VIDEO The Dog’s Home: până nu ai un cățel, nu-ți dai seama cât de multe lucruri ai prin casă
Într-un apartament cu trei camere din zona Griviței locuiesc Megan Dominescu și prietena ei cea mai bună, Cara, cățelul pe care l-a adoptat în 2019, după ce a văzut un anunț pe Facebook. Megan e artistă și țese niște covoare la care-ți vine să te uiți ca la tablouri. Chiar recent a avut o expoziție în State, unde a și locuit până la 17 ani.
Acum are 24 de ani și s-a născut – întâmplător spune ea – în Olanda, pentru că tatăl ei avea un job acolo în acea perioadă. Mama ei e româncă din București, iar tatăl american din Texas.
Acesta este al treilea episod din seria „The Dog’s Home”, în care mergem în casele oamenilor nu ca să vedem cum sunt amenajate, ci ca să cunoaștem patrupezii care locuiesc în ele. În cazul ăsta e vorba de cățelul Cara, iar de povestit, povestește Megan Dominescu.
Am crescut cu animale, am avut cel puțin zece pisici și un câine la un moment dat, un German Shepherd, fetiță, pe care o chema Stinda.
Mama era mare fană pisici, mai mult decât câini, dar asta pentru că nu a avut experiența asta niciodată. După ce am adoptat-o pe Cara și-a dat seama și ea cât de drăguți sunt și câinii. Tata era mai mult cu câinii, dar îi plăceau și pisicile. Eu iubesc toate animalele la fel de mult!
De la Cara am învățat că multor oameni le lipsește oarecum empatia. Chiar cred că dacă am avea mai mult contact cu animalele, am înțelege mai multe lucruri despre noi, ca oameni. M-a învățat și să am mai multă răbdare și să nu-mi fie frică de dirt and mess.
Îmi place foarte tare să am timp liber și să nu am un program fix, știu că ăsta e un privilegiu. Țes covoare și croșetez pulovere, asta-i „cariera” mea, nu e ușor, dar mă descurc să fac ceea ce-mi place și să am și timp liber. Cel mai tare mă deranjează în lumea asta oamenii încăpățânați care don’t look outside the box.
Ne-am obișnuit una cu cealaltă cam într-o lună. Îi era foarte, foarte frică la început, se ascundea prin casă, nu mânca foarte mult, nu ieșea din pat, nu stătea cu mine, era foarte timidă, dar era și mică. Îmi era frică să o las singură acasă, și e foarte important pentru un cățel mic să învețe să stea singur și să nu fie încontinuu cu stăpânul și să învețe că-i ok. Și când o lăsam singură, făcea super haos în casă.
Era destul de năzdrăvană. Pe la trei-patru luni a învățat să deschidă uși, orice fel de ușă, și sare și trage de clanță și a fost foarte stresant pentru mine, de câteva ori chiar a ieșit din casă.
Am făcut destul de multe schimbări prin casă după ce am adoptat-o. Trebuia să ascund foarte multe lucruri, să nu las nimic pe jos și am foarte multe ace, foarte multe chestii textile, le-a distrus, cred că până nu ai câine nu-ți dai seama câte chestii ai prin casă.
Jucăria ei preferată de acum este un hotdog. Dar i-am luat Carei cel puțin 30 de jucării. Îi plac foarte mulț jucăriile chițăitoare. Au un mecanism mic, nu știu exact ce e, și-l scoate de fiecare dată, și tre’ să mai iau una, și mai iau una, și mai iau una, și mai iau una. Mai are o pătură cu foarte multe buzunare mici. Când stă acasă singură îi pun bobițe în fiecare buzunar și tre’ să le ia de acolo, să le găsească și e un fel de puzzle mai mare pentru câini.
După ce a împlinit un an, un an și jumătate, n-a mai făcut chiar atât de multe năzbâtii și n-a n-a mai distrus la fel de multe lucruri prin casă. Îi place foarte mult lemnul, de exemplu. Orice fel de lemn. Îi place să distrugă mese și picioare de masă, și de scaune, și orice. Dar s-a cam oprit și n-a mai distrus nimic de cel puțin șase luni.
Mi s-a schimbat viața instant de când am luat-o pe Cara și asta și pentru că vreau să fiu foarte responsabilă cu ea și să o ducă bine, să fie fericită.
E greu să ai câine, nu e doar așa că ai un pește mic și faci ce vrei cu el, poți să pleci și poți să vii. Tre’ să mă trezesc neapărat să o scot afară, să am mâncare pentru ea tot timpul, să o duc în parc o oră, două în fiecare zi să alerge, nu pot să o las mai mult de șase-șapte ore singură, dacă plec undeva, tre’ să mâ gândesc cu cine o las. Nu pot să fac chiar orice vreau eu, dar în același timp mă simt foarte bine cu ea știind că e prietena mea cea mai bună.
