Case

Amenajare cu puternice influențe clasice și multă lumină naturală, într-o casă de 130 metri pătrați, din Iași

publicat pe 28 oct. 2024

    Și-au dorit o casă confortabilă, cu un design elegant, dar nu prea scorțos, care să își păstreze relevanța de-a lungul anilor. Este povestea unei familii din Iași care s-a lăsat pe mâinile echipei Alt Atelier (arhitect Adelina Maria Leon și arhitect Georgiana Ursu) pentru a da viață noului lor cămin. Lucrările au început când casa era încă nefinisată la interior, ceea ce a simplificat considerabil munca pe șantier.

    Casa se află la periferia orașului Iași. Este o locuință cu două niveluri și cu o suprafață utilă de aproximativ 130 metri pătrați. Principala preocupare a celor două arhitecte de la Alt Atelier a fost ca spațiul să se adapteze dinamicii unei familii cu copil. Prima lor misiune a fost să delimiteze foarte clar zonele în funcție de stilul de viață al beneficiarilor. Parterul cuprinde un open-space, alcătuit din vestibul, living și bucătărie. Biroul, baia și garajul se află tot la parter și sunt compartimentate separat, pentru un plus de intimitate. Zona de noapte se află la etaj și include trei dormitoare, două dressing-uri și două băi.

    „Ca estetică, proprietarii și-au dorit o locuință cu atmosferă caldă, culori deschise și texturi naturale precum piatra și lemnul, dar și elemente care să aducă eleganță, cum sunt oglinzile și accentele aurii. Am ajuns la o amenajare cu puternice influențe clasice, dar pe care am încercat să o scoatem din acea zonă de atmosferă prețioasă, ce pare greu de întreținut”, spune arhitecta Georgiana Ursu.

    Proiectul pune accent pe funcționalitate și lumină naturală

    Principalul atu al casei amenajate de arhitectele de la Alt Atelier este lumina naturală. Un detaliu care pune foarte bine în evidență estetica proiectului și care subliniază, totodată, ideea de spațiu aerisit și primitor. Conceptul de design, discutat în detaliu cu beneficiarii, a avut câteva direcții clare, pe lângă cromatica neutră și texturile naturale: zone adaptate vieții de familie.

    Georgiana și Adelina merg pe un principiu esențial, anume că e important ca designul să vină în completarea nevoilor beneficiarului. Pentru asta, au dat familiei un chestionar extins, care să o provoace să se gândească la situații și nevoi la care nu s-ar fi gândit altfel. Apoi, au adaptat designul în funcție de asta.

    Culorile neutre predomină în întreaga casă

    Deși fiecare colț al casei spune propria poveste, există elemente care fac ca amenajarea să meargă pe același fir narativ. Culorile neutre, texturile naturale, accentele aurii sau profilele decorative care duc decorul într-o zonă elegantă sunt detalii ce se reiau în tot proiectul, ajutând la menținerea unei coerențe vizuale.

    O provocare pentru arhitectele de la Alt Altelier a fost să păstreze interiorul aerisit, fără să facă însă compromisuri în ceea ce privește confortul. Soluția a fost crearea de spații cu funcționalități multiple. De exemplu, biroul de la parter îndeplinește și rolul de dressing, prin configurarea unor dulapuri generoase care preiau o parte din nevoia de depozitare a beneficiarilor. În bucătărie și în living, mobilierul este minimal, cu rafturi deschise, care să nu încarce decorul. Și oglinzile ajută la crearea impresiei de spațiu aerisit și generos.

    „Este o casă cu multe spații deschise, mai ales la parter. Beneficiarii țin foarte mult la timpul petrecut împreună, ca familie, de aceea am gândit zona de zi ca un open-space care încurajează interacțiunea. După mutare, livingul și bucătăria au devenit un fel de inimă a casei”, spune arhitecta Georgiana Ursu. „Șantierul a durat aproximativ un an și două luni. Am preluat proiectul când interiorul era încă nefinisat și am avut libertatea de a interveni în mod semnificativ atât în configurarea inițială a instalațiilor electrice și sanitare, cât și în selectarea tuturor elementelor care alcătuiesc proiectul final.”

    Resurse:

    Bugetul amenajării este de aproximativ 800 euro pe metru pătrat. Răsfățul proiectului, din punct de vedere financiar, este masa din lemn de frasin, cu picioare cilindrice riflate, realizată de Zo Kraft Iași.  Canapeaua este de la Divanissimi. Ceramica din băi, obiectele sanitare și parchetul sunt achiziționate de la Delta Studio. Mobilierul pe comandă, din hol și din bucătărie este realizat de Cubbis Iași.

    Tips&tricks pentru amenajare de la echipa Alt Atelier

    • Vizualizează-ți rutina! Încercă, încă de la început, să îți imaginezi fiecare detaliu al rutinei zilnice în viitoarea casă. De la locul unde îți vei lăsa cheile la intrare, până la dispunerea mobilierului în funcție de activitățile cotidiene. Această viziune clară te va ghida în crearea unui spațiu funcțional, care să răspundă perfect nevoilor și obiceiurilor tale zilnice, oferind în același timp confort și eficiență.
    • Nu urma doar tendințele! Evită să alegi un stil de design doar pentru că este „la modă”. Optează pentru un design care să reflecte gusturile tale personale și să reziste în timp, asigurându-te că te vei simți confortabil și peste ani.
    • Alege supravegherea de șantier și colaborarea cu echipe de proesioniști! Stresul este inevitabil pe parcursul procesului de amenajare, însă cu sprijinul nostru și al unor echipe competente, există întotdeauna soluții la orice provocare. Colaborarea eficientă cu experți din diverse domenii este esențială pentru a obține un rezultat de calitate, fără compromisuri. Prin comunicare constantă și coordonare atentă, putem depăși orice obstacol, asigurând un proces fluid și un proiect final care să reflecte pe deplin viziunea și dorințele tale.
    • Alege materiale naturale și durabile! Investește în materiale de calitate, naturale și rezistente în timp, precum lemnul, piatra sau textilele premium. Acestea nu doar că aduc un plus de eleganță, dar contribuie și la longevitatea și sustenabilitatea designului.
    • Acordă importanță luminii! Lumina, fie ea naturală sau artificială, este un element esențial în amenajarea unui spațiu. O iluminare bine gândită poate transforma radical atmosfera unei încăperi. Asigură-te că fiecare zonă beneficiază de surse de lumină adecvate, care să pună în valoare funcționalitatea și designul. Lumina naturală oferă un sentiment de deschidere și prospețime, în timp ce corpurile de iluminat artificiale, bine plasate, pot crea o ambianță caldă și confortabilă, adaptabilă la diverse momente ale zilei și activități.

    Foto: Corina Mihailiuc

    Arată-ne cum e la tine acasă! Scrie-ne pe adresa de mail contact@lovedeco.ro și cineva din echipa noastră îți va răspunde cât de curând. Povestea acestui apartament ne-a fost trimisă de arhitectele de la Alt Atelier. 

    Lasă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *