O tânără și mama ei au restaurat o casă veche de peste 120 de ani care găzduiește acum războiul de țesut al bunicii
Patricia Marina Toma, originară din satul Marin, județul Sălaj, a reușit să-și transforme pasiunea pentru viața la țară în meserie. Încă din adolescență, ea s-a implicat în proiecte culturale la sat, iar în 2015, cu ajutorul părinților, a cumpărat casa veche de peste drum de locuința natală. A renovat-o în mod tradițional, a decorat-o ulterior cu obiectele și mobila bunicii, dar a transformat-o atât într-un spațiu cultural, cât și într-un loc de cazare pentru cei care vor să experimenteze viața ca pe timpuri.
„Am început printr-un festival local pe care l-am organizat timp de patru ani, iar apoi interesul meu s-a concentrat înspre proiecte care să îmbine și mai concret arta, socialul și patrimoniul. Am început cu lectură și muncă de teren, pe care le îmbinam cu fotografia, iar în prezent sunt operator cultural și documentaristă. Pentru mai multă dinamică, alternez fotografia de dans cu pasiunea pentru antropologie, documentarea și coordonarea de proiecte”, povestește Patricia despre parcursul ultimilor zece ani din viața ei.
O casă veche și procesul de restaurare cu meșteri din sat
La vârsta de 14 ani a plecat de acasă, iar în timpului liceului făcut la Zalău a început primele proiecte la țară și a pus bazele festivalului Zilele AuGust. A plecat la Cluj pentru Facultatea de Istorie și Filosofie și un master în film documentar, timp în care a păstrat legătura la locurile natale. În 2015, când începea să-și exploreze pasiunea pentru lucrul cultural, patrimoniu și etnografie, fără o direcție anume, Patricia și părinții ei au cumpărat casa aflată pe partea cealaltă a drumului de locuința ei natală. O construcție de la 1903, făcută din lemn și pământ bătut, care aparținuse familiei Gozman. A cumpărat casa de la fiul proprietarei, Mihuță, despre care Patricia spune că întreținea casa și făcea pălincă în pălincia anexată casei (spațiu degradat la achiziție, care nu a mai rezistat).
„Vecina a plecat dintre noi când eu aveam nu mai mult de cinci ani. Din poveștile adulților am înțeles că ar fi locuit aici în ultimii ani alături de două dintre surorile sale, care au ales să își petreacă bătrânețea împreună. Îmi amintesc vag felul în care era aranjată camera ei, foarte modest, așa că am păstrat și noi designul cât mai simplu în acea încăpere, care este acum dormitorul principal”, povestește Patricia despre istoria casei.
În forma inițială, casa avea o cameră și tindă, cu un cuptor de pâine în fața intrării. Când au cumpărat-o, construcția abia mai rezista: în actualul dormitor, peretele era picat, iar podeaua era atât de deteriorată încât au scos din ea două căruțe de pământ umed. A înlocuit podelele cu unele noi din lemn, la fel și geamurile, care sunt identice cu cele vechi, și au păstrat grinzile de lemn în totalitate și talpa (pridvorul cu gard de lemn). Și a păstrat structura de lemn a acoperișului, a înlocuit țiglele lipsă cu altele, tot vechi și ele.
Acum, locuința are în jur de 50 de metri pătrați și două camere: o încăpere de intrare, baia și bucătăria. Curtea are 15 arii și conține o șură de lemne, o terasă cu cuptor de pâine, cât și spațiul cultural MarinArt, o construcție din lemn pe un singur etaj.
„A fost o muncă grea pe care mama, căci ea a coordonat șantierul și a luat deciziile, a dus-o cu muncitorii pentru a încerca să păstreze cel mai bine aspectul casei și materialele de construcție naturale. Mama a fost mereu ajutorul practic pe tot ce a însemnat amenajarea casei, a curții, și logistica proiectelor”, spune Patricia.
Mama Patriciei a dus lupte de convingere cu meșterii să folosească materialele potrivite și să nu dărâme bucățile deteriorate ale casei. Dar s-au strecurat în proces și greșeli pe care nu le-ar mai repeta sub nicio formă în prezent. Printre ele se numără geamul de aerisire de la baie, care are ramă de termopan, și amestecul din tencuiala pereților uneia dintre camere.
Încălzirea în casă se realizează cu ajutorul a două sobe pe lemn (una în fiecare dormitor), la fel și apa de la baie (au în plan să schimbe boilerul pe unul la curent, cât mai curând), iar spațiul MarinArt se încălzește prin centrală și boiler la curent pentru apa caldă. Au canalizare, apă atât de la rețea, cât și fântâna din curte, electricitate, însă din păcate nu au gaz în sat. „Gazul ne-ar ușura enorm viața din toamnă până la finalul primăverii”, mai spune Patricia.
Patricia a transformat casa într-un soi de muzeu al culturii locale în care a folosit toate piesele moștenite de la bunica ei: textile de decor (șterguri, pături, peretare), un lădoi și lada sa de zestre. A cumpărat paturile din sat, de la vecini care doreau să renunțe la ele. A montat și războiul de țesut, care este funcțional și pe care îl pune la dispoziție pentru ateliere sau rezidențe artistice.
„Cred că acesta este și elementul meu preferat, deoarece a fost instalat în casă ultima dată de către bunici și fina lor, o femeie dragă nouă care obișnuia să urzească și să nevedească și pentru alte războaie din sat. Avem multă ceramică decorativă și un gallery wall în prima cameră, cu icoane pe sticlă, vechi, toate cumpărate de prin târguri sau de la localnici”, spune tânăra.
O curte spațioasă și un loc unde tradițiile prind viață
În 2019, Patricia a fondat Centrul Cultural, Educațional și Artistic MarinArt, cât și Made în Sat, o casă pentru proiectele culturale derulate împreună cu și pentru comunitatea locală. „Organizăm evenimente și festivaluri locale, reconstituiri și proiecte de documentare etnografică, ateliere, tururi de textile și patrimoniu, brunch-uri, proiecte de fotografie și film documentar, iar în 2021 am inaugurat biblioteca sătească, alături de un spațiu pentru ateliere unde colaborăm cu meșteri locali. Cele mai importante obiective ale activităților noastre sunt conservarea patrimoniului material și imaterial local, îmbogățirea ofertei culturale locale, schimbul intergenerațional și interetnic, și integrarea artei, meșteșugurilor și lecturii în activitățile recreaționale ale tinerelor generații”, apare notat pe site-ul oficial al proiectului.
Practic, în spatele curții spațioase, au ridicat o clădire din lemn pe un singur etaj care adăpostește spațiul cultural MarinArt, biblioteca și spațiul pentru ateliere, colecția lor etnografică, un dormitor și o baie. „De jur-împrejurul curții avem salcii pe care iubim să le vedem cum cresc sălbatice, care ne oferă oxigen, umbră și intimitate, un gard de lemn și trandafiri. Avem și un dud care ne face umbră în zona fântânii cu cumpănă de lemn, iar în urmă cu vreo 5 ani am construit și un colț pentru animale mici (iepuri) și păsări de curte.”
În ceea ce privește un sfat pentru cei care vor să renunțe la viața din oraș și să se mute la sat, ea recomandă multă răbdare și acceptare, deoarece poți experimenta un șoc cultural, mai ales dacă ajungi într-o comunitate mai tradițională, cu alte valori. Și că e importantă pregătirea pentru iarnă.
Alte subiecte interesante
Ultimele articole
