O mamă singură a renovat pe cont propriu casa bătrânească a bunicilor, nelocuită de peste 65 de ani

Traiul urban poate însemna adesea un ritm alert, poate fi gălăgios și poluat. Suntem curioși să aflăm poveștile oamenilor care au plecat din oraș, să descoperim de ce au luat această decizie, cât de greu sau ușor le-a fost și cum li s-a schimbat viața. Continuăm seria „De la oraș la sat” cu povestea Angelei, o mamă tânără care a renovat casa batrânească a bunicilor din Vârciorog, județul Bihor, alături de fetița ei de 8 ani.

Angela Iorga s-a născut în Oradea, unde a absolvit liceul și facultatea de arte vizuale și unde își crește singură fiica. În timpul săptămânii, cele două locuiesc în oraș, dar pleacă la sat în weekenduri și în vacanțe. Acolo le așteaptă casa bunicilor Angelei, pe care a renovat-o. Locuința, care nu mai fusese locuită din anul 1960, este poziționată în satul Vârciorog, județul Bihor, în mijlocul naturii, la nord-vestul Munților Pădurea Craiului.

Bunicul matern al Angelei a construit casa în 1960, pe fundație de piatră, dar n-a locuit niciodată aici. În 2021, Angela a început demersurile pentru a recupera casa: s-a ocupat de acte și a cumpărat-o, iar în 2022 a început procesul de renovare.

Casă bătrânească modernizată pe cont propriu, fără compromisuri

Casa are 60 de metri pătrați, un living care include și bucătăria, un dormitor, camera copilului și o baie. Noua proprietară a păstrat fundația, ușile și geamurile, pe care le-a recondiționat, a șlefuit și lăcuit lemnul original al casei și completat acolo unde a fost nevoie. A stabilizat pereții cu plasă, a construit o baie și a modernizat rețeaua electrică.

Terenul din jurul casei, care se întinde pe 7000 de metri pătrați, a pus cele mai mari probleme. „Partea de grădină a necesitat cele mai mari modificări, deoarece găzduia multe anexe care stăteau să cadă. Tatăl meu a și suferit o fisură la coloană, după ce a căzut de pe o grindă în încercarea de a salva una dintre ele”, spune Angela. Singurul lucru pe care l-a păstrat din curte a fost un coteț de porci, pe care ulterior l-a transformat într-un foișor.

Angela a muncit în mare parte singură. „Nu am avut un buget propriu-zis pentru toate astea, deoarece n-am avut bani puși deoparte. Dorința unei case la țară a existat, dar nu credeam că voi reuși vreodată să fac acest pas. M-am lăsat dusă de val și m-am aruncat cu capul înainte. În fiecare lună, din ce-mi permitea salariul, am început să cumpăr ce era mai urgent, astfel încât să și trăim în timpul ăsta. N-am făcut nici credite și nici împrumuturi. Știu că pare greu de crezut, dar așa fac și în prezent, deoarece mai am foarte mult de muncă”, zice ea.

A cărat, vopsit, săpat, mutat și recondiționat lucruri, cu ajutorul tatălui ei. A apelat la oameni din sat pentru partea electrică și pentru instalațiile sanitare. Un an de zile a muncit doar la curte, ca fetița ei să aibă o zonă sigură în care să petreacă timpul cât timp ea lucra la construcție, iar apoi, încet, încet, timp de încă un an, a finalizat interiorul locuinței.

La capitolul utilități, au o sobă cu serpentină și patru calorifere, un boiler electric pentru apă caldă, fosă septică la partea de canalizare, în timp ce gaze nu există în zonă, așa că folosesc butelie.

Amenajare simplă, cu mobilă și decorațiuni second-hand

În ceea ce privește interiorul, Angela a decorat simplu, cu elemente și piese rustice care-i amintesc de bunici și copilăria ei. Majoritatea obiectelor sunt colectate din târguri de antichități, site-uri și magazine second-hand, în timp ce pe altele le-a primit.

„Știi vorba – gunoiul unuia, comoara altuia? Au fost cazuri când am găsit piese de mobilier pe care oamenii doreau să le arunce, dar eu le-am luat, le-am curățat, îngrijit, refăcut, pictat, lăcuit, simplu zis, le-am oferit iubire. Îmi place enorm să văd cum un obiect căruia nu i se mai dădea nicio șansă prinde viață în mâinile mele”, spune ea.

Angela e conștientă că nimic din ce are azi nu ar fi fost posibil fără ajutor din partea familiei și a tatălui ei. Și simte că tot efortul a meritat cu vârf și îndesat, de la munca fizică, la mâinile crăpate, firele albe, ridurile apărute și eforturile financiare pe care le-a făcut. Se bucură când își vede copilul că se joacă în curte fără griji, când stau amândouă lângă sobă și joacă remi, dar mai ales de conexiunea pe care o au, într-un mediu calm, în mijlocul naturii.