Vacanța din țară: trei gospodării de închiriat în care dormi ca la bunici acasă
publicat pe 23 iul. 2020În vacanțele din țară poate fi bine și frumos, dacă știi unde să cauți. În acest episod am găsit trei case ca ale bunicilor din povești, cu grădină și paturi confortabile, cu mâncare bună și multă liniște.
Și toate trei pot fi închiriate.
1. Villa Rihuini: o gospodărie săsească din Richiș
Dacă ai bunici prin Transilvania sau satele săsești sunt pe placul tău, cu siguranță o să-ți placă Villa Rihuini. Casa de oaspeți tradițională din satul Richiș are peste 200 de ani vechime și a fost restaurată de noii proprietari cu ajutorul meșterilor locali și cu materiale 100% ecologice (ulei de in, ceară naturală, vopsea pe bază de apă, soluții pe bază de apă și var).
Mobilierul este în cea mai mare parte cel original, fiind la rândul său recondiționat pentru a-și păstra farmecul autentic, specific artizanatului săsesc. Multe dintre obiectele din interior sunt și ele lucrate manual.
Mobilierul tradițional a fost restaurat de meșteri locali.
Ștergarele brodate de pe pereți completează atmosfera.
Unul dintre dormitoare are două paturi, pentru cei care nu vor să împartă.
Curtea plină de flori e spațiul perfect de relaxare.
Cei care doresc, pot degusta și vinurile locale.
Casa are trei camere, cu intrări separate, o baie, două bucătării complet mobilate și utilate, dar și un șopron acoperit. Dar cea mai frumoasă parte este curtea, o oază de verdeață în care te poți relaxa în balansoar sau în hamac și admira florile din primăvară până-n toamnă. Villa poate găzdui șase persoane, are un loc de joacă special amenajat și dispune de Wifi pentru cei dependenți de conectare.
2. Casa lu’ Ion: tradiții maramureșene
O casă ca în poveștile copilăriei, sus de tot pe hartă, tocmai în Maramureș, unde tradițiile se transmit de la bunici la nepoți. E Casa lu’ Ion. În Vișeul de Sus, la poalele munților împăduriți, tocmai de unde pornește faimoasa Mocăniță.
Ion și soția sa, Angelica, au descoperit casa veche moroșenească părăsită acum ceva ani, s-au îndrăgostit de ea și au decis să o cumpere și să o restaureze. Au păstrat lemnul original de stejar și fundația de piatră, au intervenit cu lut acolo unde era cazul și au modernizat interiorul pentru a oferi tot confortul.
Bucătăria este inima casei, iar soba tradițională principala atracție.
Oaspeții au la dispoziție trei dormitoare cu vedere la pădure.
Așternuturile brodate ca la bunica.
Prispa nu putea lipsi din această casă tradițională.
Ferestrele colorate în albastru și galben sunt și ele desprinse din poveștile copilăriei.
Casa lu’ Ion poate găzdui șase persoane în trei camere duble, fiecare cu baie proprie. Inima casei este bucătăria mare, cu soba veche ca pe vremuri, și masa mare cu bănci pe care să tot stai să povestești. Curtea e o pădure așa că nu vei duce lipsă de intimitate, fie că alegi să stai pe prispa lungă, fie că o pornești la plimbare printre copaci și te oprești în foișorul din grădină. Peisajele sunt minunate în orice anotimp și în mod clar te vei deconecta și îți vei încărca bateriile.
3. Sub Măgrin: căsuța ascunsă din satul Bătrân
În capătul opus al hărții, jos în Banatul Montan, la jumătatea drumului dintre Timișoara și Drobeta-turnu Severin, se găsește pensiunea Sub Măgrin. Ascunsă sub pădurea ce înconjoară vechiul sat Bătrân, casa aparține unor localnici care au decis să o restaureze și să o deschidă călătorilor dornici să se refugieze undeva departe de lume pentru câteva zile. Chiar ca la bunici, nu?
Dormitorul mic și răcoros este perfect pentru serile de vară.
Soba tradițională a fost păstră și numai bună de cop bunătăți ca la bunici.
Casa nu este foarte mare, însă terasa generoasă compensează din plin.
Un loc de relaxare cu o carte și o cafea.
Ascuns în curtea casei este și un mic muzeu al satului.
Îmbrăcată în piatră de munte până la brâu și vopsită cu alb în rest, casa te întâmpină încă de la gard cu o bancă numai bună de stat și depănat povești. Cum treci apoi de poartă te trezești într-o curte frumoasă și de acolo urci cele câteva trepte către interior. Nu e foarte mare, poate găzdui patru persoane în cele două dormitoare, iar decorul este unul simplu și curat, în care grinzile de lemn și pereții albi se îmbină perfect. Bucătăria este micuță, dar cochetă și sigur că nu lipsește nici soba tradițională văruită în alb.
Nu e de lepădat nici terasa mare și umbroasă din curte, unde poți lenevi la răcoare în zilele calde de vară. Cei care vin aici vor avea și surpriza să descopere și să viziteze un mic muzeu al satului ascuns în grădină. Iar în apropiere se află faimoasa Măgura a Zimbrilor, zona ce poate fi explorată în voie sub îndrumarea ghizilor profesioniști.
-
hotnews
De ce să mergi la început de toamnă în Eforie Sud, cea mai veche stațiune de pe litoralul românesc
Îți povestesc din propria experiență.
-
UTILE
Cu ce se curăță carioca de pe perete, canapea sau alte suprafețe. 5 trucuri geniale
Soluțiile cele mai simple au efectele cele mai vizibile.
-
UTILE
Miros de aer închis în cameră? Cele mai simple și eficiente soluții care pot rezolva problema
Chiar dacă aerisești, poate nu o faci cum trebuie.