Apartamente cu 3 camere

Un pat de 1000 euro cu tăblie din catifea până în tavan, într-un apartament din Pipera

    Nimic nu se aruncă, totul se transformă. Această lozincă l-a călăuzit pe designerul unui apartament din Pipera, care a adaptat mobilierul existent noii amenajări, prin aplicarea unei vopsele gri mat. De altfel, culorile neutre dau tonul întregii amenajări.

    Apartamentul are trei camere (76 metri pătrați suprafață utilă) și este situat în ansamblul rezidențial 4CITY NORTH Pipera. Proprietarii sunt doi tineri antreprenori fără copii, ea (30 de ani) având meseria de bază profesoară de limba română și spaniolă, iar el (32 de ani) – inginer constructor. L-au cumpărat în anul 2020, iar înainte de a se muta aici au locuit tot în Pipera, dar într-un apartament mai mic.

    Aflat la al doilea proprietar, apartamentul fusese folosit inițial în scop de închiriere, astfel că a fost preluat cu trei piese de mobilier principale: bucătăria și două dressing-uri. Designerul Inga Bunduche, care a coordonat amenajarea, a decis să le păstreze și a vopsit mobila de bucătărie la un atelier local, într-o nuanță de gri mat. Dulapurilor le-a adus mici modificări de ordin tehnic: ușile glisante fuseseră montate inexact, iar pentru mascarea imperfecțiunii vizibile în partea superioară, a folosit o plintă aplicată.

    Aceste trei piese de mobilier au fost punctul de pornire al amenajării moderne cu note glamour, unde riflajele, lichenii stabilizați și catifeaua joacă rolul principal.

    „Amenajarea a venit la pachet cu mai multe provocări. Pe lângă vopsirea mobilierului existent, a trebuit să maschez țeava de gaze de deasupra corpurilor de mobilier. Am rezolvat problema prin realizarea unui rând suplimentar de corpuri, care au îmbrăcat prezența inestetică”, spune Inga.

    Extra-spațiu în bucătărie

    O altă provocare a fost suplimentarea corpurilor de depozitare din bucătărie. Cum proprietarii au multe electrocasnice (frigider și cuptor încorporabile, frigider de vinuri, espressor, cuptor cu microunde etc), spațiile de depozitare erau insuficiente. Inga le-a propus soluția unei insule, care să aibă dublu rol: zona de depozitare și front de lucru.

    Au fost nevoie de cinci configurări până ca proprietarii să ia decizia finală. Soluția câștigătoare a fost o insulă de 60 centimetri adâncime, alipită mesei de dining. Pentru a crea un ansamblu armonios, ambele piese au fost prevăzute cu același model de blat și același tip de picioare din alamă, de la magazinul Kare. Deasupra mesei, un corp de iluminat auriu de la Ozcan Lighting adaugă o notă de eleganță decorului.

    În continuarea bucătăriei și a dining-ului se află livingul, unde sunt și licheni. Peretele care susține canapeaua a fost finisat cu vopsea decorativă Policolor aplicată în mai multe straturi până a ajuns la un aspect de beton stilizat și elegant. Pentru un efect decorativ și mai puternic, Inga a adăugat o zonă de riflaj combinat cu licheni stabilizați, ce dau un aer fresh amenajării.

    amenajare moderna living
    Canapeaua este de la Divanissimi, iar măsuțele de la The Home și Norda Shop.

    În zona mobilierului TV, plăci de MDF similare parchetului și o placă de marmură de la Luxury by Vladimir compun un ansamblu unitar și modern. O canapea de la Divanissimi și două măsuțe de cafea de la The Home și Norda Shop completează livingul, pus în lumină de benzi LED și spoturi direcționabile de la Luminam.

    Dormitor glamour

    „Elementul meu preferat din întreaga amenajare este patul din dormitorul matrimonial. Realizat pe comandă de New Super Sofa și tapițat cu catifea, acesta are tăblia până la tavan”, spune Inga.

    Porțiunile de perete din stânga și dreapta tăbliei patului sunt placate integral cu oglindă, pentru a nu înghesui vizual spațiul. Două noptiere suspendate, de la Zen Mod Design, și corpurile de iluminat aurii (Evambient) care parcă plutesc completează look-ul final al acestei zone cu aer glamour.

    Un alt punct de interes al dormitorului este zona TV și cea de machiaj, unde întâlnim mobilier realizat pe comandă de Zen Mod Design. Excepție face scaunul, cumpărat de la Somproduct.

    Inga a profitat din plin de nișa existentă în zona televizorului și a ales să facă acolo câteva dulapuri cu adâncime mică, pentru depozitarea uscătorului de haine, a mesei de călcat și a altor obiecte de acest gen. În stânga și dreapta acestei nișe se găsesc dulapurile din vechea amenajare, cu uși glisante placate cu oglinzi.

    Oglinzi sunt și în micuțul hol de intrare, care pare astfel mai spațios și mai aerisit. Un dulap îngust alb maschează tabloul electric, iar o construcție din rigips ascunde țeava de gaze.
    Pe holul care duce spre dormitoare (cel de-al doilea dormitor este încă neamenajat) un tablou în ulei realizat de artista Nadina Lungu adaugă culoare spațiului.

     

    Amenajarea a fost gata în cinci luni, iar bugetul a fost de 30.000 euro. Mobilierul pe comandă de la Zen Mob Design (bucătărie, living, dormitor) a costat circa 12.500 euro + TVA, iar patul – 1.000 euro.

    Tips&tricks pentru amenajare de la Inga Bunduche

    • Când vă gândiți să finisați o zonă cu plăci ceramice de dimensiuni mari, simulați o împărțire a plăcii înainte să o debitați.
    • Dacă doriți să mascați țeava de gaze, nu o acoperiți în întregime, ci lăsați un mic spațiu. Pentru mascare, puteți folosi plăci de rigips perforate Knauf Cleaneo Akustik.
    • Dacă folosiți vopsea decorativă, faceți mai multe mostre înainte de a vă hotărî asupra unui efect anume.
    • Folosiți cu încredere oglinzile în spații mici. Oglinda fumurie și cea aurie dau un plus de eleganță.

    Foto: prin Inga Bunduche

    Povestea acestei case ne-a fost trimisă de Inga Bunduche. Dacă ești și tu arhitect sau designer de interior și ai amenajat o locuință care poate fi o inspirație pentru ceilalți, dă-ne de știre! Scrie-ne pe adresa de mail [email protected] și cineva din echipa noastră îți va răspunde cât de curând.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Inline Feedbacks
    View all comments
    ULTIMELE ARTICOLE
    icon

    Un pat de 1000 euro cu tăblie din catifea până în tavan, într-un apartament...