Ana Rubeli, omul care îți povestește istoria clădirilor de patrimoniu și te poartă prin ele cu serate muzicale
publicat pe 28 iun. 2023Frumusețea țării noastre nu este dată doar de natură sau peisajele care-ți taie răsuflarea, ci și de arhitectura întâlnită aici, cât și de istoria și poveștile unor construcții care i-au împlinit și îmbogățit destinul. Ana Rubeli e unul dintre oamenii care participă la conservarea patrimoniului național, într-un mod care dezvoltă curiozitatea și imaginația.
Ana Rubeli (36 de ani) se descrie drept storyteller cultural, adică o persoană care promovează patrimoniul în toate formele sale, face documentare în arhive a clădirilor istorice, dar și parteneriate media și de promovare a brandurilor sustenabile.
Activitatea ei înseamnă și tururi ghidate, vânători de comori arhitecturale, evenimente culturale, dar și recitaluri de muzică clasică în locuri cu poveste, iar viața o poartă în tot felul de locuri inedite și pline de povești, pe care ni le arată și ni le prezintă cu mult entuziasm. E pasionată de tot ceea ce este vechi și valoros, și se descrie drept „actuar îndrăgostit de patrimoniu, caut salvare. Nu pentru mine, ci pentru clădirile din București și din țară care zac uitate de timp.”
Pasiunea ei pentru istorie a început încă din copilărie, iar în școala generală a fost olimpică la istorie, deși mărturisește că îi plăcea să citească extrem de mult, mai ales cărți de ficțiune istorică și biografii. „Eram fascinată de viața personalităților și de trecut și îmi găseam un refugiu nostalgic în povești de demult”, spune ea, nu fără a sublinia cum i se pare fantastic faptul că în ziua de azi a ajuns să scrie despre casele în care au locuit personalitățile despre care citea când era mică.
Un partener de încredere și Asociația Culturală Aici a stat
În 2021, alături de Andrei, soțul ei, dar și de tatăl ei, Ana a fondat Asociația Culturală „Aici a stat” pentru a face proiecte concrete si a atrage fonduri pentru promovarea patrimoniului românesc. Inițiativa a venit după ce a observat cum proiectul ei #Aiciastat de pe social media a crescut frumos, motiv pentru care a vrut să-i ofere o bază mai solidă, lucru care a venit organic și după ce a început să studieze Masterul de Patrimoniu și Resurse Culturale la Facultatea de Istorie la Universitate.
Pe lângă job-ul de zi cu zi, Andrei, soțul ei, face parte și din Orchestra Inginerilor „Petru Ghenghea”, unde cânta la vioară. Există o simbioză perfectă în echipa lor, motiv pentru care au rezultat și Seratele #Aiciastat prin care deschid clădiri istorice cu muzică clasică interpretată de un subansamblu al Orchestrei Inginerilor, așa-numitul „Ansamblu cameral #Aiciastat”.
O muncă minuțioasă și atent documentată
Ana face cercetare de teren, fotografiere la fața locului sau cercetare în arhive, materiale primare și secundare (cărți) – iar o postare de-ale ei pe care o vedem pe Instagram durează între patru și cinci ore, adică „editare fotografii, cercetare și documentare, rezumarea poveștii tip „pastilă” în rigorile impuse de caption-ul Instagram.”
Descoperă multe dintre clădirile de care povestește prin plimbări, apoi sună la ușă, discută cu proprietarii și vecinii, caută în materialele ei despre arhitectură și urbanism pentru a încerca să-i reconstituie imaginea de la vremea în care a fost construită. „Am norocul să am o bibliotecă uriașă, de peste 5000 volume. Este cel mai bun mod de a înțelege contextul arhitectural de la „nașterea” unei clădiri și de a o poziționa în spațiul originar”, adaugă ea.
În oraș, continuă tânăra, se lasă purtată de intuiție, intră pe străzi, fundături obscure, imobile pe care le găsește deschise și încearcă să caute fațetele originare ale urbei, sau ce a mai rămas din ele. Când merge prin țară urmărește „semnele maro” de identificare a clădirilor de patrimoniu, care de cele mai multe ori sunt și ele invizibile pentru călătorii grăbiți, completează antreprenoarea.
De foarte multe ori, în călătoriile ei, a ajuns să descopere bijuterii arhitecturale într-o stare precară, dar care încă mai aveau multe elemente de originalitate păstrate intacte. Un lucru bun este că localnicii sunt de multe ori încântați să împărtășească din cunoștințele lor despre clădirile impozante pe lângă care locuiesc.
Magia clădirilor de patrimoniu și o serie de evenimente conexe
Demersul ei în salvarea patrimoniul a mers firesc din online în offline, printr-o serie de evenimente unde ajunge să se întâlnească cu cei din comunitatea #Aiciastat, pe care le comunică în toate mediile sociale. „Seratele culturale #Aiciastat au devenit un fenomen prin care redăm viață pe acorduri muzicale unor ziduri încărcate de istorie.
Deschidem ușile unor case, galerii de artă sau locuri de patrimoniu pentru a edifica unui public interesat de artă și frumos importanța patrimoniului, pentru a povesti istoria locului în care ne aflăm și apoi, pentru a completa atmosfera de poveste, ținem un recital de muzică clasică adaptat la moment, la casa respectivă sau la context. La final rămânem alături de comunitatea #Aiciastat la un pahar de vin și la povești”, explică ea.
Își găsește motivația în tinerii care-i scriu constant, care reacționează la articolele ei, dar și la vizitele de la „Școala altfel”, cei care-i confirmă că e mai valoros să restaureze clădiri vechi decât să cumpere unele noi, cât și oamenii care rezonează cu tot ceea ce fac și încep sa privească orașul cu alți ochi.
„La ultimul eveniment a venit o doamnă de 70 de ani cu o fotografie a unei clădiri despre care am scris eu. Era o fotografie făcută de ea cu câteva zile în urmă, semnată și datată. Mi-a oferit-o și mi-a spus că merge prin oraș pe urmele postărilor mele și descoperă locuri și povești. Mi s-a părut fantastic de emoționant și mi-a crescut încrederea ca suntem pe drumul cel bun. Mi-am dorit să transform patrimoniul în ceva „cool”, să fac casele vedete în online. Și încet încet cred că îmi ating obiectivul”, spune ea.
„Mi-ar plăcea ca oamenii să privească dincolo de o tencuială scorojită”
„Mi-ar plăcea ca oamenii să privească dincolo de o tencuială scorojită și să vadă frumusețea elementelor originale ale caselor, să prefere să restaureze obiecte vechi, să păstreze tâmplăria veche, să aprecieze o fațadă cu similipiatră (versus cea polistirenizată), feroneria originală și tot ceea ce ține de autenticitate. Mi-ar plăcea de asemenea să aprecieze clădirile istorice dincolo de valoarea terenului pe care ele îl ocupă, să le aprecieze pentru valoarea lor istorică, arhitecturală și memorial-simbolică”, subliniază ea.
Odată cu tot ceea ce face, antreprenoare spune că a învățat să „respire” orașul și țesutul său vin, dar și bijuteriile sau rănile sale. Înainte de #Aiciastat era mereu într-o grabă fantastică și nu aprecia orașul dincolo de superficialitatea sa. Judeca aspru un proprietar care nu își renovase clădirea în care locuiește, acum înțelege încrengătura de motive (personale, juridice, afective) care generează astfel de situații.
„Înainte criticam termopanele, dar după un dialog cu o doamnă venerabilă care mi-a explicat cât de frig îi era când bătea vântul prin tocăria de lemn (fie ea originală, dar totuși veche și firavă), am pus ochii în pământ și am înțeles. Acum simt că înțeleg altfel orașul și viețile lui și mă bucur că pot să împărtășesc prin #Aiciastat și cu alții descoperirile și trăirile mele”, încheie ea.
Șase clădiri și case din România pe care merită să le vizitezi, așa cum le vede Ana
1. Casa doamnei Marina Costescu
Casa era un adevărat muzeu viu, cu mobilier Biedermeier, cu obiecte de colecție, cu sculpturi, fotografii și tablouri valoroase, cum ar fi o bucată de tapiserie dintr-un palat de la Austerlitz preluată de tatăl doamnei Costescu în timpul războiului. Casa a fost ridicată de Valeriu Pușcariu și soția sa, Maria, amândoi în generație cu Sextil Pușcariu. Întreaga poveste aici.
2. Conacul lui Duiliu Zamfirescu
Conacul este poziționat pe vârful unui deal, ascuns de un fost I.A.S. Aici și-a petrecut nenumărate după-amiezi pe cerdac, scriind proză și versuri, bucurându-se de soiurile de viță americană plantate pe domeniu sau admirându-și caii pur sânge englez, pe care îi adusese din Italia. Aici și-a găsit și inspirația pentru romanul său cel mai cunoscut, „Viața la țară”, parte din Ciclul Comăneștilor, alături de Tănase Scatiu.
3. Ruinele conacului Dudescu din zona Bisericii Sf. Apostoli
Zidurile rămase în picioare sunt rămășițele diverselor intervenții din secolul al XIX-lea. Mi s-a părut fantastică legenda legată de logofătul Constantin Dudescu (1760-1831), cel care a avut o viață plină de aventuri (și, din păcate, și-a risipit averea rapid). Cronicarii spun că Dudescu a fost trimis la Paris de către boierii munteni cu un memoriu adresat Împăratului Napoleon I, în care se solicita ca Principatele Române să intre sub protecție franceză.
Și-a făcut apariția călare în Orașul Luminilor, îmbrăcat în straie exotice orientale și înconjurat de o suită de 25 de arnăuți. Dudescu i-ar fi spus lui Napoleon că, deși e vară, el poate să-l plimbe pe Majestatea Sa într-o sanie trasă de cai pe zăpadă. Ceea ce a și făcut, după ce a împrăștiat zahăr pe o întreagă alee. Dar Neagu Djuvara nu credea o iotă din aceste povești gogonate și spunea că boierul nostru nu l-ar fi întâlnit deloc pe Napoleon, deși la Paris tot a fost.
4. Conacul Florica al Brătienilor de la Ștefănești (Argeș)
A devenit de curând muzeu.
5. Stabilimentul Balnear de la Băile Herculane
Aabandonat, dar care încă are șanse de a fi salvat.
6. Castelul Inorogilor (sau castelul Kornis) din satul Mănăstirea, Cluj
O ruină superbă și impresionantă, descoperită pur întâmplător datorită fațadei școlii din imediata vecinătate. Aici am vărsat lacrimi amare datorită stării de dezolare în care am găsit aceste ruine valoroase, cu un potențial atât de mare.
-
LIFE
„Ce am învățat după ce am renovat pe cont propriu fosta casă a bunicii”: 7 învățături despre lucrul la o casă veche
Lecția doi: cimentul nu se potrivește cu casa din pământ
-
UTILE
Ce să nu pui niciodată în cuptorul cu microunde. Alimente și recipiente interzise
Crește riscul de incendiu și de accidente casnice.
-
UTILE
Ghid de curățare a mobilierului de grădină: din ratan, plastic și lemn
În funcție de material, curățarea și îngrijirea se face diferit.