Relaxare pe gustul tuturor: cum s-au transformat casele românilor în locuri de tras sufletul
Momentele noastre de relaxare și spațiile în care preferăm să ne bucurăm de ele sunt într-o continuă schimbare, dar nevoia noastră pentru ele rămâne aceași. Oamenii au căutat mereu un moment în care să se oprească din haosul zilnic și să se bucure de puțină tihnă.
În anii ’90 și începutul anilor 2000, locuințele nu aveau zone dedicate pentru relaxare. Oamenii foloseau aceleași spații pentru mai multe activități, iar momentele de liniște apăreau în timpul altor acțiuni, nu într-un cadru creat special. Masa din bucătărie, canapeaua din living sau marginea patului deveneau, pentru câteva minute, locurile pentru ritualul zilnic de liniște.
În zilele noastre ne gândim spațiile diferit. Ne alegem lumina, culorile și obiectele astfel încât casa să ne ajute să ne simțim bine peste tot. De 30 de ani, La Festa este asociat cu aceste momente de relaxare care apar în viața de zi cu zi. Inspirați de acest lucru ne-am gândit să explorăm cum s-a schimbat modul în care ne privim spațiile de relaxare de-a lungul anilor.
Bucătăria a evoluat dintr-un spațiu de gătit în locul tău favorit în care să-ți petreci dimineața

Foto de Anand Kumar via Unsplash
În trecut, bucătăria avea un rol clar: oamenii găteau și organizau lucrurile necesare pentru zi. Relaxarea apărea rar în acest spațiu și, de obicei, după ce activitățile principale se încheiau.
În multe case noi sau renovate recent, bucătăria nu mai este doar locul în care fierbe ceva pe foc. Ea capătă și o funcție de refugiu scurt. Apare un raft dedicat cănilor preferate, un recipient frumos pentru cafea, o tavă pe care stau ordonate două-trei obiecte, o lampă mică aprinsă dimineața devreme sau seara târziu. Într-un apartament din București, Lovedeco a scris chiar despre un cuplu care a pornit amenajarea casei de la ritualul cafelei de dimineață și și-a făcut o coffee station în bucătărie. Într-o altă amenajare, o insulă improvizată dintr-un cărucior a înlocuit masa clasică și a devenit și spațiu de lucru, și loc pentru cafeaua de dimineață.
Schimbarea este importantă. În trecut, oamenii se adaptau spațiului. Astăzi, ei adaptează spațiul la starea pe care vor să o obțină.
Asta se vede și în living. Dacă în urmă cu 30 de ani canapeaua era, pur și simplu, canapeaua familiei, acum mulți oameni încearcă să construiască în jurul ei o atmosferă aproape ritualică: lumină mai caldă, măsuță cu cărți sau reviste, lampadar orientat spre fotoliu, textile moi, mai puține obiecte la vedere. Spațiul nu mai este doar pentru toată lumea, ci și pentru acel moment în care vrei să nu îți mai ceară nimeni nimic și să te bucuri de timp petrecut cu tine însăți.
Colțul de la geam a devenit un lux mic și foarte dorit

Foto de Toa Heftiba via Unsplash
Unul dintre cele mai clare semne că s-a schimbat ideea de relaxare acasă este felul în care ne uităm acum la geam. În casele de acum 30 de ani, fereastra era importantă pentru lumină și aerisire. Astăzi, fereastra a devenit un loc de relaxare de sine stătător.
Lovedeco a publicat recent un material despre cum poți să îți amenajezi un loc de citit la geam chiar dacă spațiul este mic. Ideea aceasta spune foarte multe despre prezent: oamenii caută să-și construiască puncte exacte unde să se poată relaxa, nu doar la care să se holbeze în trecere. Un scaun confortabil, o măsuță mică, o pătură, o lumină bună spre o fereastră cu o priveliște decentă ajung să însemne mai mult decât însemna odinioară o sufragerie întreagă, când vine vorba de băut un cappuccino La Festa sub lumina soarelui.
Balconul, cândva depozit, a ajuns să aibă a doua viață

Poate cel mai spectaculos exemplu de cum s-au schimbat locurile în care ne bucurăm de un moment de confort și o cafea liniștită ține de balcon. În multe locuințe din anii ’90, balconul aduna borcane, uscătorul de rufe, cutii, biciclete mici și ghivece. Astăzi, același balcon poate să devină un loc pentru cafeaua de dimineață, pentru citit sau pentru zece minute de stat fără telefon. Uneori chiar o seară întreagă cu vibe de terasă premium din centrul Bucureștiului.
Schimbarea aceasta nu este doar estetică, ci arată nevoia noastră de a recupera spații mici și de a le transforma în locuri cu funcție emoțională. Un balcon cu un fotoliu mic, o pernuță și o măsuță rotundă nu rezolvă aglomerația din restul casei, dar poate schimba felul în care îți bei un cappuccino, liniștit.
Spațiile s-au schimbat, dar ritmul nostru s-a schimbat mai mult
Toate aceste noi inovații de colțuri de relaxare n-au apărut din neant. Ele au venit ca rezultat la criza în care ne aflăm, bombardați de informații și de un stil de viață mai rapid și mai haotic.
Nevoia noastră de o clipă de odihnă petrecută cu noi înșine sau cu cei dragi a fost mereu aceeași, dar acum, ca să ne bucurăm de ea, am ajuns cu toții niște arhitecți ai propriei noastre fericiri, pregătind în avans ritualul în care vom bea un cappuccino sub razele soarelui.