Au plecat de la părinți și au construit o casă ultra modernă de 360 metri pătrați, la umbra unui nuc
publicat pe 09 iul. 2021„Un pom, o casă, un copil”, spune o vorbă, iar familia care locuiește în această casă din Caracal, județul Olt, le-a îndeplinit deja pe toate trei, deși părinții au puțin peste patruzeci de ani. În 2017 au cumpărat un teren pe care se afla doar un nuc singuratic. Doi ani mai târziu, copacul făcea umbră peste prima lor casă.
Familia cu doi copii și-a dorit pentru prima locuință proprie o casă cu grădină. Înainte, locuiau cu bunicii, iar sentimentul de a avea un spațiu doar al lor i-a entuziasmat să își manifeste din plin pasiunile și preferințele.
Pentru proiectarea casei și amenajarea de interior, au lucrat cu arhitecții de la biroul Alfa Invest. Lucrările au început de la zero în 2017 și au durat doi ani. Nucul deja plantat pe terenul gol i-a inspirat în dezvoltarea construcției și amenajarea de interior:
„Am plecat de la ideea că lemnul de nuc este în general un finisaj nobil și atunci la partea de interior placările de pardoseli și parțial zonele de pereți îmbracă texturi naturale. Am vrut să avem o pardoseală de calitate, pe lamelă mare, cu textura și fibra lemnului lăsate cât mai natural”, explică arhitecta Anca Mihaela Constantin, coordonatoarea proiectului.
Locuința are o suprafață utilă de 360 de metri pătrați și este situată pe coama unui deal, pe un teren retras, cu o suprafață mare, de aproximativ 5000 de metri pătrați.
Casa are două terase: una pentru zona de acces, cu priveliște spre nuc, și cealaltă în spate, orientată direct către grădină, cu o suprafață generoasă.
Zona de locuit se află integral la parter, iar demisolul cuprinde spațiile tehnice, cu acces și din exterior, și din casă. Parterul a fost proiectat cu zonă de acces, gândită să includă atât un mic grup sanitar cât și o suprafață generoasă de depozitare, un living orientat spre terasă și grădină, bucătărie cu loc de luat masa, și ea cu vedere spre exterior, trei dormitoare care au circuit complet separat de zona de zi și un birou.
Au amenajat într-un stil modern, cu zone de placări de pereți și texturi obținute parțial din vopseaua decorativă de la Caparol. Ușile sunt de la Exclusive Doors, iar corpurile de iluminat de la Redo.
Piesa care dă tonul în zona de zi e șemineul, pe care familia și l-a dorit mult, care a fost făcut de o echipă de meșteri din zonă. Restul spațiului are placări din MDF furniruit în zona de TV și o deschidere mare către partea de terasă, cu loc de luat masa inclus, precum și o bună vizibilitate prin transparența ușilor către zona de acces.
Mobilierul de bucătărie este unul modern, minimalist, fără mânere la vedere, luat de la Delta Studio, fabricat pe comandă în România de brandul Formmat.
Dormitoarele au fiecare baie proprie și dressing. Urmează o linie minimală – cu mici pete de culoare și printuri personalizate, înglobând în general un mobilier modern și funcțional. Cei doi copii au personalități complet diferite, iar dormitoarele lor reflectă acest lucru.
Cele patru băi sunt amenajate în stil modern, cu o paletă cromatică neutră și mici pete de culoare care să le aducă la viață. Faianța și gresia folosite în casă sunt de la Kerama Marazzi și Porcelanosa, tot prin Delta Studio.
Costurile proiectului, cu tot cu construcție și amenajare (fără teren), au ajuns estimativ la 850 de euro/metru pătrat.
Tips&tricks pentru amenajare de la Anca Mihaela Constantin
Cum folosești bugetul
Când ai o casă cu suprafață mare, folosești finisajele care costă mult pe post de vedete, iar apoi încerci să folosești în partea de bază finisaje medii și uzuale. În felul acesta, cele luxury ies în evidență, dar și costurile rămân la un nivel ok.
Cum orientezi casa?
În proiectarea de arhitectură este recomandat să se țină cont de poziționarea pe sit, să alegi o orientare în așa fel încât să ai o casă sănătoasă – cu lumină și soare pe zonele importante, locuibile.
Foto: arhitecta Anca Mihaela Constantin
Arată-ne cum e la tine acasă! Scrie-ne pe adresa de mail contact@lovedeco.ro și cineva din echipa noastră îți va răspunde cât de curând. Povestea acestei case ne-a fost trimisă de Anca Mihaela Constantin.
-
Case
O familie de români locuiește într-o casă pe 3 niveluri din vestul Londrei, pe care a amenajat-o într-un stil minimalist și cald
-
Before&After
Amenajare cu texturi bogate și culori calde pentru o casă veche din Săcele, după un an de șantier
-
Case
Amenajare cu puternice influențe clasice și multă lumină naturală, într-o casă de 130 metri pătrați, din Iași
-
UTILE
Care este temperatura corectă pentru sterilizarea borcanelor la cuptorul electric
Oferim și alte metode tradiționale de sterilizare a borcanelor.
-
UTILE
Ce poți face pentru eliminarea calcarului din apă. 3 metode simple de ajutor
Poți să fierbi apa și să elimini multe minerale dure.
-
CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE
Cu ce se curăță lipiciul de pe geamul termopan și ce metodă funcționează rapid
Fără detergenți abrazivi sau unelta care zgârie.
pretul final al locuintei cat este?