LIFE

De la oraș la sat: doi bucureșteni trăiesc precum străbunicii lor, într-o casă veche de 100 ani

    Traiul la urban poate însemna adesea un ritm alert, poate fi gălăgios și poluat. Suntem curioși să aflăm poveștile oamenilor care au au plecat din oraș, să descoperim de ce au luat această decizie, cât de greu sau ușor le-a fost și cum li s-a schimbat viața. Continuăm seria „De la oraș la sat” cu povestea a doi tineri care au amenajat o casă veche de 100 de ani, ce le-a aparținut străbunicilor.

    Toate aceste nevoi se încadrează într-un nou trend în creștere în rândul românilor, migrația de la oraș la sate. Datele de la Institutul Național de Statistică sunt cele care confirmă teoria, iar în 2017, peste 100 de mii de români au ales să facă acest pas, în timp ce doar 87.000 s-au mutat de la sate la orașe în aceeași perioadă.

    În urmă cu cinci ani, soții Cristina și Silviu Man, împreună cu cei doi copii ai lor, au avut curajul să facă un pas important în viața lor: să părăsească agitația Bucureștiului pentru a trăi în liniște și mult mai simplu, într-un sat argeșean. Le-a plăcut atât de mult și s-au potrivit atât de bine în peisajul rural încât au renunțat și la joburile lor, iar acum, spun ei, lucrează pentru a deveni „cât mai țărani”. Din 2016, această casă veche a strămoșilor a devenit locuința lor aproape permanentă.

    Căsuța din satul Vâlsănești, situat la câțiva kilometri de Curtea de Argeș, pe care cei doi tineri au închinat-o Sfintei Vineri și au denumit-o chiar așa, Saint Friday Cottage, a fost ridicată de străbunicul zidar al lui Silviu. „În ea au trăit străbunicul Alexandru, străbunica Avida și cele două fete ale lor – până când fetele s-au măritat, iar străbunicii au plecat la Domnul. Am moștenit-o și am decis să o reparăm, după ce nu mai fusese locuită de aproximativ 30 de ani, dar era vie, primitoare și ne îmbia la a-i da un suflu nou”, povestește Cristina.

    "Nu demola, ci păstrează!" este motto-ul soților Man
    „Nu demola, ci păstrează!” este motto-ul soților Man

    Pentru Silviu, această casă înseamnă întoarcerea la origini, căci vorbim despre satul copilăriei, locul vacanțelor, al culesului de fructe și al fotbalului pe ulițe. Impresionantă este și zona, una pitorească și puțin cunoscută, din nordul județului Argeș, cu dealuri blânde, perspectiva Făgărașilor în depărtare și sate care încă mai păstrează arhitectura locală.

    Bunica nonagenară a lui Silviu s-a născut și a copilărit în casa asta, așa că e construită de cel puțin 100 de ani. Inițial, casa bătrânească avea o suprafață de aproximativ 60 metri pătrați și era formată din trei încăperi: camera de locuit, camera bună și o tindă între ele. Tinda a devenit un mic hol unde cei doi au integrat scara către mansardă și o toaletă. La mansardă, au obținut un spațiu deschis, un dormitor, o a doua baie și un mic birou. Au adăugat o bucătărie ceva mai generoasă și o cameră tehnică. Ulterior, cei doi au construit lângă bucătărie o terasă din sticlă, poreclită „La Cochmelie”, un spațiu de luat masa complet transparent, realizat cu ajutorul arhitecților de la DAAA Studio, proiect care a fost selectat inclusiv la Bienala de Arhitectură 2021.

    „Principala modificare este transformarea podului din spațiu de depozitare/afumătoare în mansardă locuibilă. Am schimbat pe alocuri podelele, am refăcut tencuielile cu tehnici și materiale tradiționale, dar totodată am înlocuit instalațiile electrice, am introdus instalații sanitare și termice”, povestește Cristina. Cu toate acestea, tinerii bucureșteni au căutat să păstreze cât mai multe dintre elementele autentice ale casei muscelene: de la structura pereților și a acoperișului, toată tâmplăria, până la mobila găsită în casă, covoare, păretare, chiar și veselă.

     

    Au păstrat integral exteriorul corpului principal al casei, inclusiv elementele de tâmplărie și decorațiunile de ipsos ale fațadei, specifice zonei. De asemenea, au refolosit tâmplăria interioară: ușile de la parter sunt cele originale. Mai mult, au înlocuit învelitoarea din azbociment, montată cândva prin anii ’90, cu șiță tradițională bătuta de un meșter din zonă.

    Lemnăria prispei a fost înlocuită și lucrată tot de un meșter local, iar pentru parapet, au refăcut un model mai elaborat decât cel inițial, regăsit la mai multe case din zonă. Chiar și corpul nou în care se află bucătăria l-au construit din lemn într-o formă neutră, după modelul anexelor alipite caselor din zonă.

    Căsuța din nuc poate fi închiriată de oaspeți
    Căsuța din nuc poate fi închiriată de oaspeți

    Au construit și o căsuță în copac, mai exact într-un nuc secular, visul din copilărie al lui Silviu. „Gândul a dospit vreo doi ani până când a reușit să se materializeze cu ajutorul acelorași meșteri care au lucrat și la renovarea casei bătrânești. Ne-am dorit să o integrăm în împrejurimi, să fie o căsuța care plutește în peisaj fără să strige că e din altă poveste. Pentru asta, în afară de a o construi într-o forma tradițională, am refolosit lemnăria veche de la prispa casei bătrânești, iar ușa și ferestrele sunt recuperate de la construcții vechi”, povestește Cristina.

    Cum utilitățile sunt călcâiul lui Ahile în viața la țară, în afară de curent electric, nu există nimic centralizat, iar Cristina și Silviu s-au văzut nevoiți să găsească soluții proprii: au săpat fântâna pentru apă și au montat o fosă ecologică, iar pentru încălzire au montat o centrală care funcționează cu combustibil solid, care încălzește caloriferele din toată casa.

    „Am păstrat, însă, și soba de teracotă din fosta camera de locuit și am construit încă două sobe, una cu plită, în bucătăria cea nouă, și una în camera bună, unde nu fusese niciodată sobă, însă exista un coș de fum, semn că fusese planificată, dar niciodată executată. Așa că suntem asigurați și în cazul unor întreruperi de electricitate, putem trece oricând pe modul de siguranță și foc în sobă”, spune Cristina.

     

    Este mutatul de la oraș la sat pentru oricine? Cristina și Silviu spun că ei au avut marea șansă de a se putea lega de un loc cu poveste, care i-a chemat la sat. Celor care vor să le ia exemplul le-ar spune că viața la țară este și minunată, dar și mult mai solicitantă prin prisma activităților care țin de traiul de zi cu zi.

    Casa este în primul rând locuința lui Silviu și a Cristinei, dar porțiuni din ea sunt deschise și oaspeților care apreciază turismul rural. În prima vară de când s-au mutat aici, cei doi au listat mansarda pe o platformă de rezervări, mai mult din joacă și din curiozitate. În primii ani, până la pandemie, a avut succes printre turiștii străini, apoi, odată cu restrângerea turismului internațional, mansarda căsuței a devenit populară printre turiștii români. Momentan, se închiriază doar mansarda, iar gazdele locuiesc la parter. Pe viitor, Cristina și Silviu au în plan ridicarea unei „surori mai tinere”, dar cu același farmec și cu respect pentru arhitectura și stilul de viață autentic rural.

    Chestionar cu idei bune

    Stilul casei: Căsuța noastră este tradițională într-un mod onest, nu forțat și nu influențat de „kitsch-ul rustic” care a năpădit o bună parte a construcțiilor autohtone. Asta pentru că nu am renovat excesiv și nici nu am „tradiționalizat” excesiv. Ne-ar fi plăcut să o păstrăm așa cum am găsit-o, ca o căsuță de muzeu, neatinsă de atâta vreme, dar asta ar fi însemnat să nu fie locuibilă.

    Vedere din dormitorul de la mansardă
    Vedere din dormitorul de la mansardă

    Cel mai vechi obiect de decor: Lada de zestre a străbunicii Avida, pe care am găsit-o în camera bună, și unde a și rămas, doar că plină cu straiele populare pe care le colecționez de câțiva ani. Mai sunt aranjate cu folos prin casă și alte obiecte autentice, precum un vechi covor țesut de străbunica, un „tron” (un fel de cufăr destinat păstrării cerealelor) recondiționat de un prieten, mese și scaune vechi de când lumea găsite în casă, chiar și tăbliile paturilor care și-au păstrat funcția, doar că integrate în cadre noi.

    Costul total al investiției: Renovarea și modificările inițiale, realizate acum cinci ani, au atins suma de aproximativ 30.000 euro. Însă de atunci investițiile au fost aproape continue în diferite îmbunătățiri, amenajări, anexe gospodărești etc.

    Colțul preferat: În exterior, ne place locul umbros de sub merii de care vara atârnăm hamace și sub care punem mobilierul de grădină și de unde putem vedea pădurea, dar și căsuța din copac și restul curții. În interior, iubim spațiul deschis din mansardă, care găzduiește o bună parte din cărțile noastre și care are aerul că este desprins din timp. Ar mai fi și spațiul „intermediar” din terasa de sticlă, în care se stă ore în șir la taclale, se bea și se mănâncă pe săturate și din care se vede cum își schimbă fața pădurea în fiecare moment al zilei și în fiecare anotimp.

    Foto: arhiva personală

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Inline Feedbacks
    View all comments
    ULTIMELE ARTICOLE
    icon

    TUR VIDEO Acest duplex este definiția frumuseții: minimalism, uși ascunse în...