Apartamente cu 3 camere

Before&after: de la apartamentul cu igrasie al bunicilor la căminul cu accente romantice al nepoților

    Doi pensionari bucureșteni i-au făcut nepotului proaspăt căsătorit cel mai frumos cadou: i-au cedat apartamentul lor de trei camere în favoarea garsonierei lui. El a apelat la ajutorul unui designer de interior și l-a transformat într-un cămin cald, cu accente clasice, candelabre, tapet cu flori și texturi fine.

    Apartamentul se află într-un bloc de patru etaje din Aviației, construit în anii 80, are două dormitoare, două băi și o terasă închisă. Inițial, proprietarii au dorit să își amenajeze singuri apartamentul. S-au „înarmat” cu numeroase reviste home&deco pentru inspirație, au luat internetul la cercetat, dar și-au dat seama că amenajarea îi depășește. Așa că au luat legătura cu designerul de interior Natalia Beleva, care a preluat lucrarea.

    “După un îndelung research, proprietarii au ajuns la concluzia că este foarte greu să găsești produse de calitate la un preț rezonabil. La fel de dificil este să combini texturi și culori astfel încât să iasă un decor armonios. Să nu mai vorbim de timpul alocat amenajării, incluzând aici și coordonarea echipei de muncitor. Cumulând toate aceste aspecte, proprietarii au decis că cea mai înțeleaptă decizie este să lucreze cu un specialist”, povestește Natalia.

    A schimbat totul în apartament, de la finisaje la instalații electrice și sanitare, care datau de aproape 40 de ani. Pereții cu igrasie au fost decopertați, refăcuți și izolați, pentru a preîntâmpina această problemă pe viitor. Iar unul dintre dormitoare a fost transformat în birou, deoarece tânăra proprietară, lector universitar-doctor, obișnuiește să lucreze și de acasă.

    Proprietarii, două firi sensibile, și-au dorit o amenajare în stil clasic cu accente romantice și culorile neutre, calde, relaxante. Pentru că au un program de lucru solicitant, au simțit nevoia ca acasă să îi întâmpine o atmosferă reconfortantă, care să îi deconecteze de la agitația cotidiană.

    Unul dintre obiectivele principale ale amenajării a fost ca Natalia să exploateze la maximum luminozitatea camerelor, pentru a camufla oarecum dimensiunile mici ale spațiilor și, implicit, senzația de înghesuială. Pentru asta a aplicat câteva trucuri foarte utile: a vopsit pereții în culori deschise, a montat oglinzi și a eliminat debaralele de pe hol ca să monteze acolo dressingul.

    În ciuda suprafeței nu tocmai generoase (18 metri pătrați), livingul cuprinde și o mică zonă de dining, mobilată cu o masă extensibilă și un bufet gri, cu accente metalice aurii, care vin în completarea canapelei și a covorului din living.  Zona de luat masa este punctată de o oglindă elegantă, al cărei rol nu este doar decorativ, ci și practic, prin amplificarea luminii naturale și crearea senzațiie de spațiu mai mare.

    Camera preferată a proprietarilor este dormitorul, care are poate cel mai romantic decor și unde și-a găsit locul și o măsuță de machiaj.

    „Culorile, formele curbe ale patului, materialele și motivele florale dau un sentiment de liniște. Draperiile fac parte din aceeași gamă cromatică cu cele din living, pentru a păstra continuitatea amenajării. Oglinzile amplasate de-o parte și de alta a patului măresc vizual spațiul și îi conferă simetrie”, punctează designerul.

    Tips&tricks pentru amenajare de la Natalia Beleva

    Investește în confort

    Este important să nu faci rabat de la calitate mai ales când vine vorba de canapea și saltea. Pe lângă faptul că te vei bucura de ele o perioadă îndelungată, îți vor oferi tot confortul de care ai nevoie.

    Folosește mai multe oglinzi

    Creează senzația de spațiu mai mare cu ajutorul oglinzilor. Alege unele secționate în stilul franțuzesc tradițional sau încadrează-le cu profile decorative.

    Acordă atenție extra holului

    Holul reprezintă o oportunitate de a face o declarație de stil întregii locuințe. De aceea, îți recomand să îl decorezi corespunzător, cu un tablou sau o oglindă mare, cu aranjamente florale elegante și cu accesorii cu personalitate.

    Investește în obiecte de antichitate

    Îmbină noul cu vechiul. Un mix de piese moderne și unele vechi, moștenite va fi întotdeauna la modă și va da arăta bine în aproape orice context.

    Foto via Natalia Beleva 

    Povestea acestui apartament ne-a fost trimisă de Natalia Beleva. Dacă ești și tu arhitect sau designer de interior și ai amenajat o locuință care poate fi o inspirație pentru ceilalți, dă-ne de știre pe [email protected] și spune povestea acelei case!

    Subscribe
    Notify of
    guest
    1 Comment
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments
    Iulia
    Iulia
    3 years ago

    Foarte frumoasa amenajare. De unde a fost achizitionat dulapul de sub lavoarul din baie?

    ULTIMELE ARTICOLE
    icon

    Before&after: de la apartamentul cu igrasie al bunicilor la căminul cu acc...