Aproape toată lumea are în dormitor acel scaun unde se adună hainele „purtate o dată”, cele care nu sunt murdare de spălat, dar nici nu le poți pune înapoi în șifonier lângă hainele curate. În termeni colocviali, e cunoscut drept „scaunul cu haine” și în ultimii ani l-am tot văzut menționat pe social media. Fiindcă pare a fi o problemă universală și, totodată, chiar enervantă, vin cu trei posibile soluții care te ajută să-ți organizezi mai bine hainele și să scapi definitiv de el.
1. Portmantoul

Poate te gândești că un portmantou nu este cu mult diferit de un scaun cu haine, însă permite-mi să-ți explic diferențele dintre ele, din proprie experiență. Spre deosebire de un scaun, al cărui scop primar este să te așezi pe el, un portmantou e făcut special pentru ca tu să poți „arunca” pe el hainele pe care nu le porți la momentul respectiv. E conceput să le susțină vertical, într-o poziție ordonată, astfel încât să nu se șifoneze. În plus, dacă îți așezi hainele pe portmantou, nici nu riști să te așezi pe ele într-un moment de neatenție și nici nu simți nevoia să le muți dintr-o parte în alta, în grabă, cum ai face atunci când ai nevoie să te așezi pe acel scaun. Pe scurt, îți ține hainele în ordine, într-o poziție similară cu cea în care ar sta pe un umeraș, până când ești gata să le porți sau să le așezi la locul lor, în dressing.
2. Suportul pentru umerașe de agățat pe ușă

Dacă ai nevoie de un loc pe care să-ți pregătești dinainte hainele pe care le vei purta în următoarea zi, îți va fi util un suport de umerașe pentru ușă. Îl poți agăța fie pe exteriorul ușii dulapului, fie pe ușa de trecere dintre camere. Așa eviți să arunci hainele pe un scaun când încerci să pui laolaltă o ținută anume. Poți obține același efect și cu un cuier de agățat pe ușă – ideea e să faci facilă depozitarea hainelor pe termen temporar, astfel încât să nu le mai arunci pe un scaun și să creezi aglomerație vizuală.
3. Coșul pentru haine purtate, dar care mai suportă o purtare

O soluție ingenioasă – și foarte onestă – este folosirea unui coș de rufe, căruia îi atribui un scop special. Principiul e simplu: îl folosești strict pentru hainele pe care le-ai purtat deja, dar care mai suportă o purtare. Până la urmă, „scaunul cu haine” e folosit deseori fix cu acest scop. Diferența e că un astfel de coș le ține pe toate într-un loc adecvat și îl poți depozita la baza dressingului, ca să nu creezi ordine vizuală în cameră. Astfel, creezi un loc special pentru acele articole vestimentare care nu pot fi împăturite și puse înapoi la locul lor, cu celelalte haine curate, dar nici nu necesită, încă, să fie spălate.
Toate aceste trei opțiuni te pot ajuta să-ți organizezi mai bine piesele vestimentare purtate, dar care nu sunt gata de spălare, astfel încât să nu mai creezi dezordine vizuală prin „scaunul cu haine” și să poți folosi acea piesă de mobilier cu scopul pentru care a fost făcută – să te așezi pe ea. Pentru mai multe sfaturi de organizare a hainelor, citește și acest articol.