, cât mai departe de orice vecin și amplasată, ideal, pe o pantă care să le ofere o priveliște de vis. Așa au ajuns în Valea Borului la final de 2022, la marginea unei păduri, pe un vârf colinar, într-unul dintre cele mai pitorești și îndepărtate sate din Prahova.
„Practic, locul este pe versanții Carpaților, pe o vale paralelă cu cea pe care este dezvoltată cea mai mare parte a turismului nostru montan. Beneficiază de același peisaj, dar este retras”, explică fotograful.
Aici au cumpărat și două cabane construite în 2008, aflate într-o stare deplorabilă (unde nu a mai locuise nimeni de atunci). Pe una dintre ele au demolat-o, iar în cealaltă s-au mutat și au început un proces lent de renovare, căci au preferat să investească banii mai degrabă în construcția unui tiny, în scop turistic.
„Ideea unei căbănuțe în scop turistic a apărut în momentul în care am realizat că locul acesta minunat ar putea fi împărtășit și cu alții care caută liniștea și frumusețea naturii. Avem în plan să mai construim încă 11 căsuțe, iar fiecare dintre ele să reprezinte câte o zodie”, adaugă proprietarul.
De la oraș la sat: un tiny înconjurat de verdeață
Peisajul idilic a venit la pachet un drum de acces care nu mai fusese utilizat de multă vreme, pentru care Adrian și soția lui au fost nevoiți să cumpere o mașină de teren, cu ajutorul căreia să urce materialele de construcții. Apoi, găsirea unor meșteri pricepuți a fost un alt obstacol. După o perioadă de căutări, au dat peste un vecin din sat, tâmplar de meserie, care le-a construit căbănuța. Munca la tiny a durat aproximativ un an, de la începutul lui 2023 și până la sfârșitul lui iunie, 2024.
Cabana are o suprafață utilă de 40 metri pătrați și o suprafață desfășurată de 60 metri pătrați. Cuprinde un living cu bucătărie open space, o baie cu duș walk-in, o canapea extensibilă și un pat king-size. Ferestrele imense măresc vizual spațiul și creează o punte cu natura și peisajul din jurul cabanei.
O investiție de aproximativ 50.000 euro pentru cabană
Terenul pe care se află cabana are o suprafață totală de un hectar. „Când l-am cumpărat, era plin de spini, dar după multă muncă am reușit să toaletăm pomii și să tundem iarba. Suntem adepții vorbei „omul sfințește locul”, și cred că am reușit să transformăm această paragină într-un loc frumos și îngrijit”, spune Adrian.
La capitolul utilități, au reușit să conecteze tiny-ul la electricitate de la rețeaua locală, în timp ce apa potabilă o au dintr-un puț propriu. Canalizarea este realizată printr-o fosă septică, iar încălzirea este asigurată de o centrală pe lemne. Nu au acces la rețeaua de gaze, dar au instalat o butelie pentru necesitățile de gătit.
Investiția pe care au făcut-o a fost de aproximativ 50.000 euro, o parte din ei au venit din economii economisiți, dar iar cealaltă parte dintr-un mic credit.
Amenajare interioară cu inspirație de pe Pinterest
Adrian și soția lui sunt pasionați de design de interior, așa că ei sunt cei care s-au ocupat de tot ceea ce înseamnă decorul cabanei. Au reușit să îmbine elemente tradiționale cu aspecte moderne, iar rezultatul este un spațiu cozy și estetic plăcut.
Lemnul dă senzația de căldură și intimitate, în timp ce accesoriile moderne creează tot confortul de care ai nevoie. „Elementele mele preferate din casă sunt șemineul din living și terasa cu vedere panoramică asupra văii. Acestea aduc un farmec aparte și oferă momente de relaxare de neuitat”, completează proprietarul.
Cabana costă 500 de lei pe noapte, iar Adrian mărturisește că așteaptă să-i treacă pragul atât familii și cupluri, cât și grupuri de prieteni care loc liniștit, aproape de natură, unde să se poată relaxa și bucura de frumusețea peisajului.
Pentru cei care vor să-i calce pe urme, el spune: „Recomand să aibă răbdare și să se documenteze bine înainte de a începe. Este important să găsești meșteri de încredere și să te asiguri că toate detaliile sunt puse la punct pentru a evita surprizele neplăcute.”
-
hotnews
Cum arată o căsuță în copac de doar 18 metri pătrați, dotată cu toate cele necesare și cu vedere la dealuri și pădure
-
LIFE
După 20 ani de muncă în Florența, o femeie a revenit în țară și a construit o casă pe roți cu vedere la Cetatea Neamțului
-
LIFE
10 dintre cele mai frumoase tiny houses din România despre care am scris de-a lungul timpului
-
hotnews
Chiuveta din inox pătată cu detartrant: cea mai eficientă și simplă soluție de curățare
Petele ies rapid cu această soluție.
-
UTILE
Ce se întâmplă dacă pui folie de aluminiu în cuptorul cu microunde? 5 materiale pe care trebuie să le eviți
Strici aparatul și alimentele, iar riscul de incendiu e mare.
-
Apartamente cu 2 camere
Amenajare cu multe spații pentru depozitare și culori puternice pentru un apartament de 50 metri pătrați
Un spațiu aerisit, dar bogat în atmosferă.