Skip to content
Locuința lor actuală a fost construită de un medic din Cluj în 1975

De la oraș la sat: cum a ajuns un american să trăiască într-o căsuță de lemn din Bucovina

Traiul urban poate însemna adesea un ritm alert, poate fi gălăgios și poluat. Suntem curioși să aflăm poveștile oamenilor care au plecat din oraș, să descoperim de ce au luat această decizie, cât de greu sau ușor le-a fost și cum li s-a schimbat viața. Continuăm seria „De la oraș la sat”cu povestea unui cuplu format dintr-o româncă și un american. 

Aura a crescut la țară, la ferma părinților ei din Dorna Candrenilor, unde a muncit pe rupte încă de mică. La maturitate, s-a mutat la Vatra Dornei, iar apoi a ajuns la Arad, unde i-a plăcut mult energia orașului, dar nu și costurile traiului metropolitan.

În 2013, a ajuns din nou în locurile natale, în casa părinților, deoarece mama ei s-a îmbolnăvit și avea nevoie de îngrijire 24/24. „La rândul meu, eram și eu pensionată pe caz de boală, din cauza unor probleme de sănătate, cardiace, digestive și la coloană”, mai spune proprietara.

O dragoste internațională și mutarea la țară

Locuința lor actuală a fost construită de un medic din Cluj în 1975
Locuința lor actuală a fost construită de un medic din Cluj în 1975

Pe 28 iulie 2021, Aura l-a cunoscut pe actualul ei soț, cetățean american, pe un site de dating internațional creat special pentru persoanele spirituale sau vegane. S-au văzut prima oară fizic în iulie 2022, în SUA, iar în noiembrie 2022 a venit Ken pentru prima oară în România.

„Am locuit în mai multe orașe mari și orașe mici din America și mi-am simplificat viața cu mai puține posesiuni în ultimii patru ani. Îmi place să trăiesc aproape de natură și casa noastră de la țară, de lângă munți, reprezintă drumul spre o viață sănătoasă”, spune el.

Cei doi s-au căsătorit pe 22 martie 2024 în State și au stabilit ca din iunie 2024 să se stabilească în România și să caute o casuță de cumpărat sau o chirie.

„Între timp, am aflat că o casă de pe strada părinților mei, pe care o iubisem încă de mică , a fost pusă la vânzare, așa că am luat imediat legătura cu vânzătorul”, mai spune ea. O casă de vacanță din lemn rotund, cu o curte mare.

O casă veche de aproape 50 de ani

Un medic din Cluj a construit casa în 1975, drept casa lui de vacanță. La începutul anilor 2000, familia a vândut-o, iar următorii proprietari i-au adus îmbunătățiri pentru a putea fi locuită și iarna, cum ar fi sobe de teracotă, centrală electrică în living și boiler electric în duș. Aura și Ken n-au avut multe de schimbat. 

Casa are 87 de metri pătrați, un hol, bucătărie, duș separat de WC, dormitor, un living, o cămară, dar și un pridvor de lemn în față; curtea are aproximativ 1000 de metri pătrați. „Iubesc stilul și decorațiunile tradiționale românești, plus că-mi place să mănânc din pomii fructiferi din curtea noastră”, spune Ken.

Aura povestește cum au în curte meri, un prun, un păr, zmeură, coacăze negre, dar și molizi, mesteceni, liliac și un paltin care le asigură intimitate și umbră. În toamna asta, cei doi au plantat aronia, agrișe, struguri și mure, iar la primăvară au planul de a-și face o grădină de legume.

La capitolul utilități, proprietara spune că încălzirea casei e cu lemne și au sobe de teracotă în dormitor și bucătărie, dar și un șemineu și centrală electrică în living. Au trifazat pe partea electrică, apă curentă (menajeră), iar cea de băut o cară cu demigene de sticlă sau peturi de cinci litri de la mama ei, unde există apă de izvor la robinet. Comuna are parte de canalizare, iar gazul este de la butelie.

„Vrei să te muți la sat? Fă-o!”

Ken mărturisește că încă învață să folosească sobele tradiționale pentru a încălzi casa, dar și limba română, chiar dacă nu-i este ușor. În ceea ce privește un sfat pentru cei care vor să-i calce pe urme, el spune: „Fă-o!”

Ajută să ai sprijinul familiei, prietenilor și al vecinilor, dar chiar dacă familia și prietenii tăi nu te susțin, poți găsi oameni care să o facă, lângă casa ta la țară, mai crede el.

Hai cu noi pe Insta