LIFE

4 oameni ne-au povestit despre cum au ales să-și decoreze prima casă, propriul corp, cu tatuaje

publicat pe 15 feb. 2023

    Tatuajele sunt cel mai evident mod prin care vrei să îți arăți felul în care ți-ai „decorat” corpul. Căci trupul e, până la urmă, cea mai frumoasă casă pe care poți să o decorezi. Tatuajele sunt o reprezentare a ta de pe interior pe exterior, fiecare cu povestea lui. Am vrut să aflăm poveștile din spatele acestor desene și iată ce am descoperit.

    Se spune că cea mai frumoasă casă e corpul nostru. Fiecare își „amenajează” și își „decorează” această casă potrivit nevoilor sau conform unor dorințe. Iar când vine vorba de decorat, tatuajele sunt cele care întregesc cel mai bine felul în care fiecare dintre noi vrea să spună povestea amenajării corpului. Desenele în cerneală de pe piele au, pe lângă un rol estetic și decorativ, menirea de a transmite un fapt, o amintire, o trăire sau o senzație care nu se vrea uitată, ci devine permanentă pe piele. Sau pot deveni un simbol și un statement.

    Cu ideile astea în minte, am luat la întrebări câțiva fani tatuaje ca să aflăm de ce și-au „decorat” corpul cu un anume tatuaj, ce face acel tatuaj să fie special și care e, până la urmă, însemnătatea lui.

    1. Aida, programator: semnificația ferigii de pe clavicula dreaptă

    Tatuaj Aida
    Feriga de pe clavicula Aidei spune o poveste de sine stătătoare Foto: Arhivă Aida Strîmbeanu

    Aida și-a tatuat pe clavicula dreaptă o ferigă pentru că iubește aceste plante. Dar și pentru că feriga are și o altă însemnătate, una mai personală și chiar particulară. „Înseamnă mama, femeia care a știut să mă iubească fără prea multe cuvinte. A mângâiat ferigile mai mult decât pe mine, poate d-aia mi-am tatuat una pe claviculă”, explică ea.

    În copilărie, feriga, într-o formă sau alta, se regăsea mereu în prezența Aidei. Fie că vedea planta în casa copilăriei, acolo unde mama ei uda ferigile și le muta dintr-o cameră în alta în căutarea celei mai bune lumini, fie că dădea de prospeție lor în pădurea de lângă casă. „Am crescut cu pădurea lângă mine și ferigile sălbatice, care se iveau de sub bolovanii de pe uliță sau de sub vreun brusture uriaș, aveau un aer de prospețime pe care doar copilăria îl mai păstrează în zilele noastre”, povestește ea.

    Chiar și în prezent, Aida a rămas fascinată de planta asta și de felul ei de a-și arăta utilitatea. „Nu contează cât ne acoperim cu ziduri, de sub ele se va ivi la un moment dat o ferigă-copil, să ne arate că în apă și pământ o să fie mereu viață”, zice tot ea.

    Tânăra are în prezent mai multe tatuaje, pe lângă cel cu feriga. Crede că și-a „amenajat” corpul cu cele mai frumoase tatuaje. Chiar dacă gusturile i s-au schimbat, odată cu trecerea timpului a înțeles rostul acestor desene pe piele.

    „Unele dintre tatuajele care mi-au plăcut atunci când le-am făcut, acum nu le-aș mai face. Dar cred că ăsta e rostul lor până la urmă: să-ți aducă aminte că nu ești infailibil și nici măcar statornic. Ceea ce e minunat. Tatuajele au un fel subtil de a ne arăta că alegerile făcute ne definesc”, arată Aida.

    În viitorul apropiat, Aida vrea să își mai „decoreze” corpul cu un tatuaj specific: o inimă anatomică din care se nasc niște lalele. „E un fel de simbol al durerii care naște frumusețe. Unii ar alege să pună spini pe o inimă sângerândă, eu aleg lalele.. Numai noi putem decide în ce să ne transformăm suferința. Eu aleg blândețe”, explică ea alegerea.

    2. Andrei, digital artist: „Vreau să continui povestea samuraiului”

    Tatuaj Andrei
    Andrei se regăsește întru totul în povestea samuraiului de pe brațul drept Foto: Andrei Ciobotaru

    Pe umărul drept, Andrei și-a tatuat un samurai. Și-a făcut desenul ăsta când a simțit că și-a găsit un drum și un scop. „Samuraiul, în mersul lui, îmi arată drumul vieții. Cum luptătorul ăsta formidabil e mândru de experiența acumulată și de înțelepciunea de care dă dovadă, așa și eu am simțit că am pășit pe o cale sigură în momentul în care mi l-am tatuat”, arată Andrei.

    „Cred că poți să observi și florile de cireș, care reprezintă noul, optimismul și puterea de a iniția. Sunt valori care mă definesc, care acum fac parte din mine”, continuă el.

    Poate că nu e cel mai reușit tatuaj al lui, fiind și primul, însă samuraiul de pe umăr reflectă cine era și ce gândea Andrei într-un anume punct al vieții lui. „Am simțit că îmi dă putere. Acum îmi place și mai mult, chiar dacă nu a ieșit cum mi-am dorit. Vreau să continui povestea samuraiului. Mă gândesc să continui tatuajul de pe umăr cu un desen pe spate. O luptă a samuraiului cu un dragon. Deci povestea continuă”, încheie el.

    3. Denisa, jurnalistă: tatuajul prin care și-a îmbrățișat cu adevărat vulnerabilitatea

    Tatuaj Denisa
    Desenul unui om drag Denisei a devenit și un statement pe lângă un simplu tatuaj Foto: Denisa Niță

    Denisa a ales să pună în aplicare sfatul terapeutei ei și să-și tatueze un desen cu totul și cu totul special. Spune că în felul ăsta își aduce aminte constant de ce ar trebui să accepte cine e cu adevărat.

    „E desenul unei prietene și l-am ales pentru că fac terapie deja de șase ani și un lucru pe care mi-l spune des terapeuta și care tot nu îmi iese constant, e să mă îmbrățișez. La propriu și la figurat. Să îmbrățișez vulnerabilitatea, ca să îmi fie mai ușor cu mine, dar și cu ceilalți, să fiu un prieten mai bun mie și lor”, zice ea.

    „Și faptul că am găsit asta în desenul unui om drag, care e acum pe mine permanent, simt că întărește cu atât mai mult ideea”, continuă tot ea.

    În aceeași măsură, Denisa spune că și restul tatuajelor pe care le are au aceeași menire, ea fiind, de altfel, mulțumită de felul în care și-a „decorat” corpul.

    „Pe pereții locuinței am printuri cu lucrări în care mă regăsesc, într-un fel sau altul, în bibliotecă am cărți cu povești și subiecte care mă interesează, la fel e și cu tatuajele de pe corp. Sunt zile în care nu le mai observ, dar sunt și zile în care îmi pică ochii pe unul dintre ele și îmi revin amintiri din perioada în care l-am făcut, cum mă simțeam atunci, cine eram”, arată Denisa.

    Anul ăsta planurile Denisei pentru un nou tatuaj sunt ceva mai diferite. Dacă până acum, când are șapte tatuaje atent gândite, a așteptat să vadă dacă și le dorește sau nu, în 2023 vrea să își facă câteva tatuaje spontane. „2022 a fost un an dificil pentru corpul meu, am ajuns de câteva ori la spital, am fost mai mult bolnavă decât vivace. Iar acum că îmi revin și îmi reintru în corp, ca să zic așa, doresc să mă joc un pic”, încheie ea.

    4. Ana, freelancer: primul tatuaj nu se uită niciodată

    Tatuaj Ana
    Ana spune că tatuajul cu o prințesă întoarsă cu susul în jos o reprezintă cu totul Foto: Ana Tepșanu

    Tatuajul Anei de pe brațul drept reprezintă o prințesă întoarsă cu susul în jos. De ce tocmai cu susul în jos? „L-am făcut în urmă cu 11 ani și am simțit că mă reprezintă, nu cred că aș putea explica foarte clar de ce. Mi-a plăcut în primul rând vizual și apoi am asociat acea prințesă întoarsă cu susul în jos cu mine, cred că așa mă simțeam la acea vreme (la fel cum uneori mă simt așa)”, expune ea.

    Fiind primul ei tatuaj, însemnătatea lui e una aparte. Ana povestește că tatuajul este un mural făcut de Alexandros Vasmoulakis, artist contemporan grec, în Atena. A fost dragoste la prima vedere, după cum Ana zice, atunci când l-a văzut și l-a vrut pe piele. Pentru ea, acest prim tatuaj înseamnă femininate și forță, chiar dacă personajul pare că suferă.

    „Cert e că l-am făcut într-o perioadă de intensitate emoțională, dar n-a rămas prins în sentimele alea, ci are o viața proprie – e parte din mine, iar pentru mine e empowering, e ca și cum aș accepta și latura mea vulnerabilă, out in the open, dacă vrei”, completeză Ana.

    Până acum, toate tatuajele pe care le are rezonează cu ea 100%. Motiv pentru care e fericită cu felul în care și-a „decorat” corpul cu ele. „Vreau ca tot ceea ce e pe mine să mă reprezinte și să aibă un loc la mine-n suflet”, arată ea.

    Următorul tatuaj ar vrea să fie o sirenă, chiar dacă nu are un model foarte bine definit în minte. „N-aș ști să explic «de ce», toate motivațiile cred că sunt ușor meta, dar mi-ar plăcea să fie parte din trupul meu. Poate pentru că marea mă face fericită?”, conclude Ana.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments