VIDEO De la început cu SPOR: au refăcut o casă din chirpici cu o priveliște superbă deasupra dealurilor Buzăului

Alexandra Mihale e bucureșteancă getbeget de câteva generații – chiar ea o spune. Și deși recunoaște că a pierdut legătura cu țara, s-a îndrăgostit la prima vizită de un sat din Plaiul Bâscilor, Buzău. Ea și soțul ei, Ahmed, au descoperit zona printr-un prieten pasionat de plimbări cu motocicleta. El a găsit-o, de fapt, într-una din călătoriile lui, și-a cumpărat o casă acolo și apoi i-a chemat în vizită. Și de-aici a început povestea, în 2019.

„Mi-aduc aminte că era un noiembrie destul de mohorât, dar chiar dacă era vremea urâtă am putut să apreciem frumusețea zonei. Și ne-am hotărât să facem din asta a doua casă”, spune Alexandra. Chiar și când e înnorat, nu poți să nu admiri priveliștea de deasupra dealurilor, vederea către pădurii, întinderea enormă de natură care se desfășoară în zare. Așa că au decis să cumpere acolo și au urmat trei ani de muncă pentru ei, la capătul cărora încă nu știu când lucrările la casă vor fi complet gata. De un lucru sunt, însă, siguri: le aduce multă bucurie.

„Am fost foarte bine primiți de comunitate, ne-am înțeles bine din prima zi”, povestește Ahmed, care își amintește că a găsit satul aproape abandonat. Localnicii rămași sunt în vârstă și chiar s-au bucurat când au văzut că zona prinde din nou viață. Mai ales că, în cei trei ani de când au găsit Ahmed și Alexandra locul, și-au mai adus și alți prieteni, iar între timp cam șapte dintre casele din sat au ajuns să fie ale cunoscuților.

Casa era într-o stare avansată de degradare când au luat-o

Casa nu era într-o condiție foarte bună când au cumpărat-o. Este construită în urmă cu aproximativ 80 de ani, în jurul anilor 1940, într-un stil specific zonei și nu mai fusese locuită de mult. „Erau anumite grinzi putrezite, pereții coșcoviți, planșeul era din pământ practic și erau galerii de șobolani”, povestește Ahmed. Așa că primul lucru după ce au cumpărat a fost să facă o curățenie radicală.

Construcția e făcută după tradiția zonei, cu un element în minus. „Îi lipsește pivnița jos, pentru că a fost făcută fără «fomeie». Atunci când t căsătoreai, făceai casa împreună cu soția și cu sătenii. Cel care a făcut-o s-a grăbit și din cauza asta nu există beci”, povestește Alexandra. În rest, are o suprafață de aproximativ 50 metri pătrați, două camere și un hol. Mai are și o anexă, pe care ei au transformat-o în baie.

Au făcut totul ca pe vremuri, cu balegă, paie și pământ

Forța de muncă a fost o provocare. Prima echipă de muncitori găsită a fost un eșec. De unde ei își închipuiau că totul va fi gata în două-trei luni, lucrările au ajuns să se întindă până în prezent, trei ani mai târziu. Au abandonat prima echipă de muncitori și au găsit pe altcineva, în sat, care i-a ajutat. Însă ei își doreau ceva diferit de cum se lucrează acum: să tencuiască așa cum se făcea odată, cu balegă, paie și pământ – pe scurt, chirpici. Doar că nu mai există oameni specializați în așa ceva, așa că au improvizat.

„A trebuit să căutăm noi rețeta pe internet, să-l convingem pe om să accepte să tencuiască cu pământ, cu balegă și paie și ulterior a ieșit bine treaba”, explică Ahmed.

Iar de multe lucruri s-au ocupat singuri – au apelat la ajutor doar pentru lucrări de tip tencuială, șapă, instalații. În rest, a fost multă muncă de documentare și mult timp investit. Dacă la început nu știau să facă prea multe cu mâinile lor, ea lucrând într-o companie de comunicare strategică, iar el în cinematografie, între timp au ajuns să învețe câte puțin din toate și să facă lucrurile așa cum și le doreau.

Hambarul l-au regândit și amenajat pentru ei

Adică s-au ocupat cu mâinile lor de amenajarea interioară și niciun obiect nu e lăsat așa cum era. Le personalizează cu mâinile lor, iar multe dintre decorațiuni sunt improvizate, proiecte do-it-yourself la care au lucrat pe parcursul anilor pentru a-și face cuibul cozy.

„A fost drăguță reacția sătenilor când au văzut că am menținut casa. Ei se așteptau să o dărâmăm, nu se așteptau de exemplu să regândim hambarul”, povestește Alexandra. Hambar în care și-au amenajat dormitorul lor, o bucătărie mică, iar în pod, o zonă de relaxare, pe care ea o numește birou, dar care e numai bună de pierdut vara în hamac, la umbră și răcoare.

Mai e mult de lucru, fiindcă nu au apă. Au tras o țeavă de la o vână de apă aflată la 500 metri de casă, însă le face încă probleme. Gaze nu au, dar se descurcă și fără. Cel mai important este că au electricitate, iar asta le aduce confort și le permite să se încălzească și iarna. Chiar și așa, plănuiesc să construiască sobe noi, fiindcă cele vechi nu puteau fi salvate.

Grădina e locul de joacă și studiu al Alexandrei

Iar grădina e material de studiu pentru Alexandra, fiind studentă la Peisagistică. Fiindcă are tot terenul din jurul casei la dispoziție, de aproximativ 1000 metri pătrați, a început să experimenteze și cu permacultură, și cu flori care mai de care mai colorate, și cu plante aromatice și chiar legume. De fapt, întreaga curte miroase de la intrare a mentă și peste tot sunt fel de fel de flori asupra cărora ți se oprește privirea și te întrebi dacă le știi pe nume.

„Am descoperit că am început să mă simt ca un mic zeu, pentru că poți să faci lucrurile să crească, poți să obții o recoltă. Când am venit aici, pământul în grădină nu mai fusese lucrat de mulți ani și solul din zonă nu este cel mai fertil”, explică Alexandra.

Au făcut multe lucrări de îmbunătățire pentru ajunge la forma în care este acum, în cei trei ani. Fără să ude, dar cu materiale vegetale și carton – mulci – au reușit să obțină o grădină rezistentă la secetă, unde poate testa diverse metode. „Am o grădină în care nu mai semăn, adică las doar plantele să-și lase semințele și nu mai muncesc de la an la an”, spune ea.

Când nu muncesc, se bucură de frumusețile zonei

Iar unde e floră, există și faună. Zumzetul polenizatorilor e în permanență prezent, dimineața se trezesc cu glasul păsărelelor, iar alteori îi mai vizitează și animale sălbatice, de la vulpi, la mistreți și chiar la urși. Însă asta nu-i gonește. „Când avem timp, ne și relaxăm, mai mergem prin pădure, mai facem o plimbare, o drumeție”, povestește Ahmed.

E mult de muncă, însă e o muncă pe care o fac cu drag, chiar și atunci când apar provocări, greutăți sau probleme care nu au găsit, încă, soluții. Le-a stimulat creativitatea și, la finalul zilei, casa din Plaiul Bâscilor la care se întorc weekend de weekend e o sursă de bucurie. „Merită atunci când te întinzi în pat noaptea și te dor lucruri care poate nici nu-ți imaginai că pot să te doară. Este un sentiment de satisfacție enormă”, concluzionează Alexandra.

Cel mai mult le place toamna, când se plimbă prin sat și se simt ca la colindat. Se opresc la casele unde au prieteni – din ce în ce mai multe, nu doar pentru că vin oameni noi, ci și pentru că s-au integrat printre cei vechi. Își mai ajută vecinii în vârstă cu ce pot, când pot, și îi simt ca pe bunicii lor. Așa că nu e vorba numai de casă în sine, ci și de mediu, de comunitate. De asta, cel mai important sfat pe care l-ar da celor care vor să facă același lucru este să nu fie insule. „Adică să vină în comunitate și să devină parte a comunității”, sfătuiește Alexandra.