LIFE

De la oraș la sat: un tânăr a recondiționat o casă din Ardeal, veche de 105 ani și nelocuită de peste 20

    Traiul urban poate însemna adesea un ritm alert, poate fi gălăgios și poluat. Suntem curioși să aflăm poveștile oamenilor care au plecat din oraș, să descoperim de ce au luat această decizie, cât de greu sau ușor le-a fost și cum li s-a schimbat viața. Continuăm seria „De la oraș la sat” cu povestea unui tânăr care a fugit de oraș și care și-a găsit liniștea într-o casă din Hunedoara.

    Marcel Limbășan (38 ani) s-a născut în București, iar până la vârstă de 15 ani și-a petrecut toate vacanțele la țară în Oltenia, la bunici. La vârsta de 27 ani, când trecea printr-o depresie cronică, și-a luat inima în dinți, rucsacul în spate și a plecat în Ardeal, unde a învățat meserie în recondiționare de case bătrânești. După cinci ani, a vândut casa pe care o construise în sânul naturii și a pornit spre comuna Buceș, din județul Hunedoara.

    Drumul unui bucureștean de la bloc la o căsuță pustie din Hunedoara

    Inițial, ajunsese acolo doar ca să ajute un prieten cu de-ale casei, dar satul verde, înconjurat de păduri, oamenii locului și atmosfera generală de liniște, l-au cucerit. „Am bătut multe dealuri, am stat de vorbă cu multă lume, am lucrat cu ei, ne-am împrietenit, am stat la povești la birt, și ușor, ușor s-a dus vestea că a apărut în sat un băiat de la București, care a luat munții în piept și a coborât cu rucsacul în spate tocmai de la Almașu Mare”, își aduce el aminte.

    În timp ce lucra la un proiect prin sat, doamna Viorica, vecina lui, i-a oferit casa copilăriei sale. Era nelocuită de peste 20 ani, iar mama ei, Anica, o bătrânică de 90 ani, își dorea să nu rămână pustie.

    „Casa și întreaga gospodărie erau invadate de muri, arbuști, copaci, era aproape imposibil să ajungi în ușa casei. Avea acoperișul găurit și tavanele a doua camere erau praf și pulbere, geamuri sparte, dar și cuiburi de tot felul de sălbăticiuni, de la lilieci, șerpi și șoareci, la pârși și veverițe. Casa era total revendicată de natură”, povestește Marcel.

    S-a apucat să o refacă, iar munca i-a depășit așteptările cu mult, investițiile la fel. Dar a scos-o la lumină și, odată cu casa, simte că a ieșit și el la lumină.

    Locuința a fost construită în 1918, din bârne de fag, pe pe fundație de piatră de munte cu mortar de nisip, pământ și var, de către bunicul Vioricăi, pădurar. „Bârnele din spatele casei sunt despicate cu pene și cioplite din bardă, sunt dintr-o bucata și au lungimea de aproximativ 13 metri și fac parte din arbori seculari aduși la fața locului trași de boi”, zice Marcel.

    Construcția are trei beciuri din piatră jos și trei camere sus, plus o cămară transformată de proprietar în baie și prispă. „În interior, fără beciuri, prispă și pod, are aproximativ 60 metri pătrați, așa că deși e impunătoare, este de fapt o casă cu două camere, bucătărie, baie, prispă și beciuri”, adaugă el.

    O construcție mândră și nobilă, veche de 105 ani

    În general, casele din Apuseni fac parte din sate răsfirate. Pentru că gospodăriile aveau nevoie de pășuni, plus pădure, livadă și grădină, ca să poată ține câteva animale, fiecare are minimum două hectare. Locuința lui stă pe 2500 metri pătrați, dar pădurea de deasupra ei are în jur de 7000 metri pătrați.

    „Și asta-mi dă de lucru, așa că am chemat pădurarul și am marcat copacii care pot cădea pe casă sau care pot afecta linia de energie și urmează să vină vecinii experimentați care să lege și să tragă copacii atunci când îi taie, să ferim casa de vreo belea”, explică el.

    La capitolul utilități, are drum asfaltat și o fântână cât de cât ok, s-a legat la curent, are o fosă septică în acord cu toate prevederile și două sobe eficiente, plus instalație pe gaz de butelie pentru apă caldă. Mai are de renovat dormitorul, care nu are tavan și nici fereastră, bucătăria e gata 70%, iar apoi mici retușuri la exteriorul casei.

    „Cel mai tare element al casei și piesa de rezistenta este peisajul, panorama pe care o ai de pe prispă, apoi amplasarea cu fața către sud, camerele mari, fereastra uriașă din bucatarie, dușul imens construit de mine după ce m-am spălat la lighean ani de zile, dar și portiță veche de intrare pe prispă”, completează el.

    A muncit doi ani, a investit 20.000 euro și mai are încă pe atât. Are în plan grădină, solar și livadă nouă. A muncit 95% din timp singur la tot ceea ce are și spune că-l așteaptă ani frumoși înainte.

    „Căsuța de marțipan, bătrână doamnă sau casa ușilor, cum o mai numesc uneori, chiar casa groazei, așa cum a fost numită de vecina de mai sus care mergea toamna la școală și trecea pe lângă casă și îi era frică pentru ca dimineața veneau mistreții la nuci, are o arhitectura impunătoare și mă simt foarte mândru că am renovat așa ceva și să zic, asta este casa mea”, adaugă Marcel.

    El spune că locuința are o amplasare mândră, aproape de drum, la înălțime, iar când stai pe prispă și vorbești cu lumea în drum, e ca și cum ai vorbi dintr-un castelaș, ceea ce-i dă un sentiment nobil.

    Despre toate experiențele sale în natură și munți, Marcel a scris în cartea „Urmează stația: Libertate.”„Am scris-o exact ca și cum aș fi trimis o scrisoare foarte lungă familiei și prietenilor. Este o poveste motivațională care încurajează către urmarea drumului propriu, indiferent care este acesta, către putere personală și suveranitate. O poveste care arată că se poate porni de la practic nimic și construi viața pe care ne-o dorim, în timp ce respectăm oamenii, natura, valorile și virtuțile”, zice el.

    O serie de sfaturi venite din experiența lui

    • Șoarecii și munca nu se termină niciodată la țară;
    • E greu pe pământ, dar nu pentru toți la fel și nu pentru toți odată, e important să ai vecini cu care să te ajuți;
    • O casă nou construită, șoareci proof, ignifugă, orientată către soare, eficientă energetic, construită cu materiale naturale și locale prin tehnici tradiționale îmbunătățite sau chiar inovative este de 1001 de ori mai bună și mai de durată decât una obișnuită;
    • O casă veche pe care nu dai mulți bani și nu e de muncă extrem de mult, pe care o știi evalua ca bine construită și întreținută de un om gospodar, este și ea o comoară;
    • O casă veche vine și cu lucruri minunate, și cu probleme neînchipuite;
    • Pentru siguranță și trainicie, construiești o casă. Pentru un drum inițiatic, hrană pentru suflet și o experiență umană complexă, iei o casă bătrânească și o repari;
    Subscribe
    Notify of
    guest
    4 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments
    Cristi
    Cristi
    7 months ago

    Un mare mare multumesc pentru articol si pentru proprietarul care, cu generozitate a impartasit experienta sa si cu noi. Felicitari ! Si mult succes sa inspirati in conitnuare ! 🙂

    Cosmin Mureșan
    Cosmin Mureșan
    7 months ago

    Mai bine o lăsa liliecilor, șerpilor, șoarecilor, pârșilor, veverițelor și murilor. Au și ei nevoie de un loc al lor.

    Last edited 7 months ago by Cosmin Mureșan
    Mary
    Mary
    7 months ago

    Foarte fain ce faci tu acolo!!!❤️

    iodino
    iodino
    7 months ago

    foarte bun articol, de mult nu am mai citit asa ceva.

    ULTIMELE ARTICOLE
    icon

    De la oraș la sat: un tânăr a recondiționat o casă din Ardeal, veche de 105...