
14 modele de draperii accesibile care-ți vor schimba casa
Draperiile sunt mai mult decât o soluție care blochează lumina și asigură intimitate. Ele pot fi elementul care schimbă aspectul unei camere, atunci când sunt integrate potrivit în decor.
Pot fi chiar accentul de culoare într-un living pastelat sau într-un dormitor în culori neutre. Noi ți-am pregătit o listă cu 14 modele de draperii accesibile.
Chevron

Întoarce-te la atmosfera de vară de fiecare dată când intri în cameră. Nuanțele de turcoaz invită la relaxare și se potrivesc foarte bine cu tonuri de bej sau roz, iar paleta poate fi extinsă până la galben sau corai.
Merlin

Rozul pudrat e o nuanță perfectă pentru camera bebelușului sau pentru un living pastelat. În plus, finisajul ce imită catifeaua oferă eleganță și o notă rafinată, așa că poți include această draperie într-un decor glam.
Terry

Chiar și griul poate fi o pată de culoare. Este o culoare versatilă, iar această draperie groasă va oferi nu doar intimitate, ci și un aer sofisticat.
Inntian

Imprimeul exotic poate prelungi mood-ul de vacanță. Dacă te gândești să integrezi genul ăsta de draperie într-o cameră cu plante luxuriante, decorațiuni boho sau obiecte în nuanțe verzi ori pământii, ai grijă să nu încarci prea tare decorul.
Loppa

Draperia Loppa permite luminii să între în cameră cu ușurință. Are un aspect diafan, care merge perfect într-un decor romantic sau într-o amenajare scandinavă, dominată de nuanțe de fildeș.
Goddo

Imprimeul jucăuș al acestei draperii accesibile o face perfectă pentru camera unui copil sau a unei adolescente, însă poate îmbrăca și fereastra unui living în care majoritatea texturilor sunt uni.
Super soft

Verde mentă este o nuanță ce aduce o atmosferă dulce în orice decor. Nici draperia Super Soft nu face excepție. Cu un finisaj delicat de satin, se poate integra perfect într-un living elegant.
Anita

Dacă îți dorești draperii accesibile pentru camera copilului, ia în calcul acest model, disponibil doar în magazin. Textura delicată a draperiei se potrivește cu un decor ludic, cu lemn de culoare deschisă și un decor jucăuș.
Bergpion

Draperia de la Ikea cu imprimeu subtil se potrivește atât într-o cameră în care mai există și alt imprimeu, dar și într-una uni, în care să tempereze o altă pată de culoare intensă. Prezența perdelei este opțională pentru că draperia este subțire.
Klarastina

Draperiile îmbulinate alb-negru creează o atmosferă jucăușă și plină de stil.
Leikny

Imprimeul floral se integrează perfect într-o ambianță shabby chic sau romantică, iar această draperie va fi vedeta încăperii.
Duo Uni

Galbenul este o culoare vibrantă, energizantă, așa că o draperie în această culoare poate schimba complet atmosfera. Lasă draperia să curgă pe podea și vei obține un efect elegant.
Glaris

În lista cu draperii accesibile am strecurat și o draperie cu imprimeu masculin, cu o textură mai groasă. Merge bine într-o amanejare scandinavă și e plină de personalitate, chiar dacă nu are culori intense.
Produsele din acest articol au fost selectate de echipa lovedeco.ro în mod independent, iar prețurile afișate sunt valabile la data publicării.
-
Apartamente cu 2 camere
Before&after: o renovare din Cotroceni cu poveste și multe obiecte de artă moștenite
Proprietarii au moștenit o colecție de artă de la părinți, pe care au integrat-o în casa lor. Proiectul de amenajare a ajuns la 50.000 euro.
-
Apartamente cu 2 camere
Before&after: cum a fost transformat un apartament de 55 metri pătrați ce nu mai fusese renovat de 14 ani
Spații mici, idei mari.
-
Before&After
Before&after: jumătate din livingul unui apartament de 53 metri pătrați e și dormitor matrimonial
Renovarea și reamenajarea au costat 55.000 euro.