Proiecte

Un mix de scandinav, minimalist și modern într-o casă child-friendly din Pipera

publicat pe 27 nov. 2019

    Când ai copil mic, aproape totul gravitează în jurul lui, inclusiv amenajarea casei. Iată cum a fost gândit un spațiu de 220 mp, astfel încât cel mic să aibă deplină libertate de mișcare. Interiorul acestei vile din Pipera este unul aerisit, cu puncte de atracție care comunică între ele.

    “Am ales un stil modern, cu accente scandinave si minimaliste. Nu am încărcat spațiul cu obiecte inutile, ci am mers pe strictul necesar. Am creat și două puncte de interes, care personalizează amenajarea: zona de șemineu electric, cu o nișă deco pentru lemne, și îmbinarea parchetului cu gresia la limita livingului cu bucătăria”, poveștește designerul Alexia Miulescu.

    amenajare casa
    Ai grija la montaj atunci cand vrei sa îmbini gresia cu parchetul.

    Elementele geometrice se regăsesc în toată casa

    Elementele geometrice se repetă în diverse zone ale casei. Forma hexagonală a gresiei este regăsită în faianța din dreptul chiuvetei și a plitei, iar la intrarea în bucătărie parchetul se îmbină cu plăcile ceramice.
    “Nu știu de ce, dar prima dată când am intrat în casă m-am gândit să pornesc amenajarea de la o îmbinare interesantă a parchetului cu o gresie hexagonală. Poate m-a inspirat arhitectura geometrică a casei”, spune designerul de interior.

    placi ceramice hexagonale
    Formele hexagonale, elementele cheie ale întregii amenajări.

    Pentru această casă, Alexia a pictat mai multe tablouri abstracte, în culorile neutre ale decorului. A folosit de la vopsea acrilică până la ipsos și inserțiii metalice. Singurul tablou diferit este cel din baia matrimonială, creat din mușchi verzi stabilizați, aplicați cu un adeziv special pe un paspartu.
    Spațiul de 220 mp este împărțit în living, bucătărie, trei dormitoare și trei băi.

    amenajare in stil scandinav
    Adu un pic de natura în baia ta cu un tablou din mușchi.

    Casa a fost cumpărată la roșu, în 2017. Adică fără finisaje (geamuri, tencuieli exterioare și interioare, instalații electrice/gaze/apă).

    Bugetul amenajării a fost de 31.000 euro, iar procesul a durat 10 luni. Timp în care s-au ivit și situații neprevăzute.

    “Muncitorii au mixat greșit soluția pentru amorsă și am pierdut vreo 20 de litri de vopsea lavabilă profesională. Vopsea pe care proprietarii au trebuit să o cumpere din nou. Și la etapa îmbinării gresiei cu parchetul au fost ceva probleme, pentru că echipa nu mai făcuse așa ceva înainte”, povestește Alexia Miulescu .

    amenajare living
    Canapeaua din living a fost făcută pe comandă.

    Aproape tot mobilierul a fost realizat pe comandă, inclusiv canapeaua și patul matrimonial. Obiectele decorative au fost cumpărate de la IKEA, Eglo, Domicilio, Mobila Dalin. Finisajele au fost luate de la Marazzi, iar lavoarele, lucrate pe comandă din marmură compozit, de la Kuma. Bateriile din băi sunt Grohe.

    amenajare dormitor
    Și în dormitor a fost păstrată cromatica din întreaga casă: mobilier alb, cu câteva elemente de accent.

    Tips&Tricks de la designerul Alexia Miulescu

    • Dacă vrei să înveselești decorul cu desene pe pereți, folosește vopsea lavabilă Eggshell. Are suprafața unei coji de ou (de unde vine și numele), este lucioasă și mai ușor de întreținut decât o vopsea mată. În plus, este și foarte rezistentă.
    amenajare camera copilului
    Vopsea lavabilă Eggshell are suprafața unei coji de ou și este mai ușor de întreținut.
    • Atunci când îmbini gresia cu parchetul, mare atenție la montaj. Cele două suprafețe trebuie să fie la același nivel. În cazul unui parchet din lemn masiv cu plăci înguste, tăierea este mai minuțioasă.
    • Șemineul electric este o alegere bună când ai copii mici. Deși emite căldură, suprafața lui exterioară nu se încălzește și riscul de ardere este eliminat. Plus că nu necesită niciun fel de mentenanță.
    • Scoate în evidență zona șemineului. În imediata lui apropiere creează o nișă pentru depozitarea unor lemne. Tips-ul este valabil chiar dacă ai un șemineu electric. Efectul va fi de nota zece.
      Nu lăsa obiectele decorative la îndemâna copilului. Găsește-le un loc la care cel mic nu poate ajunge.
    amenajare
    Ca să aduci și mai mult stilul scandinav la tine acasă, creează o nișă în perete.

    Foto: Pavel Rădulescu

    Povestea acestui apartament ne-a fost trimisă de designerul Alexia Miulescu. Dacă ești și tu arhitect sau designer de interior și ai amenajat o locuință care poate fi o inspirație pentru ceilalți, dă-ne de știre! Trimite-ne un mail la [email protected] și spune povestea acelei case!

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments