Apartamentul minimalist din al cărui pat matrimonial ai vedere panoramică către zona veche a Brașovului
publicat pe 13 sept. 2022Tu cum alegi o cazare la munte? După poziționare, priveliște și amenajare, așa e (poate nu neapărat în ordinea asta)? Ei bine, acest proiect le bifează pe toate, și abia așteptăm să îți povestim despre fiecare detaliu în parte.
Apartamentul are două camere și se află aproape de Poiana Brașov, în complexul Stejeriș, finalizat în 2021. Imobilul e construit în pantă, astfel încât să ofere o deschidere către zona veche a Brașovului. Locuința are o suprafață de 54 metri pătrați, plus o logie de nouă metri pătrați.
Beneficiarul a cumpărat spațiul ca să îl transforme într-un AirBnb, prin urmare „tema” de proiect a fost un look cât mai primitor și punerea în valoare a peisajului.
Amenajarea a durat în total cinci luni și a fost realizată de arhitecta Oana Cîmpeanu. Ea a avut grijă să păstreze conexiunea cu natura și să creeze un interior care completează exteriorul și oferă starea de „a fi la munte”.
Lemnul în rolul principal
La preluarea proiectului, spațiul era parțial finisat cu parchet și placări ceramice. Amenajarea a fost gândită ca o completare, ca un răspuns firesc la peisaj: Oana a pornit de la nuanțe cât mai apropiate de natură, ca verdele și esențele din lemn. Pentru a oferi o atmosferă cât mai degajată, a ales linii simple și suprafețe neutre.
Lemnul este prezent în fiecare cameră, prin esențele elegante de nuc, ceea ce oferă unitate decorului. În zona de zi, structurată ca open space, e prezent în piesele de mobilier.
Amenajarea livingului a pornit de la orientarea canapelei, amplasată astfel încât să poți admira cât mai liber peisajul prin vitrajul generos. Peretele verde a devenit fundal pentru biblioteca suspendată, un corp desenat de Oana din trei forme tip U, confecționate din țeavă metalică de 20×20 milimetri, suspendate în plafon printr-o prindere curată, fără capac. Rafturile sunt atașate prin sprijinire, pe corniere metalice sudate. Amplasarea lor la diferite înălțimi a urmărit să creeze spații cât mai diverse, evitând simetria.
O altă piesă aparte din living este consola de sub televizor, creată de Romanian Wood din două grinzi vechi, cu urme de carii, sprijinite pe picioare metalice în formă de „U”. După cum descrie Oana, este un element ce dorește să spună o poveste despre trecut, o lecție despre valorificarea lui și dragostea pentru lemn și natură.
Canapeaua bej e de la Rovere, fotoliul și măsuțele de cafea de pe Zara Home, taburetul de pe TheHome – madebywoood, iar lampa suspendată metalică de la Would Design.
În zona de dining, nuanțele calde ale corpului de iluminat, căldura șemineului, forma rotundă a mesei, piesele din lemn, toate creează un spațiu de efect. Masa de dining este de la Somcasa, scaunele de la IKEA, iar șemineul de la pefoc.ro. Corpul de iluminat suspendat de la LZF are peisajul extraordinar ca fundal și reprezintă sufletul casei:
„Încă din vremea când oamenii trăiau în peșteră, lumina focului era cea care îi aducea împreună. Consider că și astăzi suntem aduși împreună de lumină și căldură, așadar acest corp spectaculos este o invitație spre a strânge oamenii împreună”, spune arhitecta.
Logia care se deschide spre munte are o suprafață generoasă, iar arhitecta a profitat pentru a crea o zonă de lounge, cu două fotolii comode, o masă și un felinar.
Open space-ul e relativ mic, iar pentru a integra corect bucătăria, Oana a mers pe ideea de linii simple și suprafețe curate, pentru o atmosferă aerisită. A ales două materiale care, prin cromatică, au ajuns să se potențeze unul pe celălalt: esență de nuc pentru fronturile mobilierului și corian alb de 12 milimetri pentru blat, contrablat și zona de bar. Scaunele de bar sunt de pe TheHome, iar mobilierul custom din întreaga amenajare e lucrat de Eugen Hadan de la Mobila OK.
Pat cu vedere spre munți
Tăblia patului din dormitor se desfășoară pe toată lungimea peretelui și înglobează două nișe cu rol de noptiere și spoturi de iluminat negru-mat. Pe lângă rolul practic, ele iluminează esența de nuc de pe tăblie și creează o atmosferă relaxantă.
Tips & tricks pentru amenajare de la arhitecta Oana Cîmpeanu
Cum am ascuns robineții de la încălzirea în pardoseală: profitând de faptul că holul se deschide spre bucătărie, am creat o placare în continuarea zonei de bar, din același material. Placarea este montată cu distanțieri și glisează, pentru a asigura acces permanent la robineți.
Cum am adus natura în living: peretele din centrul casei, care „rupe” fațada vitrată și desparte livingul de dormitor, l-am vopsit verde. El simbolizează pătrunderea naturii în casă.
De ce am investit în lumini: Am investit în corpurile de iluminat alese special pentru acest spațiu. Ele au și rol decorativ dar și funcțional fiind întotdeauna o investiție care merită.
Foto: Vlad Crețeanu
-
Sponsored
Cum să îți transformi pasiunea pentru design interior în business: „Primii 10 ani de arhitectură au fost o bătălie”
Arhitecta Alina Vîlcu ne-a povestit ce a învățat din experiența ei de 20 de ani în lumea businessului, în domeniul designului de interior.
-
Plante
7 plante care atrag dragoste, satisfacție și bucurie în casă
Îți vor însenina și spațiul și sufletul.
-
UTILE
Cum se realizează succesiunea după decesul unui părinte. Ce spune legea despre moștenitori
Îți spunem ce să faci, pas cu pas.