O casă de 360 metri pătrați din împrejurimile Sibiului are și o anexă în care sunt sauna și sala de fitness
publicat pe 20 aug. 2021Confortul unui hotel de top, în intimitatea casei: așa ar putea fi descris pe scurt conceptul acestei locuințe situate în împrejurimile Sibiului. În ea locuiește o familie tânără cu doi copii, iar discuțiile despre amenajarea interioară au început încă dinainte să se toarne fundația. Bugetul de amenajare s-a ridicat la aproape 220.000 euro.
Casa are un etaj iar proprietarii au construit-o de la zero, pentru a putea transforma în realitate toate dorințele pe care le aveau. Au început planurile exterioare în 2018 și tot atunci au început să discute despre proiectul de amenajare interioară. Stadiul de proiect este momentul ideal pentru a începe discuția cu designerii de interior, deoarece în acest punct ei pot să intervină 100% în lucrare și să propună modificări.
„Au fost mici reglări, mici ajustări față de planurile arhitecților, în funcție de designul la care noi am vrut să ajungem, am adaptat anumite încăperi, am mutat stânga-dreapta pereții astfel încât să obținem o stereotomie curată, fără multe îmbinări, iar mobilierul să fie încadrat curat și perfect.
Am ajustat puțin băile în funcție de formatul plăcilor ceramice, astfel să intre piese cât mai întregi. La bucătărie am mai ajustat partea de ușă glisantă, pentru a obține suficient de mult spațiu de jur împrejurul insulei și la intrarea în bucătărie. Fiind o casă mare, inteligența metrilor pătrați utili e foarte importantă în configurarea spațiilor”, explică arhitectul Sergiu Călifar de la Pure-Mess Design, coordonatorul lucrării de amenajare.
Exteriorul care face parte din interior
Cel mai important pentru familie a fost să aibă cât mai multă lumină naturală în spațiul interior, de aceea au folosit ferestre tip cortină: avantajul lor este că oferă un front foarte clar, curat, fără mulți montanți, iar tâmplăria din aluminiu permite deschideri vitrate mai mari față de una din PVC. Casa este situată într-o zonă mai înaltă de relief, prin urmare ferestrele profită de priveliștea înconjurătoare spre curte și livadă și oferă panorame către peisaj.
„Când începe să ningă, e foarte plăcut să dai perdelele și draperiile într-o parte și să vezi cum totul devine alb în jur. Prin această soluție de ferestre, exteriorul face parte din interior, iar elementul de legătură este curtea interioară: fie că ești în bucătărie, living, dining sau birou, simți că ai exteriorul adus în cadrul amenajării”, povestește Sergiu.
Casa are o suprafață utilă de 360 de metri pătrați și este împărțită potrivit nevoilor familiei: parterul este dedicat zonei de zi, iar etajul spațiilor de noapte.
Mobilierul de bucătărie poate fi ușor confundat cu mobilierul de living
„Parterul are formă de T, este un open space în care am creat trei zone de interes, care comunică subtil prin linia designului propus: bucătărie cu zonă de dining, living și o zonă de studiu cu două birouri”, explică arhitectul.
Designul propus pentru bucătărie integrează perfect mobilierul în zona de zi: corpul de mobilier de sub hota din inox, de exemplu, seamănă mai degrabă cu o comodă decât cu un blat clasic de gătit, datorită picioarelor transparente din sticlă rezistentă și înălțimii joase.
Hota este un obiect de design, având și rol decorativ, iar insula include chiuvetă dar are o alură elegantă, datorită blatului cu textură de marmură. Este o tendință puternică în bucătăriile contemporane: mobilierul minimalist, cu multe zone de depozitare mascate de uși, poate fi ușor perceput ca un mobilier de living, nicidecum ca o bucătărie tipică.
Zona de luat masa este situată în imediata apropiere a bucătăriei, separată prin uși de sticlă glisante: este o alegere ce permite delimitarea spațiilor, la nevoie, fără a obtura vizual cele două zone. Zona este marcată de corpul de iluminat Vertigo situat deasupra, un obiect iconic de design, și separată de living printr-un perete cu șemineu. Și în acest caz, însă, cele două spații comunică la nivel vizual, prin porțiunea goală a acestui perete.
Șemineul este cu coș de fum și lemne, montat în peretele care separă livingul de dining. Peretele are în spate o placare dublă, astfel încât televizorul să nu fie afectat de căldură. Partea inferioară ascunde grilele șemineului și este placată cu ceramică – porțiunea de sus imită marmura neagră, mată, iar partea de soclu imită cortenul, o nuanță ce se leagă de scaunele cărămizii din capătul mesei.
Baia de la parter are un design minimalist și îmbină materiale precum piatra naturală folosită pentru lavoar și ceramica albastră tip subway de la Fap Ceramiche.
Casa include și o zonă de SPA cu saună și o sală de fitness, puncte importante pe care beneficiarii și le-au dorit în cadrul căminului lor. Este o zonă gândită ca un nucleu atașat casei, o anexă integrată delimitată de un hol secundar care duce și spre garaj și camerele tehnice.
Fototapetul rezistent la umiditate este de la Wall&Deco, iar mobilierul cu linii futuriste de la Plust.
Un dormitor ca o cameră de hotel
Zona de noapte de la etaj cuprinde dormitorul matrimonial, dormitorul oaspeților și cele două dormitoare ale copiilor, aflați la vârsta preadolescenței.
Dormitorul părinților are o alură de cameră de hotel, datorită designului minimalist, pus în valoare prin iluminatul ambiental: spoturi încastrate în tavan, benzi de led în pereți și pendule suspendate deasupra noptierelor. Porțiunea de fototapet Wall&Deco de deasupra tăbliei patului de la Ditre Italia, fâșia de oglindă bronz și ușa filomuro vopsită în același finisaj cu peretele sunt toate detalii premium, ce individualizează spațiul. Camera oferă acces către un dressing cu multe oglinzi și o baie elegantă, cu finisaje cu aspect de lemn și duș walk-in.
Dormitoarele copiilor (un băiat și o fetiță) sunt concepute în funcție de personalitatea fiecăruia, iar baia este comună.
Pentru băiat, inspirația a fost una abstractă, stilizată, provenită din jocul LEGO. Mobilierul preia culorile și formele pieselor de joc, iar pentru că cel mic era fascinat de un joc cu nave și bătălii, pe peretele cu zona patului au pus un fototapet de la XT Deco. Patul e făcut pe comandă și are dedesubt o saltea extractibilă, pentru a putea primi oaspeți peste noapte. Tăblia are buzunare ascunse: aici, copilul își poate pune diverse cărți și obiecte.
Pentru fetiță, amenajarea e mai sensibilă și îi subliniază eleganța, feminitatea și pasiunea pentru dansuri. Nu e o amenajare predominată de clasicul roz: fototapetul cu buline de la XT Deco preia imprimeul de covor, tapițeriile sunt din catifea mată, iar în stânga patului, fototapetul alb negru abstractizează siluete de case care se regăsesc și în Sibiu.
Unul dintre detaliile care conferă unitate amenajării îl reprezintă plăcile ceramice de la Inalco, care se regăsesc în aproape fiecare cameră și oferă un aspect contemporan amenajării. „De asemenea, în majoritatea spațiilor am folosit și fototapet și tapet rezistent la apă în zonele cu umezeală sporită. Pentru acest gen de finisaje s-a investit cel mai mult din bugetul alocat amenajării, iar de aici reiese și sfatul nostru când vorbim de o amenajare de la zero: cea mai mare parte din buget va trebui alocată către finisajele interioare de tip ceramică, parchet, tapet sau lavabile, alături bineînțeles de elementele de tip uși care din nou sunt un capitol important”, precizează Sergiu.
Bugetul de amenajare interioară a pornit de la 180.000 euro, în 2018, iar pe parcurs, datorită updatărilor din proiect și creșterii prețurilor a ajuns la aproximativ 210-220.000 euro. Mobilierul pe comandă a ajuns la aproximativ 48.000 euro, fără partea de canapele, paturi, scaune, pentru care s-au alocat în jur de 14.000 euro. Lucrările au durat aproximativ doi ani, fiind întârziate de schimbarea echipelor de construcție.
Tips&tricks pentru amenajare de la arhitectul Sergiu Călifar
Estetică, dar și funcționalitate: Nu e suficient să ai o bucătărie care să aibă metri pătrați în teorie, dacă ea nu este și confortabilă și nu e suficient de generoasă ca trasee sau ca depozitare. Luxul și partea smart, funcțională, merg mână în mână, nu pot fi separate una de alta.
Spații cu umiditate crescută: Atunci când avem spații cu multă umiditate, se recomandă ca ele să fie gândite într-un nucleu separat, sau să aibă o barieră fragilă față de restul casei, astfel încât umiditatea din zona respectivă să nu afecteze spațiile comune interioare, care au altă temperatură și umiditate.
Foto: Andrei Tudoran
-
Sponsored
Secretele unui mobilier de baie impecabil: sfaturi pentru dulapuri și oglinzi rezistente în timp (P)
-
Sponsored
Muzeu, galerie sau showroom: PIATRAONLINE lansează un nou flagship store ce redefinește designul de retail
-
UTILE
Care este temperatura optimă în casă iarna. Valoarea la care e indicat să setezi centrala
-
UTILE
Se poate vinde casa fără succesiune? Ce apare menționat în lege
Îți arătăm ce ai de făcut cu exactitate și ce spune Codul Civil.
-
Plante
Cum se îngrijesc mușcatele iarna. Ce e bine să faci ca să te bucuri de niște flori superbe
Le adăpostești, le tai și nu le mai uzi așa des.
-
hotnews
Ce nu se spală la mașina de spălat vase. Obiecte pe care nu ar trebui să le cureți niciodată așa
Unele obiecte se pot deteriora, iar mașina poate avea probleme.