Apartamente cu 3 camere

În mansarda unui bloc din centrul Capitalei, două boxe imense dau tonul întregii amenajări

publicat pe 09 mai 2025

    În mansarda unui bloc din zona Aviatorilor din Capitală, un spațiu generos de 107 metri pătrați, bucătăria nu arată ca una obișnuită, iar livingul este dominat de un sistem audio. Amenajarea minimalistă leagă încăperile prin prezența aceleiași palete de culoare.

    Este un apartament cu trei camere și două băi, în care accesul se face pe la mijloc. În dreapta intrării se află bucătăria și livingul, iar în stânga sunt cele două dormitoare. Proprietarii și-au dorit ca personalitatea lor să se imprime în locuință și să ghideze integrarea unor sisteme audio performante și a unor obiecte de artă. Astfel, au cerut ajutorul arhitecților de la Pure-Mess Design: Sergiu Califar, Cristina Sarion, Andrei Argesanu, Raluca Stănescu și Teodora Trasca.

    Amenajare de la 0 în mansarda de bloc cu finisaje din 2008

    Când a preluat echipa de arhitecți proiectul, apartamentul avea încă finisajele din anul 2008, alese la construcția blocului. Pentru a răspunde dorințelor proprietarilor, arhitecții au decis să facă întreaga amenajare de la 0. Punctul de plecare a fost decopertarea completă a locuinței până la scheleți, dar și îndepărtarea plafonului pentru a păstra înălțimea generoasă a locului. Principalele cerințe a celor doi proprietari au fost integrarea unor sisteme audio pe care le aveau deja cumpărate, parchetul din living să aibă o nuanță ușor roșiatică, iar bucătăria să fie una mai conceptuala și să nu arate precum o bucătarie clasică.

    Amenajare a pornit din living, unde trebuia integrat sistemul audio împreună cu două boxe – „Livingul se află cu o treaptă mai jos față de restul mansardei și a fost nevoie să intervenim pentru a asigura o distanță potrivită între boxe și perete, ca sunetul să se audă corespunzător, dar și pentru a delimita vizual această diferență de nivel”, explică arhitecții.

    Astfel, camera a devenit un spațiu modern și aerisit. Tavanul este înclinat cu grinzi expuse și vopsite în alb, ca să să ofere senzația de spațiu și luminozitate. Iar pardoseala este împărțită între lemn și gresie, ca să delimiteze subtil cele două spații, livingul și bucătăria. Designul este completat de boxele de mari dimensiuni, cu un stil futurist.

    În bucătărie, una mai atipică, sunt două zone foarte clar delimitate: una de depozitare și o zonă funcțională în care se regăsesc frigiderul, cuptorul, espressorul și mașina de spălat. Aici, echipa a folosit pilonul de susținere al locuinței în amenajare. L-au îmbrăcat într-o coloană rotundă de o nuanță galben fistic, identică cu cea a mobilierului.

    În această zonă de zi se afla și baia de serviciu de doar 4,5 metri pătrați care a devenit o baie complet funcțională unde există și dus. Aici, arhitecții au păstrat accentele de verde prin marmura de pe perete.

    În dormitorul matrimonial, piesa de rezistență este ușa filomuro de culoare galben fistic care face trecerea subtilă spre baie. Patul tapițat cu o textură moale este înconjurat de două noptiere gri deschis, puse în contrast cu peretele dintr-un lemn maro închis. – „În zona dormitorului am ales să accentuăm înălțimea camerei și am optat pentru un pat cu tăblie joasă”, explică echipa de arhitectură. În această cameră domină design-ul modern cu accente minimaliste. Paleta de culori este una neutră, cu nuanțe de bej, maro închis și verde fistic.

    Dormitorul secundar este cel care joacă rolul și de birou. Păstrează același stil contemporan, prin corpurile de iluminat geometrice. Biblioteca încorporată pe perete este din lemn natural, cu rafturi generoase care conțin cărți, viniluri și câteva obiecte de artă. Lemnul este elementul care adaugă un contrast cald la paleta de culori neutră.

    Costurile au acoperit renovarea și produsele premiun din amenajare

    Chiar dacă bugetul inițial a fost de 90.000 euro, costurile totale au ajuns până la 160.000 euro. „Aproximativ 50.000 de euro din bugetul total au fost dedicati șantierului propriu-zis, fiind vorba de o decopertare integrală, dar și de refacerea unor suprafețe mari, ce au avut nevoie de materiale de constructii + instalatii.”, ne explică Sergiu Călifar. Mai mult, pentru că au doritt o amenajare de tip premium, cu produse care să reziste în timp, au folosit și branduri italienești, care au de obicei un cost cu 45% mai ridicat decât produsele de la noi din țară. Proiectul a fost gata în aproape zece luni.

    Resurse: Obiectele sanitare sunt SSAB, în timp ce canapeaua, masa de dining și scaunele sunt Dedalo Agency. Patul și canapeaua din birou sunt Insignis. Au vopsit casa cu vopsea Benjamin Moore. Luminile sunt de la Luminna, iar decoratiunile, Nimfauna.

    Foto credits: Sabin Prodan