După 20 de ani: cum s-au schimbat casele românilor în ultimele două decenii

În perioada anilor 2000, designul de interior devine un subiect de interes în România și scoate capul la suprafață din spatele recamierului de serie din majoritatea locuințelor. În răstimpul scurs de atunci, are un parcurs volatil care îl trece prin depozitele de mobilă masivă și canapele imense din piele importate din Grecia sau Turcia, prin perioada spoturilor montate în arcade și plafoane de rigips și, mai ales, prin cea a pereților vopsiți în culori puternice din hol până în dormitor sau tapetați cu plăci de ceramică în fiecare încăpere.

În 2023, e în tranziție spre maturitate. Deși tot mai mulți oameni lucrează pentru amenajarea locuinței cu designeri și arhitecți de interior, majoritatea celorlalți se inspiră de pe Pinterest ori Instagram și combină, astfel, utilul cu frumosul, după cum demonstrează constant tururile de casă și proiectele de amenajare pe care le publicăm de aproape patru ani.

Progresul este enorm și e împins de la spate, printre altele, de apariția marilor retaileri de bricolaj, mobilă și decorațiuni. Aceștia au diversificat o piață care din anii ’60 și până în ’89 se aflase sub cârma statului, care folosea fabricile de mobilier mai mult pentru export. Ce rămânea în țară era atât de standardizat și produs în serii atât de mici, încât toate casele arătau aproape la fel.„Așa am ajuns să avem același recamier și același pește bibelou peste tot, spune Mihai Lapadat, fost profesor în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București. În vremea anilor 90, continuă profesorul Lapadat, piața românească de mobilier și decorațiuni a trecut printr-o perioadă de import masiv de piese de slabă calitate din Grecia, Italia sau Turcia. Plus câteva fabrici rămase de pe vremea comunismului, care își trăiau ultimele clipe.

Am simțit evoluția stilului pe pielea noastră, în casa noastră

„Am plecat de la o casă cu mileuri de macrame croșetate de mamaia, covoare persane dintr-un capăt în altul al încăperilor, vitrina cu pahare și cești, și am ajuns la ziua de astăzi, când covoarele sunt cât se poate de mici, ocupă foarte puțin din suprafața camerei, nu mai există mileuri decât ca amintire în dulap, obiectele de decor sunt cu totul altele în așa fel încât să mă reprezinte pe mine, pe noi și povestea casei, amintirile și pasiunile noastre. Cred că abia acum mă regăsesc în totalitate în tot ce-i în jurul meu”, povestește Nicoleta Palade despre progresul resimțit în propria locuință, în care stă de peste 30 ani.

După perioada tulbure a anilor ’90, în care atât posibilitățile financiare, cât și oferta de produse pentru interior erau reduse, anii 2000 au venit cu schimbări semnificative.

O pătură restrânsă a populației, care a adunat capital financiar după ’89, și-a cumpărat sau a construit case vaste ca dimensiune și a început să lucreze cu arhitecți de interior, după modelul amenajărilor interioare din seriale americane ca Dallas sau Tânăr și Neliniștit. „Țin minte de un prieten care a avut în vremea aceea un client care i-a spus, <<Domnule, eu vreau să văd trei lucruri: scara interioară, șemineul și biblioteca masivă>>. Așa că de la asta a fost nevoit să pornească tot conceptul”, își aduce aminte Mihai Lapadat.

Oamenii cu bugete mici sau medii își luau, de asemenea, o bună parte din inspirație de la serialele în vogă, dar și din casele pe care le vedeau în străinătate, după ce plecau chiar ei sau rudele lor să muncească în țări precum Italia, Spania, Franța sau Germania.

Mobilier pentru living din gama Atomia, Brico DepotÎn prima decadă a anilor 2000 au început să apară, pe rând, și marile magazine de bricolaj, mobilier și apoi decorațiuni. Ele ofereau în acel moment o gamă, deși restrânsă față de ce avem în 2023, cu mult mai diversă decât ce exista până atunci. Așa că a început un val de renovări și amenajări, care au pornit bormașinile în blocurile din mai toate orașele mari ale României și care nu s-au mai oprit, pare, niciodată. De atunci și până acum, există câteva segmente de amenajare interioară care au suferit cele mai profunde și mai vizibile transformări. În cele ce urmează, vom acoperi câteva dintre ele.

20 ani de transformări radicale în bucătăria românească

În clasicul apartament din blocurile construite construite înainte de ’89, bucătăria era o încăpere de sine stătătoare. Mică și îngustă sau lungă și îngustă, pătrată și spațioasă, dreptunghiulară, nu conta, venea sub orice formă în funcție de bloc. În casele construite pe pământ, fie că erau cele de la țară, fie cele care supraviețuiseră sistematizării comuniste din orașe, ea putea fi inclusiv construită separat de casă, în curte. Ceea ce acum numim bucătărie de vară, atunci era doar bucătărie.

Procesul prin care am trecut de la bucătăria închisă la open space

Având în vedere că găzduia prăjirea a tot felul de cărnuri, fierberea sarmalelor sau a ciorbei de burtă, printre multe altele, o bucătărie închisă era considerată singura opțiune. Până s-au deschis granițele și au deschis odată cu ele și bucătăriile: transformarea în realitate a bucătăriilor open space din serialele și filmele din vest a devenit posibilă. Renunțarea la delimitarea dintre ceea americanii numeau living, adică sufrageria noastră, și bucătărie, insulele imense, zona de dining, toate erau tentante.

Și, ușor-ușor, au început să apară și la noi. Întâi, oamenii au început să modifice câte un pervaz și să improvizeze un bar în living, cel clasic cu spoturi montate în plafon fals, apoi să spargă pur și simplu peretele care separa bucătăria de living. Apoi, dezvoltatorii imobiliari au început să construiască direct open-space.

„Bucătăria open-space a devenit populară datorită imaginilor din serialele americane încă din anii ’90 pentru ca mai apoi, după apariția internetului, să le vedem în pozele cu amenajări de interior”, explică și Alexandru Bucur, arhitect de interior. „Dar aici este o capcană: bucătăriile open space care ne-au influențat erau prezentate în apartamente și vile cu spații ample, resedinte scumpe. Ori dezvoltatorii au profitat în compartimentarea apartamentelor mici de 1-2-3 camere de varianta bucătăriei deschise pentru a reduce suprafața bucătăriei. Astfel, bucătăria deschisă + living este mai mică decât suprafața unei bucătării închise + living”, adaugă el.

În 2023, peste 60% din amenajările despre care scriem, pe care le primim fie direct de la cititorii noștri, fie de la arhitecții sau designerii care s-au ocupat de proiectele de amenajare, au open-space cu living, dining și bucătărie.

Asta a dus și la o atenție mult mai mare la estetica acestui spațiu. „După perioada comunistă, când majoritatea dintre noi aveam aceleași piese, au apărut plăcile din fibre lemnoase, cum ar fi pal, mdf etc., care sunt avantajoase ca și cost, ceea ce le-a făcut populare”, spune arhitecta de interior Beatrice Marta. Au apărut din ce în ce mai multe seturi de mobilier modular, cu electrocasnicele încastrate pentru o estetică mai curată și aerisită.

Colțarul a dispărut din ecuație pentru că, în cele mai multe cazuri, zona de luat masa e acum în living, mai degrabă, unde ocupă o zonă specială care a căpătat numele de dining. Sau e parte din open-space, fie ca o extensie a insulei de bucătărie, fie ca o zonă de trecere între bucătărie și living. Din aceleași motive, inclusiv masa din bucătărie a dispărut, de cele mai multe ori. A căpătat mai multă importanță amenajarea blatului de lucru, care e fie direct pe mobilierul de bucătărie, fie pe insulă.

Contrastul dintre estetica anilor 2000 și cea din 2023

Și vorbind de estetică, mai ții minte faianța roșie sau verde (câteodată folosite împreună), arcadele pline cu spoturi, colțarul și jaluzele verticale? Toate sunt elementele pe care cititorii noștri ne-au povestit că le aveau în bucătărie în anii 2000 și pe care doresc să le dea uitării. Nu conta că bucătăria era mică și poate unele elemente încărcau și mai mult spațiul, important era să existe, nu să-ți fie de folos. Și nu sunt singurele, mai erau și gresia neagră cu striații argintii sau cea maro, care se presupunea că ascunde mai bine petele sau praful și care se întindea până pe hol. Apoi, neoanele albe cu lumină asemănătoare celei din spital, mobilierul masiv și electrocasnicele înșirate fără vreun raționament funcțional în spate. Aveai o priză și patru ștechere, dar nu conta, dădea bine să le ai acolo.

Aici e probabil una dintre schimbările cele mai mari: în 2023, bucătăria are de cele mai multe ori un fundal unitar cu mobilierul, fără faianță până în tavan, ci pe zona backsplash (n.r.: fâșia de perete dintre aragaz și hotă, unde riscul de stropire e cel mai mare) sau în combinație cu vopsea.

Gresia și faianța nici nu mai sunt neapărat din același set, ci folosite în diferite combinații care oferă mai mult volum și textură, creează contraste, cum ar fi combinația dintre gresie clasică, în culoare deschisă și faianță tip metro (n.r.: acea faianță cu plăci mici și înguste, ieșite în relief, care a devenit populară pe Pinterest).

Baia, între mozaic și roșu aprins

Dacă extindem un pic atenția, același lucru s-a întâmplat și în cazul băii. Simona, care locuiește încă din 1991 în același apartament de două camere din București, își aduce aminte că în perioada dintre finalul anilor ’90 și începutul noului mileniu, îți cumpărai finisajele din ceramică de pe Valea Cascadelor și luai decizii mai degrabă în funcție de buget și de „cât de ușor era să ții plăcile și rosturile curate ori cât de bine ascundeau diferitele tipuri de depuneri”. Modul multora de a-și exprima în orice fel gustul personal era, așadar, să aleagă acele culori, cum ar fi clasicele plăci roșii de gresie și faianță.

După perioada comunistă, a plăcilor mici în albastru degrade sau vopsea care se scorojea, roșul era o alegere care ieșea în evidență. Până a început să fie într-o bună parte din băi și a devenit, la rândul ei, standardul. Legenda spune (n.r.: legenda fiind site-urile de imobiliare pe care vezi locuințele puse la vânzare) că încă mai găsești ceramica de tipul ăla în locuințele de prin țară.

Acum, baia e un spațiu de relaxare, cu inspirație din spa-uri, băile hotelurilor luxoase, cu duș walk-in mai degrabă decât cadă sau cabină de duș din plastic. Are, de asemenea, o coerență estetică între finisaje și mobilier, mai mult accent pus pe detalii, cum ar fi încastrarea vasului de toaletă și micile decorațiuni care personalizează locul.

De la sufrageria anilor 2000, la livingul din 2023

Dacă luăm în considerare o definiție clară a cuvântului „sufragerie”, Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX) spune că este camera special amenajată și mobilată pentru a se servi masa. Pe vremuri însă, în a doua jumătate a anilor ‘90 și începutul anilor 2000, posibilitățile nu includeau conceptul de a avea în apartament o cameră special destinată mesei, în special dacă aveai copii. Așa că în sufragerie erau și televizorul, punctul central al încăperii și activităților de după muncă sau școală, și biblioteca imensă cu vitrine și dulapuri, și masa extensibilă pentru cină care ocupa mare parte din cameră, și fotoliile pentru relaxare, și spațiul de joacă al copiilor, în multe cazuri.

Tocmai de aceea, termenul de „living”, preluat din vest, exprimă mai complet și mai complex rolul acestei încăperi.

„Am transformat sufrageria, o cameră de mărime medie, în dormitorul copiilor. Ca să le ofer un spațiu cât de cât funcțional și o încăpere suficient de mare, în care să poată interacționa într-un mediu cât de cât convenabil”, povestește Nicoleta Palade. „Iar dormitorul mic și baia de serviciu, de care era lipit și pe care am spart-o și am golit-o, le-am transformat într-o singură încăpere, care a devenit mai mult sau mai puțin un living, un spațiu de adunare pentru toată familia – mai exact, o zonă de zi, așa cum ar numi-o astăzi designerii și arhitecții de interior.”

De la mobilier masiv și covoare persane, la piese multifuncționale pentru spațiu limitat

La asta a contribuit și folosirea unui mobilier multifuncțional, pliabil, mai degrabă decât unul fix, care ar fi ocupat în permanență foarte mult spațiu. Nicoleta se folosea pe atunci de una dintre clasicele mese transformabile în console, populare pe vremea comunismului, care veneau la pachet cu scaune pliabile. Ele puteau fi puse în interiorul mesei atunci când era folosită drept consolă și ținută într-un colț de cameră unde nu deranja vizual și nici nu încurca fluxul de circulație.

„Prima mobilă pe care am cumpărat-o pentru casă, în 1990, a fost biblioteca mare din sufragerie, care acum e la mama mea. Existau în Bacău vreo două magazine cu mobilier și o fabrică de mobilă, dar sortimentul era redus și erai nevoit să te adaptezi în funcție de buget, mai degrabă. În niciun caz nu exista o sursă de inspirație, nu vedeam nici măcar la televizor, nu existau reviste de specialitate, emisiuni de specialitate. Cam toate casele arătau la fel la vremea aia”, își aduce aminte Nicoleta.

Pe parcurs, au apărut mai multe opțiuni pentru canapele, fotolii și scaunePe parcurs, așa cum a punctat și designerul Beatrice Marta anterior, a avut loc o diversificare a pieței de mobilier. Ușor-ușor au început să apară în magazine mai multe modele de mobile, făcute din fibre lemnoase precum PAL sau MDF, mult mai accesibile decât piesele din lemn masiv. Faptul că nu mai era nevoie de o investiție atât de serioasă pentru a cumpăra o mobilă pare să fi deschis nu numai posibilitățile de amenajare și decorare a locuinței, ci și setea de a modifica, din când în când, câte ceva. Fie după gust, fie după nevoie.

Au apărut și considerabil mai multe opțiuni pentru canapele, fotolii și scaune. În 2023, canapeaua din majoritatea livingurilor, fie ea mare sau mică, are un design minimalist, simplu, care atrage atenția prin culoare sau material. Paletarele de textile și culori sunt stufoase, modelele și formele sunt ușor de personalizat încât să se potrivească oricărui stil de amenajare.

Spre deosebire de începutul anilor 2000, când lucrurile arătau cam așa: „Erau magazine sau depozite de mobilă, așa li se spunea. Nu știam cine e producătorul și nu aveai cum să verifici, nu existau recenzii după care să te ghidezi. În perioada aia, am luat un set cu canapea și fotolii îmbrăcate în imitație de piele, pe care am dat o grămadă de bani. Le-am luat în rate și nu știu dacă se făcuse un an când canapeaua era deja praf: buretele din ea se lăsase, mecanismul de extensie se stricase, pielea se tocise și se jupuia”, își aduce aminte Simona.

Simona povestește, de fapt, despre ACEA canapea de piele care era prezentă în aproape fiecare amenajare din casele oamenilor de clasă mijlocie, cea masivă care venea la pachet cu două fotolii. Era fie neagră, fie maro și ocupa lejer mai bine de un sfert din sufragerie, fără să aibă un stil bine definit sau compatibil cu restul mobilei din casă. După simțul estetic de azi, am numi-o atrocitate. Atunci de ce cumpărau oamenii atât de des?

Mobilier din gama Atomia, Brico DepotRăspunsul ne întoarce la gama restrânsă de opțiuni, care, combinată cu resurse limitate și absența unor surse diverse de inspirație, a dus la o lipsă de viziune. „Nu-mi formasem un gust, o idee despre ce vreau. Nu apăruse termenul de stil minimalist. În capul meu se contura ideea că nu mai vreau să am casa plină de mobilă dintr-o constrângere practică: era greu să scot covorul și să-l aspir, mobila ocupa mult spațiu din cameră și o făcea mai întunecoasă. Dar încă nu știam ce îmi place, nu știam spre ce mă duc”, povestește Simona despre experiența cu propriul simț estetic.

„Less is more” a devenit regula, chiar și în spațiile generoase

Odată cu evoluția designului de interior și accesul la mai multă informație, inspirație, idei, minimalismul a devenit din ce în ce mai popular chiar și în casele în care spațiul nu reprezenta o problemă. De la canapele masive cu forme robuste, de-a dreptul rotunde pe alocuri, marile lanțuri de magazine de mobilier au schimbat direcția de design în favoarea pieselor cu linii drepte, cu mai mult accent pe zona utilitară decât pe cea decorativă.

De fapt, designul în sine a evoluat într-o nouă formă, una în care partea estetică nu s-a mai bazat pe dimensiune și detalii decorative încărcate, ci pe linii curate, drepte, cu accent pe textură și materiale confortabile, dar care să aibă și un impact vizual plăcut. Și la nivelul pereților a existat o formă de „downshifting”, fiindcă cei care își construiseră tavane false cu spoturi de lumină la începutul anilor 2000 le-au desființat ușor-ușor, în favoarea unor spații care par mai înalte, mai luminoase, mai curate vizual.

„Less is more” a devenit principiul de bază în amenajarea multor locuințe și asta nu într-un mod auster din punct de vedere vizual. Pe parcursul anilor, designerii de interior au reușit să transmită un mesaj publicului larg: se poate să ai o locuință frumoasă fără să o încarci cu tot felul de îmbrobodeli care riscă să cadă în extrema kitschului. Cât timp liniile de bază sunt curate și accentul e pe calitate și textură, mai degrabă decât pe încărcătura vizuală, îți rămâne spațiu să decorezi mai mult și mai personalizat.

Sistematizarea și eficientizarea traiului predomină în locuințele mari

Iar pe lângă mobilier, decorațiuni, finisaje, designul a început să înglobeze și elemente de confort tehnologizate, mai ales în spațiile ample. Casa nu mai e doar frumoasă, ci și prietenoasă cu locatarul și cu natura. „În ceea ce privește casele cu suprafață generoasă, evoluția constă în echiparea mult mai bună a casei și o investiție mai mare în sisteme, automatizări, control centralizat pentru iluminat, jaluzele și draperii electrice, încălzire în pardoseală, sisteme de aer condiționat integrate, recuperatoare de căldură, panouri fotovoltaice, pompe de căldură și altele”, explică arhitectul Alexandru Bucur.
Apoi, au apărut și soluțiile de mascare a utilităților, de ajutor atât în locuințele de mici dimensiuni, cât și în casele spațioase. De exemplu, designerii au primit în ultimii ani provocarea de a masca diversele electrocasnice care în trecut nu doar că nu erau la fel de accesibile ori la fel de numeroase ca acum, însă erau amplasate mai tot timpul la vedere în casă, acolo unde putea fi găsit un loc pentru ele. În amenajările anului 2023, mașinile de spălat haine și vase, uscătoarele, frigiderele, hotele, centralele termice și uneori chiar aparatele de aer condiționat sunt ascunse în diverse piese de mobilier create la comandă, personalizate.

Balconul, între cel mai vitregit spațiu din locuință și zonă de relaxare

Balconul românesc e oaia neagră a familiei, spațiul cel mai discutat, ciopârțit, boscorodit și aruncat în confuzie. În teorie, e spațiul de legătură dintre lumea de afară și cea din casă, îți permite să ieși la aer fără să ieși cu totul din bloc și din casă. Practic, ani de zile el a servit, mai degrabă, ca un spațiu de depozitare și o extensie a debaralei ori a cămării. Îmi aduc aminte foarte clar cât de burdușit era balconul apartamentului în care am copilărit, cât de întunecat și neplăcut. Era fascinant să cotrobăi pe acolo, cât eram copil curios și cu mult timp liber, dar nu petrecea nimeni timp acolo, nici măcar spațiu de fumat nu era. Mama îl ținea curat, dar asta nu ajuta.

Balcoanele din celelalte blocuri din cartier erau la fel, pline cu etajere, rafturi, cârlige, toate înghesuite și acoperite cu tot felul de materiale, ca să nu le plouă sau ningă. Apoi, a devenit din ce în ce mai popular termopanul și oamenii au început să-și închidă balcoanele. Deși gama de termopane era subțire, niciun balcon nu arăta la fel. Fiecare era aparte, iar fațadele blocurilor erau ca un mozaic. Însă, precum gardul și leopardul, în spatele geamurilor de termopan, tot spații de depozitare erau.

Modul în care au fost gândite și construite balcoanele înainte de ’89, în diferite zone ale țării, e o discuție de sine stătătoare, cu nenumărate probleme și efecte pe termen lung. În cadrul acestui text, ne vom axa mai degrabă pe amenajare și pe tranziția recentă a balconului de la cămară și debara la lounge/zonă de relaxare.

În 2019, când am lansat Lovedeco și am început să publicăm poveștile proiectelor de amenajare și tururilor de casă în care balconul fusese transformat în spațiu de relaxare, colț de citit sau fusese integrat în living, prin spargerea peretelui dintre cele două, cele mai multe comentarii întrebau despre sau reclamau cât de lipsit de caracter practic e un astfel de demers. „Unde depozitează borcanele și toate celelalte lucruri care nu au loc prin restul casei?”, întreba majoritatea cititorilor. O atitudine care s-a schimbat considerabil de atunci, poate chiar radical. A ajutat – paradoxal – și pandemia care, ferecându-ne în case, ne-a obligat să le privim diferit și să le adaptăm conviețuirii zilnice.

Două abordări în amenajare: extensie a livingului sau lounge separat

Între timp, am publicat peste 600 de amenajări făcute fie de proprietarii locuințelor, fie de arhitecți și designeri de interior, din care extragem două direcții în care merge soarta balconului.
Devine parte din încăpere, prin spargerea peretului său interior, ca să ducă la un spațiu mai mare și un traseu mai accesibil.

„Când a plecat băiatul cel mare la facultate, am mutat-o pe fiica mea înapoi în dormitorul mic, iar livingul și-a recăpătat locul inițial, în camera mare a apartamentului. O cameră pe care am simțit atunci nevoia să o lărgim și mai mult, așa că am închis balconul alipit, am desființat peretele care îl separa din încăpere și am amenajat acolo o zonă de luat masa”, povestește Nicoleta Palade.
Rămâne de sine stătător și e amenajat ca lounge, terasă, loc de tolănit și băut cafeaua, câteodată chiar e tratat ca o grădină.

„Din punctul meu de vedere, această preocupare pentru casă (care sunt nevoile, cum arată, cum mă simt în ea etc.) faptul că locuința nu mai este doar un simplu adăpost arată o schimbare importantă la nivel colectiv”, spune Beatrice Marta vizavi de ce a dus la astfel de schimbări semnificative în relația cu spațiile din locuință.

În cel de-al doilea caz, al balconului folosit de sine stătăror, ajută și faptul că acum există o gamă variată și accesibilă de elemente care să facă mai ușoară folosirea balconului. Pardoselile de exterior, care rezistă la diferite temperaturi și condiții meteorologice, pergole și copertine retractabile care să protejeze, la rândul lor. Iar după ce aceste două aspecte esențiale sunt acoperite, planul de amenajare devine posibil și mai ușor de făcut.

Acum, balconul implică mobilier multifuncțional, mai multe tipuri de lumină ambientală, decorațiuni, canapele/fotolii sau beanbag-uri cu huse detașabile și impermeabile. Terasa, mai întinsă ca dimensiune, ia chiar locul grădinii. Arhitecții au parte de proiecte în care lucrează cu peisagiști pentru amenajarea teraselor cu plante mari, arbuști și zone de adunare. Alternativ, oamenii își cresc și amenajează singuri propriile grădini, ca pe niște mici oaze de liniște și verdeață. La fel cum și fosta verandă a caselor construite pe pământ, care era închisă, e acum o terasă mare și deschisă, îmbrăcată în deck sau lemn tratat, cu sistem de umbrire și zonă de grătar, fotoliu leagăn sau canapea de exterior.

S-a schimbat nu doar alegerea estetică, dar și relația oamenilor cu casa

„Suntem în punctul în care oamenii încep și se străduiesc să facă alegeri cât mai conștiente. Se informează, lucru la care contribuim și noi ca designeri, și compară mai multe opțiuni. Pun în balanță mai multe aspecte înainte de a lua o decizie ca de exemplu un material economic (pe care îl pot schimba ușor și des) versus unul natural (care este mai scump), dar care este durabil și îmbătrânește frumos”, spune arhitecta de interior Beatrice Marta.

Sigur că încă există locuințe, unele în care pare să se fi investit bani serioși, în care culorile nu se leagă, mobilierul continuă să arate ca în anii 2000 sau încăperile sunt în continuare încărcate. Sunt încă oameni care aleg acel gen de estetică și știm cu toții că gusturile nu se discută. Fiecare locuiește așa cum se simte bine. Dar per total, în imaginea lui de ansamblu, direcția designului de interior din România e una fericită.

Sute sau mii de oameni lucrează anual cu designeri de interior și ajung la rezultate spectaculoase în amenajările lor. Dar și mai important, oamenii care aleg să-și amenajeze singuri casele, adoptă și ei din ce în ce mai mult o estetică curată și jucăușă în același timp.