Peisajul natural din această zonă a Transilvaniei este principalul motor al atracției mele pentru ea, iar faptul că vine la pachet cu cazări deosebite, la prețuri mai accesibile decât pe Valea Prahovei, reprezintă un mare plus
Meșteșugăria locală e prezentă în tot hotelul, de la pereții despărțitori din calcar provenit din Sălaj până la ceramica artizanală realizată manual de Viscri Ceramics și sticla albastră din Mediaș.
„Mi-am dorit să integrăm cât mai multe obiecte vechi, cu poveste, dar să le punem într-un context actual. Am folosit multe materiale naturale precum lemnul sau piatra și am mizat pe texturi care să adauge căldură”, spune Adriana, proprietara.
„Relocarea construcțiilor din Maramureș, cu vârsta și fragilitatea lor, a fost probabil cea mai dificilă etapă, a implicat transport special și restaurare atentă, piesă cu piesă”, spune Adriana, care s-a ocupat de tot împreună cu partenerul ei.