La 70 ani, o femeie a renovat o casă la țară, unde trăiește cât e cald afară și crește o grădină imensă

Viața nu decurge întotdeauna așa cum ne-am dori, dar reziliența umană este spectaculoasă și, de multe ori, poate fi un exemplu care să ne ajute să mergem mai departe și chiar să avem încredere că lucrurile se vor așeza, indiferent cât de imposibile par. Povestea Ofeliei Hobincu stă drept mărturie.

La peste 70 ani, și-a găsit liniștea la țară, într-o căsuță de vacanță din satul Bătrâni, județul Prahova, pe care a renovat-o treptat, în stil tradițional, și unde încă mai are de muncă. „Pentru mine, viața are un singur viitor și sfârșit fericit: cel de aici! Pe prispa casei, la răsăritul sau mai degrabă, apusul soarelui”, spune ea.

Drumul de la oraș la sat – cum a început totul

Ofelia Hobincu s-a născut în Oltenia, a copilărit într-un sat din Mehedinți. De acolo, viața a purtat-o prin Timișoara, Bucovina, unde și-a cunoscut soțul, Maramureș și București, unde s-au mutat împreună în 1990. Aici au trăit liniștit până în 2008, când soțul ei a fost diagnosticat cu cancer pulmonar microcelular. El avea 61 ani, iar ea 55 ani. După patru ani de tratamente și operații, în 2012, l-a internat pentru tratament paliativ la clinica Sfânta Irina din Voluntari, cu gândul să stea acolo doar o lună, până când ar fi găsit o persoană puternică și de încredere, care s-o ajute cu îngrijirea lui acasă.

„Pe 4 iunie 2012, în timp ce traversam strada spre clinica lui din Voluntari, pe trecerea de pietoni, m-a lovit o mașină condusă de un neatent. În loc să ajung la el, am ajuns la spitalul Sfântul Pantelimon, cu șase fracturi de bazin, traumatisme ale membrelor, degetelor, capului. După două zile, în timp ce eu eram la reanimare, soțul meu a murit”, povestește Ofelia.

După șase săptămâni de spitalizare, întoarsă la apartament, a simțit că locuința nu mai este a ei, așa că, aflată în recuperare la spitalul Ana Aslan, specializat în proceduri de recuperare și îmbunătățire a fiziologiei oamenilor în vârstă, a început, din plictiseală, să caute case de vânzare pe OLX.

A văzut o imagine cu o căsuță veche, iar gândul i-a zburat la copilăria petrecută la bunici, în satul de lângă râul Motru. „Căsuța era mult mai aproape de București, în comuna Bătrâni, județul Prahova, la doar două ore și ceva de mers cu mașina, iar peisajul era tot ce visam, după ani de locuit prin case străine și apartamente de bloc”, explică ea.

Casă la țară: procesul anevoios de cumpărare

Odată ce a găsit casa dorită, în 2012, Ofelia a luat legătura cu proprietarul și, cu ajutorul fiului său, a cumpărat casa și terenul de 600 metri pătrați cu 10.000 lei. „Eram atât de ruptă de realitate, încât nu mi-am pus problema că nu era racordată la curent, că nu avea apă, canalizare sau măcar o fântână. Trăiam într-o poezie a imaginației”, își aduce aminte Ofelia, care atunci avea 59 ani.

Ajunsă la locul faptei, a constatat că în afară de terenul pe care îl ocupa casa, mai avea doar 8 metri lățime și 750 de metri lungime de curte. „Abia aveai loc să ocolești căsuța, fără să calci în curtea vecină”, adaugă proprietara.

Proprietarul de la care cumpărase casa vindea separat restul de grădină, fără să fi avut la momentul acela acte de proprietate sau bani pentru ele. I-a plătit Ofelia un avans de vreo 2000 de lei, pentru notar. Și în 2017, după cinci ani de așteptare și birocrație, a devenit proprietara unui teren total de 1729 metri pătrați, pentru încă 10.000 lei.

Când totul părea, în sfârșit, gata pentru renovare, tot în 2017, Ofelia a aflat că nodulul din sânul stâng, pe care-l monitoriza de ani de zile, devenise malign. „Am intrat rapid în operație și pe 29 martie 2017 m-am trezit fără un sân și cu opt ganglioni subaxilari extirpați. O tăietură urâtă și durerea pe care o simțeam văzându-mă mutilată, mi-au îndepărtat din nou gândul renovării.”

După cinci ani de tratamente, chimioterapie, radioterapie și monitorizare, în 2021 au declarat-o medicii vindecată, dar la nivel global apăruse pandemia, fenomen care i-a amânat din nou demersurile renovării.

Reabilitarea căsuței vechi de peste 60 ani cu oameni din 3 zone diferite

Casa fusese construită din bârne și lut, pe o temelie de piatră, prin anul 1960; era podită cu lut și avea o sobă de metal cu plită, care dispăruse în anii de abandon. „Acoperișul era din azbociment, prin ale cărui spărturi ploaia atacase tavanul din ambele camere. Vegetația se insinuat peste tot, în gura beciului crescuse un nuc care ajunsese să susțină casa, a cărei temelie o luase la vale”, povestește Ofelia.

În 2022, când a început efectiv procesul de renovare, și-a dat seama de cât de multe are de făcut. În sat începuseră lucrări de aducțiune apă și realizare a canalizării, trebuia să racordeze casa la curent, dar și să găsească o firmă de încredere, care să știe cum se lucrează în case de lemn. Nu și-a dorit cabluri aeriene, așa că a optat pentru îngroparea lor, iar dacă tot săpa pentru cablul electric, a considerat că este momentul să aducă și apa și canalizarea prin același șanț.

„A fost un exercițiu de virtuozitate și răbdare, în toamna anului 2022, să coordonez etapele de lucru ale electricianului din Vălenii de Munte, excavatoristului din Nucșoara, dar și a instalatorilor aduși din București”, continuă Ofelia.

Cât s-a lucrat la toate astea, proprietara a locuit la o vecină, tanti Aurica, care i-a oferit al doilea pat din singura cameră încălzită în care locuia. Ea a îndrumat-o către meșterul Ion Negoiță, singurul care a acceptat să repare și să consolideze temelia casei, să schimbe acoperișul și să lucreze la proiectul ei de a extinde prispa și mansarda casei. „A început lucrările imediat, în februarie 2023. A lucrat singur, ajutat de soție, trimițându-mi la București, pe WhatsApp, fotografii, să mă bucur de progresele sale”, își aduce ea aminte.

Casa are, ca suprafață construită la sol, 26,85 metri pătrați, repartizați în două camere, una de 11 metri pătrați și alta de 8 metri pătrați. Beciul are 7 metri pătrați de suprafață utilă, iar prispa se întinde pe doi pereți (spre drum și spre livada vecinului din fața casei), cu o înălțime de 2 metri și 1,80 metri de lățime utilă.

Pe 15 iunie 2023, casa avea cele două camere podite cu dușumea de brad, tencuite și zugrăvite după metoda tradițională (lut, balegă de cal, var), sobă funcțională de cărămidă cu plită și o mică încăpere delimitată cu doi pereți de rigips, pentru baie. Prispa era gata, doar tencuiala exterioară era încă udă, așa că proprietara nu a mai avut răbdare și s-a mutat.

A adus cu ea de la București un pat pliant, o masă veche de brad, două scaune pliante la fel de vechi, dar și un raft de fier forjat pe care îl ținea în balcon și pe care a îngrămădit toată vesela. Flavia, o nepoată, i-a cumpărat un frigider din Vălenii de Munte, iar fiul ei i-a făcut cadou un aragaz cu butelie și cuptor electric.

„Când am pornit la drum, aveam suma de 20.000 euro, câștigați de la asigurătorul celui care era să mă omoare pe trecerea de pietoni. Toți acești bani s-au dus până acum. Tot ce urmează să mai fac, vor fi cheltuieli din pensie”, adaugă Ofelia.

O grădină imensă și bogată, pe un teren dificil

„Terenul era un hățiș de nepătruns, mai ales în zona dinspre drum, cu un fel de râpă inabordabilă la ploaie fără să te umpli zdravăn de noroi. Am cerut meșterului să-mi croiască niște trepte din lemn și pietriș, pe care deja au crescut tot felul de plante”, povestește proprietara.

Toata vara lui 2023 a folosit-o pentru a scăpa de încurcătura de arbori, arbuști, rugi de mure și măceși, soc, oțetari, pruni uscați, dar și pui de nuc contorsionați după lumină. A apelat un lucrător silvic, care i-a tăiat cu drujba arborii uscați, în așa fel încât să cadă fără să facă pagube.

Are deja o colecție de pruni, meri, nuci, gutui, fagi, cireși și arțari, dar pentru că pământul este lutos, în pantă și nu reține apa, vrea să caute plante mai puțin pretențioase.

A plantat deja doi mesteceni, un liliac și un boule-de-neige, dar va vedea abia în primăvara lui 2025 dacă s-au prins, iar pentru toamnă are rezervați un măr ionatan, un cais, un cireș inimă de porumbel, un gutui Constantinopol, un vișin productiv și un prun Stanley.

„Dacă primăria nu-și onorează nici anul acesta promisiunea de a face funcțională rețeaua de apă, va trebui să forez un puț, anul viitor. Sper să fiu sănătoasă și să-mi serbez cei 72 de ani într-o casă cât mai funcțională”, mărturisește femeia.

Amenajare simplă, de inspirație tradițională

Ofelia locuiește aici pe timp de vară și cât e vremea bună, dar iarna revine la București. Cel mai drag loc al ei este prispa, unde-și bea cafea la răsărit, stă în hamac la prânz și se bucură de răcoarea serii. Viața de aici, deși frumoasă, nu este lipsită de încercări, cum ar fi mersul la fântâna aflată la 300 metri distanță de casă, pentru a aduce apă cu bidoanele pentru spălat și udat grădina, în timp ce urcă treptele și panta până sus.

„Satul dispune de câteva magazine bine aprovizionate, dintre care, cel mai apropiat se află cam la un kilometru distanță. Din păcate, drumul la dus coboară, iar la întors, te supune la efort, mai ales că ai și cumpărături”, adaugă ea.

În ceea ce privește decorul, Ofelia a luat ca model tot ce a văzut la bunici, iar în timp a adunat tot felul de țesături făcute la războiul de lemn. „Sunt mândră de perdelele de borangic, de covorul oltenesc și de câteva fețe de masă rotunde, moștenite de la părinți, pe care abia aștept să le folosesc”, spune proprietara, nu fără a menționa cum meșterul Ion lucrează deja la masa rotundă pentru mansardă.

Deși voia să uite de agitația urbană, nu a vrut să stea ruptă de lume, așa că și-a instalat cablu Wifi, în timp ce semnal la telefon nu există. Are două pisici „înfiate” din Gorj, dar și vecini buni de la care cumpără lapte, ouă, brânză sau legume proaspete de sezon.

Când vrea să ajungă în oraș, folosește toate mijloacele de transport posibile – pasul (3 kilometri), autobuzul (20 de kilometri până la Vălenii de Munte), un tren până la Ploiești, alt tren până la București, iar apoi metroul sau autobuzul până acasă.

Ofelia e bucuroasă de sănătate, de viața pe care o are și de faptul că poate să-și poarte singură de grijă.