DESIGN INTERIOR

9 greșeli de design interior comice pe care oricine le-ar putea face

    Unele idei ar trebui să rămână la stadiul de idei. Nu o spunem noi, imaginile cu greșeli de design interior de mai jos vorbesc de la sine.

    Fără ajutorul specialist, e ușor să o dai în bară atunci când îți amenajezi singur casa. Ori fiindcă nu te poți pricepe la toate, ori fiindcă nu ești la curent cu ultimele tehnologii și simți nevoia să improvizezi. Ba chiar uneori și „specialiștii” cu care alegi să lucrezi pot face greșeli fragrante de design. Am găsit câteva făcute de alții – ia aminte la ele, ca să nu le faci și tu.

    9 greșeli de design interior pe care să nu le faci la tine acasă

    a

    Scările cu spațiu intermitent pentru pășit sunt utile în spațiile mici, unde nu îți permiți să le montezi la o înclinație normală. Însă cele din imagine nu au fost făcute ca la carte, așa că ar cam trebui să începi să le sari într-un picior ca să poți coborî.

    b

    Că tot vorbeam de scări, ar fi bine să te gândești la cum se va vedea de sus modelul mochetei atunci când o alegi. Cel din imagine cu dungi neregulate face greu de identificat începutul și sfârșitul fiecărei trepte în parte.

    c

    Cum socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, oricât de bună ar fi ideea ta de design, nu are cum să iasă cum vrei tu dacă nu apelezi la cineva care se pricepe. Iar meseriașii care-ți aplică faianța s-ar putea să nu fie cei mai potriviți pentru a crea modele cu ea și ai putea sfârși cu ceva la fel de kitschos ca în imagine.

    d

    Oglinda de la baie ar trebui să fie la nivelul feței tale și al celorlalți locuitori ai casei. Dacă înălțimea ei depășește cabina de duș, asta ar trebui să-ți indice că, cel mai probabil, nu vei ajunge să te vezi în ea.

    e

    E o idee minunată să optimizezi spațiul de deasupra toaletei pentru a depozita cine știe ce nimicuri. Pe de altă parte, e de preferat să montezi o poliță la câțiva centimetri înălțime față de bazin. Asta pentru că, în caz că e nevoie de reparații, instalatorul va avea nevoie să dea capacul de la bazin jos ca să aibă acces la instalație.

    f

    Dacă visezi la o bucătărie cu electrocasnice încorporate, atunci e musai să cumperi electrocasnice incorporabile. Căci dacă zici că „merge și așa” și pui un aragaz normal într-o insulă de bucătărie, va arăta ca în imagine.

    g

    Oricât de frumos ar arăta o mostră de tapet, cere să vezi imagini cu el la scală mare, aplicat pe un întreg perete. Altfel riști să ai surprize mari când ajungi cu el acasă și te-apuci de lipit. La fel și dacă chemi zidari nepricepuți să aplice tencuială decorativă – la final poți avea pereți cu aspect de mucegai.

    h

    Când nu ești la curent cu cele mai noi soluții de decorare, ajungi să improvizezi și să ajungi la un rezultat… ei bine, improvizat. Pentru situații care te pun în dificultate, cere întotdeauna părerea unui specialist.

    i

    Oricât de mult ți-ar plăcea un corp de iluminat, un obiect de mobilier sau o decorațiune de dimensiuni mai mari, nu cumpăra dacă nu ai un plan bine stabilit. Ai putea ajunge la final să faci tot posibilul să-l integrezi în amenajare, chiar dacă nu-și are locul acolo, și să faci astfel de greșeli de design care știrbesc și din funcționalitatea spațiului.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Inline Feedbacks
    View all comments
    ULTIMELE ARTICOLE
    icon

    9 greșeli de design interior comice pe care oricine le-ar putea face