Skip to content
încălcarea proprietății de către hot care pătrunde in casa

Ce înseamnă încălcare de proprietate, conform legii. Ce poți face

Dreptul de proprietate este una dintre cele mai importante garanții oferite statul de drept. Încălcarea de proprietate poate avea consecințe grave, în funcție de natura faptei. Important este să știi că ai soluții legale la dispoziție. Uite ce înseamnă încălcare de proprietate, ce spune legea despre o astfel de situația și cum procedezi ca să rezolvi totul în favoarea ta. Află mai multe, din articol. 

Ce este proprietatea 

În România, dreptul de proprietate este unul fundamental, un pilon al statului de drept. 

Constituția României spune clar, la articolul 44, că proprietatea privată este garantată și ocrotită de lege, indiferent cine este titularul. Asta înseamnă că statul nu doar recunoaște acest drept, ci are obligația să îl protejeze. 

Codul Civil completează această idee și explică, prin articolul 555, ce înseamnă să fii proprietar. Ai trei drepturi importante asupra bunului tău: îl poți deține (posesie), îl poți folosi (de exemplu să locuiești, să cultivi, să închiriezi) și îl poți înstrăina (să-l vinzi, să-l donezi sau să-l lași moștenire). Totul însă „în limitele legii”, ceea ce înseamnă că trebuie să respecți regulile de urbanism, de vecinătate, de mediu sau alte reglementări în vigoare. 

Foarte important: aceste garanții legale oferă o bază solidă de rezolvare în cazul în care cineva îţi invadează proprietatea sau îţi tulbură posesia. 

Ce înseamnă încălcare de proprietate

Încălcarea proprietății apare atunci când o persoană îți intră, folosește sau ocupă bunul fără acordul tău. Poate fi vorba despre cineva care îți intră în casă sau în curte fără să întrebe, mută gardul cu câțiva metri, parchează constant pe terenul tău, blochează accesul la drum sau își construiește o anexă peste hotar. 

Legea distinge între două situații principale:

Încălcarea penală a proprietății (violarea de domiciliu): Dacă cineva pătrunde fără drept în locuința ta, în curte sau într-un spațiu împrejmuit care ține de casă, vorbim despre infracțiunea de „violare de domiciliu”. Aceasta este prevăzută în Codul Penal, articolul 224, și se pedepsește cu închisoare sau amendă. Dacă fapta este făcută noaptea, de mai multe persoane sau de cineva înarmat, pedeapsa devine și mai aspră. 

Încălcarea civilă a proprietății (tulburarea posesiei): Aici nu este vorba neapărat despre infracțiune, ci despre o problemă care se rezolvă în instanța civilă. De exemplu, dacă vecinul îți îngustează terenul, îți blochează accesul sau îți ocupă o parte din proprietate, poți cere instanței să oprească tulburarea și să te repună în drepturi.

Așadar, încălcarea proprietății poate aduce fie dosar penal, fie proces civil, iar în ambele cazuri, cel care greșește poate fi sancționat și obligat să repare prejudiciul.

Ce scrie în lege despre încălcarea proprietății

Ca să înțelegi mai clar, iată principalele prevederi din lege, explicate pe scurt:

Constituția României – Articolul 44: „Dreptul de proprietate este garantat și ocrotit”. 

Asta înseamnă că statul recunoaște proprietatea privată ca un drept fundamental și se obligă să o protejeze. Nimeni nu poate intra, folosi sau lua bunul tău fără să existe o justificare legală.

Codul Civil – Articolul 555: 

Proprietatea îți dă dreptul să deții un bun, să îl folosești și să decizi ce faci cu el. Dacă cineva îți blochează accesul la teren, îți ocupă casa sau folosește bunul tău fără acord, îți încalcă aceste drepturi esențiale.

Codul Penal – Articolul 224 (Violarea de domiciliu): 

Oricine intră fără drept în locuința, în curtea sau în spațiul împrejmuit al altei persoane comite o infracțiune. Mai mult, dacă refuză să plece atunci când i se cere, fapta se consideră tot violare de domiciliu. Pedepsele cresc dacă intrarea se face prin forță, noaptea sau cu intenție clară. 

Cum poți să procedezi dacă ți s-a încălcat proprietatea

Dacă te afli în situaţia în care proprietatea ta a fost încălcată, iată ce paşi ar trebui să urmezi. 

Imediat după ce observi că cineva îţi tulbură proprietatea, documentează situaţia cu fotografii, filmări, note privind data și ora, eventual și cu declarații de la martori. Fără dovezi, orice demers legal devine mai complicat. 

Dacă cineva îți intră în casă sau în curte și refuză să plece, sună la 112. Poliția poate constata infracțiunea, iar tu poți depune plângere penală pentru violare de domiciliu. Termenul pentru plângerea prealabilă este, în general, de 3 luni de la data la care ai aflat cine este autorul.

Pentru situații precum gard mutat, teren ocupat sau drum blocat, trebuie să depui o acțiune civilă:

  • Acțiune posesorie: ca să te repui în posesie – se face în termen de un an; 
  • Acțiune în revendicare: ca să dovedești că ești proprietar și să îți recuperezi bunul; 
  • Acțiune negatorie: dacă cineva îți pretinde un drept pe proprietatea ta, fără să îl aibă; 

Prin aceste demersuri, scopul tău este să îţi protejezi efectiv proprietatea și să obții compensarea în fața persoanei care a intrat fără drept; dar și să creezi un efect de descurajare în fața altor încălcări de proprietate cu ajutorul instrumentelor legale puse la dispoziție de stat.

Hai cu noi pe Insta