Fac sport acasă de 3 ori pe săptămână și uite cum îmi curăț salteaua de fitness
publicat pe 03 iul. 2023Fac sport acasă din 2020, am două tipuri de saltele pe care calc și transpir de trei, câteodată chiar patru, ori pe săptămână. La început nu am acordat mai deloc atenție igienizării lor, dar în timp mi-am dat seama că e esențial s-o fac. Așadar, iată ce am învățat și cum să cureți salteaua de fitness.
Încep cu un disclaimer, o informație care m-a surprins, dar care e esențială pentru aceia dintre voi care vor să păstreze și să folosească o saltea cât mai mult timp: nu curăța salteaua de fitness cu spirt. Obișnuiam să fâsâi niște spirt pe saltea după fiecare sesiune de sport și să mă declar mulțumită de mine, dar am aflat că mai degrabă deteriorez materialul din care e făcută salteaua decât să curăț.
Spirtul e mult prea agresiv și mai ales pentru cauciuc sau materialele poroase, din care sunt făcute saltele de pilates, e nociv.
Cum să cureți salteaua de fitness
După ce ți-am spus ce să NU faci, hai să trec și la recomandări. Sunt doi pași esențiali pe care i-am citit pe net, i-am testat și pot spune că funcționează.
Există, evident, soluții din comerț pe care le poți folosi pentru curățarea saltelei de fitness, pe care le găsești în hipermarket sau în magazinele cu produse sportive. Aici am povestit despre metoda mai naturală.
Curățarea cu o soluție de apă și oțet alb
Pentru o abordare mai naturală, poți curăța salteaua de fitness cu o soluție de apă și oțet alb.
Am găsit combinația în diverse proporții, fie jumătate apă și jumătate oțet, fie o parte oțet și trei părți apă. Din punctul meu de vedere, funcționează foarte bine jumătate apă, jumătate oțet și dacă te temi de mirosul puternic de oțet, poți amesteca în lichidul obținut și patru sau cinci picături de ulei din arbore de ceai, căci are un miros plăcut.
Pune soluția într-un recipient cu fâs-fâs, dă pe o parte a saltelei, șterge cu o cârpă de bumbac și lasă la uscat 15 sau 20 minute. Apoi repetă și pe partea cealaltă. Oțetul alb are proprietăți antibacteriene și ajută la îndepărtarea mirosurilor neplăcute.
Dacă simți nevoia de o curățare în profunzime, poți să dai cu mai multă soluție și să o lași cam 25/30 minute înainte să ștergi.
Aspirarea regulată a saltelei
E bine să aspiri orice tip de saltea de fitness, dar mai ales pe cele din materiale poroase, care adună și țin praful în interior. Eu, de exemplu, scot orice perie și aspir direct cu tubul. Fac asta o dată la două săptămâni, dar o poți face și săptămânal.
Când e momentul pentru a schimba salteaua de fitness
Indiferent cât de bine o cureți și o întreții, există un moment în care o saltea de fitness trebuie înlocuită cu una nouă. În general, se recomandă să schimbi salteaua la fiecare 5-7 ani, deoarece în timp aceasta se poate deteriora și poate deveni ineficientă în a-ți oferi susținerea necesară.
Există câteva semne de uzură și deteriorare ale saltelei de fitness care îți pot indica faptul că este timpul să o schimbi:
Pierderea elasticității: Dacă salteaua ta a început să își piardă elasticitatea și să devină mai puțin fermă, poate fi un semn că materialul din interiorul său s-a comprimat și nu mai oferă suportul necesar pentru un antrenament eficient. Dacă te afunzi în saltea sau simți zone mai moi și inegale, este timpul să o înlocuiești.
Apariția petelor și mirosurilor persistente: Chiar și cu curățarea regulată, salteaua poate acumula pete și mirosuri care nu pot fi complet eliminate. Dacă încercările tale de curățare nu reușesc să restabilească prospețimea saltelei și aceasta emană mirosuri neplăcute sau prezintă pete persistente, este momentul să iei în considerare înlocuirea ei.
Alergii și probleme respiratorii: Dacă observi că ai dezvoltat alergii sau probleme respiratorii care persistă în timpul antrenamentului pe saltea, aceasta poate fi rezultatul acumulării de acarieni, bacterii sau alergeni în interiorul său. Înlocuirea saltelei poate ajuta la reducerea acestor simptome și la îmbunătățirea calității aerului pe care îl respiri în timpul exercițiilor.
-
CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE
Cu ce se curăță arsura de pe ceaune: soluții rapide care funcționează
-
CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE
Curățarea pavajelor cu oțet: cum aplici acest truc în curtea ta
-
CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE
Curățarea geamurilor cu oțet: 4 soluții mai eficiente decât cele din comerț
-
UTILE
Curățarea parchetului cu oțet: cum se prepară cea mai simplă și utilă soluție
Nu aplica oțet direct pe parchet.
-
LIFE
Unde se pune șervețelul la masă: greșeli frecvente în aranjarea mesei în stil formal și informal
Contrar aparențelor, nu se folosește pentru șters.
-
Sponsored
VIDEO Cum poți crea un spațiu de locuit sănătos și eficient energetic prin ferestrele de mansardă și inovațiile arhitecturale VELUX
Ferestrele de mansardă îmbunătățesc semnificativ confortul și eficiența energetică a unei locuinței.