De la oraș la sat: s-au mutat la marginea unei păduri, unde își cresc o grădină bogată în legume, pomi și flori de toate soiurile

Traiul urban poate însemna adesea un ritm alert, poate fi gălăgios și poluat. Suntem curioși să aflăm poveștile oamenilor care au plecat din oraș, să descoperim de ce au luat această decizie, cât de greu sau ușor le-a fost și cum li s-a schimbat viața.

Continuăm seria „De la oraș la sat” cu povestea unei familii îndrăgostite de natura, care și-a găsit împlinirea sufletească într-o căsuță din satul Glodu, județul Argeș, amplasată la marginea unei păduri de fag și stejar.

Au găsit casa în 2003, iar în 2008 au amenajat-o ca popas pentru weekend-uri și plecările din haosul Capitalei. Ulterior, a devenit casă principală în majoritatea timpului, chiar dacă și-au păstrat și apartamentul din București.

De la oraș la sat: casa și grădina oamenilor dependenți de natură

Cristina și Mihai sunt ingineri de profesie, din București, dar se descriu ca fiind doi oameni dependenți de natură. Călătoresc ori de câte ori au ocazia, iar de-a lungul anilor au încercat să cunoască România cât mai bine, și au vizitat, în principal, locuri aproape de natură.

În 2003 au hotărât să caute o casă unde să meargă în weekend-uri și concedii, aproape de oraș, astfel încât să-și gestioneze eficient responsabilitățile legate de viață personală și profesională. „Era spre sfârșitul verii atunci, toate erau înfrunzite, înflorite, și ne uitam de după gard încercând să distingem cam ce era prin curte. Am revenit în scurt timp cu proprietarii, să vedem tot ce avea să devină al nostru. Dorința de a avea un loc la țară era prea mare, așa că imboldul soțului: „Ce facem…ne băgăm!?” a fost de bun augur”, își aduce aminte Cristina despre perioada în care au hotărât să cumpere căsuța din satul Glodu.

Casa este pe o uliță a drumului principal, înconjurată de natură și de o pădure de fagi și stejari, unde nu de puține ori s-au întâlnit cu căprioare, vulpi, iepuri, fazani, veverițe sau bufnițe. „Nu ducem lipsă nici de șoareci, șerpi, gușteri, cârtițe și chiar un jder de copac. Dar, când stai pur și simplu pe un deal și vezi că totul din jurul tău este într-o uniune perfectă, te simți norocos și împlinit pentru că timpul te-a adus acolo.

Dinspre pădurea din spatele casei surprindem simplitatea și frumusețea satului și cred cu tărie că locul ne-a ales pe noi să-i aparținem, pentru că azi îmi pare mai frumos ca ieri și precis că mâine mă va atrage cu mult peste ceea ce am simțit azi. Și mă intreb, adesea, oare cât de mare trebuie să ai sufletul ca să îți încapă atâta bucurie ce vine din natură?”, subliniază Cristina.

„Nevoia și dorința ne-au învățat să ne gospodărim singuri”

Terenul are o suprafață de aproximativ 1400 metri pătrați, unde au plantat peste 80 de pomi fructiferi (meri, peri, caiși, piersici, vișini, cireși, gutui, aluni), dar și o mică grădină de legume și verdețuri, unde cultivă pentru consum propriu.

„Nevoia și dorința ne-au învățat să ne gospodărim singuri, de pomi se ocupă Mihai (toaletat și stropit), punem conserve, facem gem și dulceață, am citit, am întrebat prin vecini, am reușit, am dat și greș, dar important e că sunt făcute din munca noastră. Nu în ultimul rând, avem multe flori”, adaugă Cristina.

Ea se consideră o peisagistă amatoare, adică a pus în practică tot ceea ce a văzut și a citit, motiv pentru care a reușit să aibă o curte plină de flori colorate, de toate soiurile. Mihai s-a implicat și el în pasiunea soției, așa că a montat un sistem de picurare pentru legume (conectat la rețeaua publică de apă, prin intermediul unui comutator inteligent programabil), iar pentru flori au aspersoare conectate la o pompă exterioară ce trage apa din puț (acționarea electrică a pompei se face prin comutator programabil Wi-Fi).

„Chiar dacă a fost o perioadă despre care mulți nu vor să-și amintească, nouă pandemia parcă „ne-a deschis ochii și sufletul”, iar faptul că am stat o bună perioadă aici, la căsuță, a fost o binecuvântare. De atunci, ne organizăm timpul astfel încât să stăm càt mai mult la căsuță, din martie până în noiembrie, iar în perioada iernii mai puțin, dar tot reușim să gustăm din frumusețea locului în anotimpul alb”, precizează Cristina.

Molizii impunători care păzesc casa și grădina

An de an, cei doi au investit în casa de la țară sume mici, iar la cheltuielile finale și-a spus cuvântul faptul că au o locuință strict pe pământ, dar și faptul că ambii s-au implicat în munca la ea și împrejurimi, atât din dorința de a avea un trai decent, cât și din bucuria de a vedea ce iese din mâinile lor.

Au avut încă de la început curent electric și apă de la fântâna din curte, iar apoi a fost introdusă și apa din rețeaua publică. Fântâna are peste 50 de ani, e pe tuburi de 200 de milimetri, iar Cristina și Mihai au adâncit-o pe timpul pandemiei cu patru metri, pentru a mări volumul de apă.

Cei doi se bucură de toată verdeața din jur, dar și de molizii moșteniți de la foștii proprietari, despre care spun că an de an se ridică tot mai semeți și au devenit ca doi străjeri ai locului.

Cât despre câteva sfaturi pentru cei care vor să le calce pe urme, ei recomandă, din experiență proprie, construirea unei case de la zero, și nu o extindere peste o construcție veche. „Este bine de păstrat așa zisul „wc din fundul curții”, tot ca rezervă când este oprit curentul sau apa la rețeaua publică ori pentru situațiile în care ai oameni la lucru. Noi am amplasat această toaletă ecologică (folosim bioactivatori) peste fosa septică și i-am dat o tentă de camuflaj ca să se integreze în peisaj”, adaugă ei.

Cristina și Mihai spun că fiecare experiență este diferită, dar depinde de noi să vedem cât suntem de dispuși să dorim și să acceptăm schimbarea. „Concluzia din experiența și trăirile noastre s-ar rezuma la faptul că omul sfințește locul și singur își face Rai din ce are”, încheie cuplul.