
După 10 ani și 7 chirii, un cuplu și-a cumpărat un apartament și l-a amenajat inspirându-se din călătoriile în țări exotice
Aura și iubitul ei Dan sunt mai mereu plecați în călătorii, iar după zece ani de relație și tot atâția stați în chirie, cei doi au hotărât să-și cumpere un apartament și să-l transforme în acasă. Au cumpărat un apartament în Brașov în 2022, în 2023 au început procesul de renovare, iar doi ani mai târziu, în 2025 au reușit să se mute într-un loc luminos, colorat și confortabil, unde și-au dorit să se simtă ca într-o vacanță continuă. Asta este povestea lor.
Aura, creatoare de conținut care împărtășește constant pasiunea ei pentru călătorii cu o comunitate virtuală formată din peste 600.000 de oameni, e cunoscută online drept Aura Călătorește. A început să călătorească încă din liceu, iar până în prezent a vizitat 54 de țări. „Chiar dacă eu și iubitul meu Dan suntem mai mereu pe drumuri, în ultimii ani am simțit tot mai mult nevoia unui loc stabil, care să ne aparțină. Așa a apărut dorința de a ne crea propriul cămin, un spațiu care să ne reprezinte”, zice ea.
Nevoia a venit după zece ani în care au schimbat șapte chirii prin București, Amsterdam, Bali și Brașov. În perioada de vârf a pandemiei, aflați în Capitală, agitația orașului i-a copleșit și au hotărât să plece temporar la Brașov, orașul natal al Aurei. Le-a plăcut atât de mult încât au hotărât să rămână definitiv. „Am început să urmărim anunțurile imobiliare iar într-o zi, Dan a găsit un apartament cu o priveliște superbă. A doua zi l-am vizitat și am știut imediat că aici va fi acasă”, adaugă proprietara.
Paletă de culori și texturi inspirată de călătoriile în țări exotice
Spațiul are 82 de metri pătrați utili și două balcoane care măsoară zece metri pătrați. Bucătăria și living-ul open-space însumează 40 de metri pătrați, apoi mai sunt dormitorul lor și biroul lui Dan, care lucrează remote. S-au apucat să-l renoveze în vara lui 2023: au refăcut toate instalațiile, au pus încălzire în pardoseală și l-au transformat într-o casă smart, cu funcții controlate pe telefon. Au lucrat cu o echipă pricepută de meșteri din Brașov și a durat doi ani să îl aducă la starea pe care și-o doreau. Au și călătorit în timpul ăsta, dar au și participat activ la fiecare etapă. Dan a turnat șapa împreună cu echipa.
De altfel, el s-a ocupat de partea tehnică – documentare, instalații, materiale, iar ea de partea de amenajare și design. Și-au dorit să aibă un interior care să includă elemente din toate plecările lor, atât estetic cât și în materie de decorațiuni. Aura a ales pentru ambele băi gresie colorată, găsită pe Etsy la un producător din Germania, și tapet tropical, inspirată fiind de experiența din Bali.
A construit fiecare cameră pas cu pas. În open-space, a pornit de la mobila de bucătărie și de la covorul kilim, găsit tot în Germania. A durat mai bine de două luni să găsească un producător de mobilier care să facă bucătăria fix în nuanța de turcoaz pe care și-o doreau. În Brașov nu au avut succes, ci abia în Suceava au găsit o firmă (Global Design) care face mobilă în orice nuanță. După ce au rezolvat asta, au căutat împreună alte piese care să fie tot colorate, dar care să nu încarce un fundal deja puternic. Au ales comoda boho, lustra cu multe brațe și canapeaua de la Glowing Interiors din Râmnicu Vâlcea, o copie după celebra Camaleonda de Mario Bellini. A costat aproximativ 14.000 de lei și este cel mai scump obiect din amenajare.
Încă mai au câteva mici lucruri de pus la punct – așteaptă scaunele de bucătărie, TV-ul din living, cât și placa din lemn care va veni în spatele patului din dormitor. Nu au ținut un calcul exact pentru renovare, dar la fiecare nouă cumpărătură au surprins-o prețurile mari din piață. „Am realizat totul din veniturile proprii, plus câteva economii. Atunci când începi un astfel de proiect, deși poate ai o idee de ansamblu, nu ai cum să anticipezi toate lucrurile de care vei avea nevoie și, invariabil, vor fi costuri surpriză”, încheie ea.
Ce a învățat Aura din procesul de amenajare:
Aura a oferit câteva sfaturi pentru cei care vor să-i calce pe urme, în urma experienței avute:
- Fiecare etapă costă mai mult decât îți imaginezi;
- Totul durează de două ori mai mult decât planifici inițial;
- O echipă de meșteri bună face diferența;
- Răbdarea este esențială;
- Nu te teme să folosești culori și texturi;
- Este ok dacă nu-ți decorezi apartamentul conform trendurilor actuale, important este să-ți placă ție;
- Investește în lucruri care-ți aduc bucurie zilnică, nu doar în funcționalitate;
- Implică-te personal, fiecare detaliu contează;