Detalii luxuriante și culori tari într-un apartament din Mamaia amenajat ca un hotel de 5 stele
publicat pe 07 mart. 2021Ce ai alege între o cameră superbă de hotel de lux și un apartament de 55 metri pătrați ca locuință de vacanță? După ce vezi ce a reușit să facă designerul în acest apartament din Mamaia, mai mult ca sigur vei alege locuința. Detalii glam, confort cât cuprinde și mobilier făcut la comandă.
Apartamentul, aflat în ansamblul rezidențial Casa del Mare, din Mamaia, are două camere și o suprafață de 55 metri pătrați. Proprietarul, care lucrează în București, în marketing, l-a cumpărat în vara lui 2019 „la gri”. Pentru a se mula pe proiectul de design interior gândit de arhitectul Laurențiu Paicu, a intervenit asupra spațiului cu o serie de modificări, printre care modificări ale prizelor și întrerupătoarelor.
Punctul de pornire al amenajării a fost stabilirea zonelor funcționale din fiecare cameră. Apoi, Laurențiu și proprietarul au hotărât să meargă pe un stil eclectic, ce pune accentul pe modern și lux.
Laurențiu a început amenajarea din zona de zi, un open-space format din living, bucătărie și holul de intrare, și a tratat spațiul ca pe o compoziție unitară, deși are funcțiuni bine delimitate.
„Unghiul meu preferat este cel dinspre bucătărie spre zona de living, unde separarea cu ajutorul panourilor de metal auriu creează două sub-zone diferite, dar păstrează ideea de spațiu deschis și aerisit”, spune Laurențiu.
El a gândit schițele pentru majoritatea pieselor de mobilier, pe care le-a făcut la comandă. Cum ar fi și fotoliul auriu din living, pe care l-a așezat între peretele cu tapet premiun și comoda televizorului. Pentru a crea o continuitate între cele trei zone (living, bucătărie, hol), un joc geometric de stucaturi aurii decorează pereții.
Bucătăria este mobilată în formă de „L“, pentru a avea cât mai multe spații de depozitare. Blatul frontului de lucru este din quartz antibacterian, iar porțiunea de perete din dreptul lui este finisată cu marmură. La limita bucătăriei cu livingul, în dreptul unuia dintre panourile metalice aurii, se află o mică masă cu patru tabureți, punctată de două lustre moderne.
A integrat detalii aurii în fiecare încăpere
Paleta de culori din open-space e și în dormitor, dar aici atmosfera este mai calmă și mai relaxantă. Patul tapițat cu catifea verde-smarald se reazemă pe un perete alb străbătut de trei dungi aurii, laitmotivul amenajării.
Per total, amenajarea a costat 20.000 euro. Șantierul în sine a durat aproximativ o lună, livrarea finisajelor – circa trei săptămâni, iar a mobilei – încă o lună și jumătate. În buget, a cântărit considerabil și că mobilierul a fost făcut pe comandă. „95% din piesele de mobilier sunt realizate la comandă, căci e cea mai bună metodă de a te asigura că se păstrează ideea designului propus. În acest caz, personalizarea mobilierului a garantat o calitate superioară față de cel în serie”, spune Laurențiu.
Mobila a fost realizată de echipele de la MobiliCasa și iSofa. Tapetul italian și stucatura au fost importate prin furnizorii de la FS Design, iar perdelele și draperiile, de origine belgiană și franceză, au fost importate și croite de Regal Decor.
Tips&tricks pentru amenajare de la Laurențiu Paicu
- Când există un open-space, este important ca sub-zonele să fie marcate. În acest fel, se remarcă rolul lor individual și în același timp se păstrează atmosfera aerisită.
- Mobilierul lucios este o alegere bună când dorești ca spațiul să pară mai mare. Reflexiile pe care le creează dau amploare și continuitate.
- Pentru a-i adăuga amenajării un aer luxos, este bine să alegi piese de mobilier sau decorațiuni cu accente metalice (aurii/argintii), oglinzi și perne decorative cu pattern-uri care vor rămâne mereu în trend.
- Nu îți fie teamă să mixezi stilurile. Unele dintre cele mai bune proiecte de design interior combină multiple stiluri de decor, iar rezultatul este incredibil.
Foto: prin Laurențiu Paicu
Arată-ne cum e la tine acasă! Scrie-ne pe adresa de mail [email protected] și cineva din echipa noastră îți va răspunde cât de curând. Povestea acestui apartament din Mamaia ne-a fost trimisă de designerul Laurențiu Paicu.
-
Apartamente cu 2 camere
Mobilier pe comandă pentru amenajarea unui apartament de 60 metri pătrați, axată pe spații de depozitare ascunse
-
Apartamente cu 2 camere
Dining în balcon și spații de depozitare pe comandă, într-un apartament de doar 40,5 metri pătrați
-
Apartamente cu 2 camere
Amenajarea aerisită a unui apartament de două camere din București a durat doar două luni
-
UTILE
Curățarea parchetului cu oțet: cum se prepară cea mai simplă și utilă soluție
Nu aplica oțet direct pe parchet.
-
LIFE
Unde se pune șervețelul la masă: greșeli frecvente în aranjarea mesei în stil formal și informal
Contrar aparențelor, nu se folosește pentru șters.
-
Sponsored
VIDEO Cum poți crea un spațiu de locuit sănătos și eficient energetic prin ferestrele de mansardă și inovațiile arhitecturale VELUX
Ferestrele de mansardă îmbunătățesc semnificativ confortul și eficiența energetică a unei locuinței.
Salut,
De unde se poate achiziționa covorul din living?
Mulțumesc.
Bună, Cosmin. Designerul nu își amintește de unde a fost cumpărat, dar găsești variante asemănătoare prin magazine. Uite trei exemple găsite de noi:
https://www.laka.ro/covor-180×270-cm-gri-marion-tip-2.html
https://www.thehome.ro/covoare/covor-argintiu-albastru-din-polipropilena-medellin-lalee-diverse-dimensiuni
https://mobexpert.ro/products/gishadowlgrdbl080
Spor la cumpărături 🙂
Autorul acestui articol ar trebui să caute cuvântul luxuriant in dicționar
Bună, Marius. Nu sunt autoarea, dar am căutat și iată ce am găsit:
luxuriant, ~ă a [At: LM / V: (înv) lusu~ / P: ~ri-ant / Pl: ~nți, ~e / E: fr luxuriant, lat luxurians, -tis] 1 (Mai ales d. vegetație) Extrem de abundent. 2 (Fig) Exuberant. 3 (Fig; rar) Deosebit. 4 (Fig; rar) Strălucitor. 5 (Fig; rar) Exotic.