O fereastră imensă desparte bucătăria de living, într-un apartament cu trei camere din București
publicat pe 29 aug. 2022Designerul Ana Mihail de la Ann Design Studio a reușit să optimizeze perfect cei 79 metri pătrați ai unui apartament cu trei camere din București. Proprietarii, Simona și Ștefan, IT-iști ca profesie, au vrut să aibă suficiente spații de depozitare și un open space, format din bucătărie și living, în care să nu existe problema mirosului de mâncare.
Apartamentul, situat în complexul Near Residence, a trecut prin câteva schimbări de structură. Ana s-a ocupat de amenajare mai mult de la distanță, având biroul la Cluj-Napoca. Colaborează foarte bine cu un constructor din București, așa că a putut să delege o parte din responsabilitățile de pe șantier.
Primul pas a fost să refacă instalația electrică și să repoziționeze o parte din obiectele sanitare. Apoi a renunțat la caloriferele montate de dezvoltator și a optat pentru un sistem de încălzire prin pardoseală. Ca să obțină mai mult spațiu de depozitare, a mutat ușa de la bucătărie, poziționată inițial pe peretele de la intrare. Încăperea s-a transformat total după această intervenție, existând acum și posibilitatea de a avea o mică zonă de dining în bucătărie.
A schimbat, de asemenea, locul centralei termice, ca să corespundă conceptului de amenajare. S-a dovedit a fi și cea mai complicată parte a proiectului. Echipa de constructori a făcut eforturi să implementeze ideile Anei fără să creeze probleme vecinilor din bloc.
Bucătăria și livingul, despărțite printr-un geam cu ramă metalică
Ca să respecte cerința proprietarilor de a avea un open space fără miros de mâncare, Ana a propus o soluție de compromis. A venit cu ideea de a sparge peretele dintre bucătărie și living și de a uni cele două spații printr-o fereastră uriașă cu ramă metalică. Nu a fost tocmai simplu, fiind vorba de un geam de mari dimensiuni, dar rezultatul a fost pe măsura așteptărilor. Și cel mai bun lucru: se pot uita la televizorul din living de la masa din bucătărie. Din punct de vedere al amenajării, bucătăria are un aer minimalist, cu mici accente industriale.
Mobilierul făcut pe comandă este unul modern și practic, realizat într-o combinație de MDF alb și placaj din lemn. Corpurile de mobilier sunt înalte până în tavan, astfel că nici un centimetru de spațiu util nu rămâne nefolosit. Ușa de la bucătărie are ramă metalică și se glisează în interiorul peretelui de rigips.
Livingul, împărțit în zone cu funcționalități distincte
Pentru living, Simona și Ștefan au avut cerințe clare: să aibă o canapea confortabilă, un birou, un colț de lectură și spații de depozitare care să nu aglomereze vizual. Din fericire, încăperea dispune de o suprafață generoasă de 26 metri pătrați, lucru care a facilitat împărțirea spațiului în mai multe zone.
Elementul statement al livingului este canapeaua cărămizie, realizată pe comandă de cei de la Ma Furniture. Este o piesă de mobilier personalizată în detaliu ca să asigure maximum de confort, fără compromisuri la nivel estetic. Are linii de inspirație scandinavă, un șezut neobișnuit de adânc, de 100 centimetri și laterale pufoase. Spătarul vine până la limita geamului despărțitor, astfel că nici din living, nici din bucătărie nu se vede decât ce este esențial.
Biroul este poziționat în dreptul ferestrei, iar în continuarea lui observăm câteva corpuri de bibliotecă și comoda tv cu riflaj de lemn. Zona de citit se află între canapea și birou. Dressingul de 4,5 metri lungime asigură spațiul de depozitare dorit de proprietari.
Stil diferit de amenajare în dormitorul matrimonial
Dormitorul matrimonial nu are parte de foarte multă lumină naturală, așa că Ana a fost nevoită să apeleze la câteva trucuri pentru a compensa acest neajuns. În primul rând, a folosit o cromatică neutră. Apoi, a venit cu soluția unor oglinzi verticale care să reflecte lumina și să creeze impresia de spațiu mai generos.
Patul are tăblie tapițată, prinsă direct pe perete și ladă de depozitare, pentru perne, lenjerii și alte mărunțișuri. Ca accente de culoare a folosit un tablou supradimensionat și un taburet albastru, cu detalii aurii. În continuarea noptierei, Ana a prevăzut și o mică masă de toaletă. Pe partea opusă a patului se află un dressing cu uși glisante. Dacă tot apartamentul este amenajat în stil contemporan cu influențe industriale, dormitorul are o abordare mai elegantă.
Băi separate pentru cei doi proprietari
Una dintre cerințele celor doi proprietari a fost ca fiecare să aibă o baie a lui. Astfel, baia din dormitorul matrimonial este cea a Simonei. Îndeplinește și funcția de cameră tehnică, aici fiind montate mașina de spălat și uscătorul de rufe. Pentru depozitarea cosmeticelor, Ana a ales un dulap turcoaz, iluminat în interior cu benzi led.
Baia lui Ștefan este simplă, cu spațiu de depozitare și sistem audio încastrat în tavan. Mobilierul are un element interesant, sertarul plin din partea de jos, care va putea fi folosit ca treaptă, în momentul în care vor apărea în peisaj copiii. Costul total al amenajării apartamentului cu trei camere din complexul Near Residence a ajuns la 85.000 euro.
„I-am vizitat pe Simona și pe Ștefan la două zile după ce s-au mutat în apartament. Mi s-a umplut inima de bucurie când i-am văzut în papuci de casă! În sfârșit, era gata șantierul și nu mai erau nevoiți să umble de colo-colo în botoșei albaștri”, își amintește Ana. „Cea mai mare satisfacție pe care o ai ca designer de interior este faptul ca poți să le creezi clienților tăi căsuța de vis pe care și-au dorit-o dintotdeauna”.
Resurse:
Gresie și faianță: Delta Studio și Ceramall, baterii și sanitare: Ego Interior, Nea Kaisa, Delta Studio, canapea Ma Furniture, corpuri de iluminat în living Volta, masă și scaune bucătărie Ikea.
Tips & tricks pentru amenajare de la Ana Mihail
- Nu te feri de nuanțele închise, chiar și în spațiile mici. O să ai parte de rezultate remarcabile, dacă iluminezi zona corespunzător.
- Optează pentru mobilier până în tavan. Vei câștiga mai mult loc de depozitare și vei obține senzația de înălțime a spațiului pe care dorești să îl amenajezi.
- Investește într-o canapea sau într-un pat bun, deoarece confortul trebuie să primeze întotdeauna. Optează pentru materiale ușor de curățat și rezistente în timp.
Foto: Ana Mihail
-
Apartamente cu 3 camere
Amenajare dificilă într-un apartament cu dormitor sub 6 metri pătrați, mai mic decât balconul
-
PROIECTE DE AMENAJARE
În amenajarea unui apartament cu trei camere, au creat spațiu pentru depozitare acolo unde nu era
-
Apartamente
Și-au amenajat apartamentul din Sibiu în 6 luni și cu 17.000 euro
-
UTILE
Curățarea parchetului cu oțet: cum se prepară cea mai simplă și utilă soluție
Nu aplica oțet direct pe parchet.
-
LIFE
Unde se pune șervețelul la masă: greșeli frecvente în aranjarea mesei în stil formal și informal
Contrar aparențelor, nu se folosește pentru șters.
-
Sponsored
VIDEO Cum poți crea un spațiu de locuit sănătos și eficient energetic prin ferestrele de mansardă și inovațiile arhitecturale VELUX
Ferestrele de mansardă îmbunătățesc semnificativ confortul și eficiența energetică a unei locuinței.