
Vacanța din țară: 7 hoteluri vechi de la Marea Neagră care au fost renovate și nu mai seamănă cu ce erau
Sunt o nostalgică incurabilă a litoralului nostru, cu toate hibele și neajunsurile lui, așa că încă mă mai bucur să găsesc locuri cu potențial. Dar și mai mult mă bucur să văd că hoteluri de la Marea Neagră pe care le știu de zeci de ani, au acum o față nouă.
Sunt multe de îmbunătățit la noi la mare, dar asta nu înseamnă că nu am un gol în stomac de câte ori văd în paragină un club, o cafenea sau un hotel care străluceau altădată.
S-a întâmplat în anul 2018, când am luat pulsul stațiunii Olimp și simțeam că mă plimb printr-un oraș părăsit. Hotelurile aflate în ruină erau mult mai frecvente decât cele funcționale, iar colosul de nepăsare mi s-a înfățișat atunci când am ajuns la celebrul complex hotelier Amfiteatru-Belvedere-Panoramic. Am mâncat un profiterol la vechea cofetărie de pe terasă, de dragul vremurilor apuse, și mi-am imaginat cât de atractivă fusese piscina principală a complexului, care zăcea atunci goală și dărăpănată.
Phoenicia Blue View Resort
Am revenit în vara anului 2020, în seara în care-avea loc petrecerea de inaugurare a noului Phoenicia Blue View Resort. Perla litoralului românesc, locul în care cu greu prindeai loc de cazare pe timpul lui Ceaușescu, tocmai ce fusese renovată și… reînviată. Vaporul s-a luminat din nou, a fost clasificat la patru stele și, chiar dacă unele voci susțin că decorul frizează pe alocuri kitsch-ul, a făcut ca povestea celui mai mare hotel de pe litoralul românesc să meargă mai departe.
Vara, din păcate, prețurile pentu o noapte de cazare sunt imense. Vestea bună este că, în septembrie, prețurile prohibitive scad la circa 500 lei/camera.
Vox Maris
Pentru mine, numele Vox Maris este asociat și acum cu cea mai mare (și inaccesibilă pentru elevii și studenții săraci) discotecă de pe litoralul românesc al anilor ’90. Să consumi ceva și să te cazezi acolo era o utopie. În 2012, clubul s-a redeschis, iar fostul complex din Costinești a primit numele de Vox Maris Grand Resort. Azi, oferă servicii de cazare de 4 stele în ansamblul de vile cu o capacitate de peste 350 camere, la prețuri de circa 100 euro.
Hotelul Bacolux Koralio
Anul trecut, s-a redeschis cu mare tam-tam Hotelul Bacolux Koralio din Eforie Nord (fostul Hotel Hefaistos), clasificat la 4 stele după un amplu proces de renovare. Bine poziționat, în centrul stațiunii Eforie Nord, la 600 metri de plaja Belona, hotelul a primit o față mult mai fresh, în special la nivelul decorului din camere și al piscinelor generoase.
În septembrie, prețurile pornesc de la circa 70 euro cu mic-dejun.
Hotel Mojo
Fostul Hotel Măgura din Eforie Sud a trecut printr-un proces de renovare care a durat din 2021 până-n 2022. O operație estetică care nu i-a schimbat sufletul bătrân, dar care a făcut locul mai prietenos cu turiștii din zilele noastre. Mojo Resort se află aproape de Grădina de vară din Eforie Sud, la 300 metri distanță de plaja și 250 metri de centrul stațiunii. Prețurile sunt accesibile și, în septembrie, încep de la 207 lei.
Dana Holiday Club
Modernizat și renovat în 2022 și 2023, fostul Hotel Ammon din Venus a primit și o stea în plus, a trecut de la 3 la 4. Clubul e situat în centru stațiunii Venus, la aproximativ 100 metri de plajă, și are o arhitectură cu specific mediteraneean.
În septembrie, tariful pentru trei nopți pornește de la 700 lei.
Grand Hotel Caraiman
Tot la 4 stele mergem și în Neptun, la acest hotel care a primit o nouă față în 2021. Hotelul este situat în centrul stațiunii, la aproximativ 700 metri față de celebra și vechea plajă La Steaguri. Un hotel care promite servicii de calitate, de la camerele elegante și la lobby-ul rafinat până piscina mare.
Prețul pentru trei nopți ajunge la 1.000 lei.
Hotel Vega
Încheiem în forță, la fel cum am început, cu un hotel la fel de emblematic pentru litoralul românesc precum Amfiteatru din Olimp. Hotelul Vega din Mamaia, de cinci stele, unul din platourile de filmare ale comediei “Nea Marin Miliardar”, este istorie pură. Construit la sfârșitul anilor ’70, hotelul Vega a făcut parte dintr-un amplu proiect de dezvoltare a nordului stațiunii Mamaia și era ales de către elitele vremii, dar și de turiștii din toată Europa. Renovat și modernizat, Hotelul Vega a fost redeschis în vara anului 2008, fiind clasificat în categoria de hoteluri luxury de 5 stele. În septembrie, prețul pentru o noapte pornește de la 1.000 lei.
Foto: paginile web ale hotelurilor, Booking.ro
-
Baie
La ce înălțime se montează chiuveta de baie pentru a putea fi folosită de toți membrii casei
Un standard de care depinde tot ecosistemul băii.
-
Baie
Tips&tricks: curățarea oglinzilor cu ingrediente de prin casă pentru rezultate spectaculoase
Substanțele de uz comun pot fi mai eficiente decât cele din comerț.
-
LIFE
Hotspot: Indigen, un restaurant cu plajă pe care îl găsești în mijlocul agitației din București
Cine spune că Bucureștiul n-are zen?