Before&After

Before&after: bucătăria a fost extinsă până în balcon pentru mai mult spațiu de depozitare

publicat pe 03 nov. 2021

    Un apartament cu două camere a trecut printr-un amplu proces de renovare, în care bucătăria a fost extinsă în balcon. Bugetul de 10.000 euro a putut fi respectat datorită faptului că mare parte a mobilierului a fost adus dintr-un alt apartament al proprietarilor.

    În 2003, doi frați au cumpărat un apartament cu două camere (45 metri pătrați), situat într-un bloc vechi din zona Baba Novac (București). Baia era inundată, parchetul umflat, gresia și faianța demodate, bucătăria veche și înghesuită, iar spațiile de depozitare nu erau exploatate. Așa că și-au dorit să-l renoveze și amenajeze încât să îl poată închiria.

    Cu ajutorul designerilor de la Cosmo Deco, proprietarii au schimbat instalațiile sanitare, finisajele, ușile de interior și mobilierul. Și totul cu doar 10.000 euro.

    „Am construit amenajarea în jurul unor obiecte pe care proprietarii le aveau dintr-un alt apartament: covoare, o canapea pentru living, un dulap, o comodă și noptiere pentru dormitor. Canapeaua a fost cumpărată de la Bellona în urmă cu 16 ani și doar a trebuit retapițată”, spune Cristina Mărgineanu, designer la Cosmo Deco.

    Au amenajat bucătăria în balcon

    Provocarea lucrării a fost amenajarea bucătăriei, destul de înghesuită și fără spații suficiente de depozitare. În primă fază, Cristina a mutat zona de gătit pe locul fostului balcon, cu acces din bucătărie. Apoi, pentru bucătărie a schițat un mobilier pe comandă, din PAL melaminat, pe care l-a prevăzut cu multe locuri de depozitare. Trecerea din bucătărie spre zona de gătit este cursivă, datorită finisajelor asortate cromatic.

    Cel mai de impact element din bucătărie este peretele de accent din dreptul frontului de lucru, ce îi aduce spațiului o doză de optimism și voie-bună. Vizavi, Cristina a creat un mic loc de luat masa, ce poate fi folosit și pe post de birou.

    Mobilier refolosit

    Amenajarea livingului a pornit de la canapeaua existentă, un model extensibil cu arcuri tip relaxa. Pe peretele opus a fost amplasată o comodă de la Vox, cu spații de depozitare închise și deschise. În set cu ea se află și măsuța de cafea. Covoarele sunt de la IKEA, aduse de proprietari dintr-un alt apartament.

    În dormitor, Cristina a intervenit cel mai puțin. Având în vedere că dulapul, comoda și noptierele au fost aduse de proprietari, a trebuie să mai cumpere doar un pat. A ales modelul Leirvik de la IKEA, pe care l-a lipit de perete, singura configurare pe care i-a permis-o spațiul.

    Baia a suferit o transformare totală, astfel că un spațiu întunecat, cu țevi la vedere a devenit unul luminos și aerisit. Mobilierul a fost cumpărat de la Mathaus, iar finisajele ceramice, alese într-un contrast cromatic de efect, de la Dedeman.

    „Nu am urmărit un stil anume, deși amenajarea se duce foarte mult spre stilul scandinav. Am vrut însă un spațiu aerisit, cu multe locuri de depozitare. M-au ajutat aici și vechile debarale, care la construcțiile noi sunt aproape inexistente”, spune Cristina.

    Șantier cu surprize

    Materialele folosite sunt din gama de mijloc, având în vedere bugetul disponibil, și au fost cumpărate de la magazinele de bricolaj Dedeman, Leroy Merlin, Hornbach și Brico Dépôt.  Lucrarea a început cu un singur om, care s-a mișcat foarte bine pentru partea de demolare. Într-o săptămână a scos gresia, faianța, parchetul, sanitarele și a curățat pereții. Săptămână următoare a fost finalizată partea electrică. Instalația electrică fusese schimbată în 2003, iar acum au fost trase doar niște circuite în plus pentru aerul condiționat și electrocasnicele din bucătărie și balcon.

    „Când am scos parchetul laminat vechi am avut o surpriză de proporții: sub el am găsit parchetul original. Din păcate nu l-am putut recondiționa și astfel a trebuit să îl scoatem. Sub el însă, am găsit o altă surpriză: în loc de șapă erau niște bucăți de BCA, măcinate din cauza timpului. A trebuit astfel să punem plăci din OSB, mai ieftine decât turnarea unei șape”, spune Cristina.

    După alte două săptămâni, am pus gresia și faianța și am zugrăvit pereții. Per total, șantierul a durat circa trei luni, iar montarea mobilierului două săptămâni.

    Tips&tricks pentru amenajare de la Cosmo Deco

    • Alege mobilier pe picioare pentru a ușura procesul de curățenie. Dacă apartamentul este mic, nu folosi piese închise la culoare, căci spațiul va părea și mai restrâns.
    • Pe cat posibil, nu lipi mobilierul de perete. Trage canapeaua cu câțiva centimetri mai în față și, dacă îți încap și unul sau două fotolii, apropie-le în jurul măsuței de cafea. În felul acesta atmosfera va fi mai aerisită.
    • Alege culoarea pereților în funcție de cum pătrunde lumina, dar și de atmosfera pe care vrei să o creezi. De exemplu, culorile deschise și calde conferă luminozitate și fac spațiile să pară mai mari.
    • Nu te limita la lumina de tavan. Pentru o atmosferă intimă, adaugă lumini suplimentare: lămpi de podea, de masă, veioze sau aplice.

    Povestea acestei amenajări ne-a fost trimisă de Cristina Mărgineanu. Dacă ești și tu arhitect sau designer de interior și ai amenajat o locuință care poate fi o inspirație pentru ceilalți, dă-ne de știre! Scrie-ne pe adresa de mail [email protected] și cineva din echipa noastră îți va răspunde cât de curând.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments