
5 modele ale faimoasei canapele Chesterfield potrivite în orice amenajare
publicat pe 06 nov. 2019Cu o istorie de peste 200 de ani, canapelele Chesterfield continuă să fie îndrăgite și la mare căutare chiar și-n zilele noastre. Dacă îți plac texturile, culorile și lemnul masiv specifice acestor piese de mobilier, în rândurile de mai jos vei descoperi cinci canapele Chesterfield potrivite pentru locuința ta.
Phillip Stanhope, cel de-al patrulea conte de Chesterfield – de aici și numele canapelelor – își dorea foarte tare un obiect de mobilier pe care să se așeze, iar costumele sale să nu se șifoneze. A angajat un meșter local și așa a luat naștere faimoasa canapea din piele, cu nasturi proeminenți, Chesterfield.
Într-un design mai actual, Chesterfield poate fi tapițată atât cu piele, cât și cu stofă sau catifea, și este disponibilă într-o varietate de culori. A devenit un obiect versatil, ușor de adaptat la stilul pe dorești să-l dai casei tale.
1. Chester Deco Ixia

Lemnul de stejar și de eucalipt folosit în structura și în brațele canapelei Chester Deco, dar și culoarea materialului, vor da prestanță încăperii care va găzdui această piesă de mobilier elegantă. Se potrivește perfect într-un birou, alături de o masă de lucru din lemn de mahon și câteva obiecte decorative din lemn.
2. Bradford

Canapeaua Bradford, cu două locuri, merge perfect într-un living spațios, alături de alte elemente de mobilier în culori și texturi interesante. Culoarea și tapițeria canapelei, cât și a celor patru pernuțe, pot fi personalizate în funcție de dorințele tale.
3. Chesterfield Ixia

Modelul Chesterfield Ixia, realizat din catifea galbenă, aduce o pată de culoare și este, de multe ori, atracția principală dintr-o încăpere.
4. Chesterfield Velvet Powder

Stofă roz pudrat și structură realizată din lemn masiv. Acest model de canapea este unul versatil și se potrivește cel mai bine într-o încăpere luminoasă, cu un design minimalist, axat pe culori pastelate.
5. Charlietown Dark Grey

La prima vedere, nuanța de gri închis te poate intimida, însă uită-te doar la stofa și la nasturii atent capitonați. Merge perfect într-un living sau într-un birou nonconformist, alături de obiecte de mobilier colorate și originale.
Dacă încă nu ai găsit canapeaua potrivită pentru livingul tău, iar modelele de canapele Chesterfield îți depășesc bugetul, iată câteva canapele sub 2000 lei.
Produsele din acest articol au fost selectate de echipa lovedeco.ro în mod independent, iar prețurile afișate sunt valabile la data publicării.
-
DESIGN INTERIOR
10 idei pentru amenajarea unui living modern
-
DESIGN INTERIOR
10 idei de decorare a pereților din living, dacă te-ai plictisit de tapet sau gallery walls
-
DESIGN INTERIOR
11 idei pentru cum să integrezi cărămida aparentă la tine acasă
-
UTILE
Când ai nevoie de autorizație pentru renovări în apartament conform legii
Legea este cât se poate de clară cu privire la renovări.
-
Before&After
Before&after: cum a transformat o arhitectă un apartament înghesuit într-un spațiu cald și aerisit pentru o familie cu doi copii
Proprietarii și-au dorit de la bun început zone dedicate timpului cu familia, iar arhitecta s-a asigurat nu doar că le creează, dar că le face și ușor de îngrijit.
-
Lifestyle
Pensiune completă sau all inclusive? Care este diferența și ce trebuie să știi înainte să faci alegerea
Alegerea depinde și de felul în care vrei să îți gestionezi vacanța și relaxarea.