O familie a reinventat o căbănuță de munte fără baie și a transformat-o într-o casă de vacanță cu toate utilitățile
Raluca Cocoș și soțul ei au cumpărat o cabănuță de munte în 2020, pe care, în două etape diferite, au transformat-o într-o casă de vacanță. Iubitori de natură, cei doi și-a găsit liniștea în satul Corbșori din Argeș, cu o investiție de aproximativ 22.000 de euro.
Raluca s-a născut și a copilărit în satul Stănești din Argeș până la vârsta de 15 ani, când a plecat la liceu la oraș, iar apoi la facultate la București. S-a stabilit în Capitală, dar din 2020 își împarte timpul între urbe și căsuța ei de la țară, unde merge alături de soț și fetița lor.
A lucrat în corporație până în iunie 2025, când a demisionat pentru a face o reconversie profesională. „Sunt pasionată de gătit, astfel că sunt și bucătar calificat de 11 ani, deși am cochetat cu gătitul doar ca amator. Am avut un blog pentru asta, dar acum creez conținut în social media despre viața la țară, gătit și grădinărit”, explică ea.
Ea și partenerul ei s-au cunoscut în 2015, iar în 2019 au început să-și caute o casă la sat, în ideea de a se muta din București, iar odată cu pandemia, dorința le-a devenit și mai clară.
„Într-o seară, din curiozitate, am intrat pe grupul de Facebook, „Mutat la țară, viața fără ceas”, unde am văzut un anunț cu o cabană mică din lemn, într-o livadă mare. Pozele ne-au fermecat, iar ulterior am vorbit cu proprietarii, am rezonat cu ei, așa că am fost „aleși” dintre cumpărători”, zice Raluca. Așa au ajuns să aibă o căsuță în satul Corbșori, comuna Corbi din Argeș, la doar trei kilometri de satul ei natal.
Procesul de renovare în două etape diferite
Casa lor din Corbișori, locul unde-și petrec verile, vacanțele și weekend-urile, este la bază o cabană mică de lemn, construită în 2010 de vechii proprietari. Au cumpărat-o în iulie 2020, alături de teren și două anexe (magazii) separate. Au început procesul de renovare în toamna aceluiași an, când au refăcut cele două încăperi mici – au terminat dormitorul, au izolat pereții, au refăcut podelele, tavanul și tâmplăria. Au construit o baie de la zero și un hol mic.
Apoi, în 2021 a urmat cea de-a două etapă de renovări, atunci când au refăcut bucătăria (pereți, izolație, podea, mobilă), dar și acoperișul casei. Tot atunci, au transformat prispa din lemn într-o terasă mai mare. Au lucrat câte două luni, în cei doi ani diferiți, după posibilitățile financiare, și au avut alături o firmă de construcții din Curtea de Argeș.
În prezent, cabana de 36 de metri pătrați are un dormitor, o baie, un hol mic, o bucătărie și o terasă care este jumătate din casă. Într-una dintre anexe au făcut o cămară, iar în cealaltă este un birou adaptat, unde cuplul poate lucra remote.
Terenul de 5400 de metri pătrați are pe lângă livada de pomi fructiferi și o grădină despre care Raluca spune că a trecut prin multe schimbări. „Am nivelat terenul, am îndepărtat copacii uscați și căzuți, am plantat pomi noi, arbuști cu fructe de pădure, iar în 2025 am plantat și legume, plus că am tot refăcut și zonele de flori. Pentru că e un spațiu foarte mare, nu puteam să întreținem o lungime mare pentru flori, așa că am amenajat o grădiniță lângă casă, cu o potecă din rondele de lemn. Am lucrat singură la ea, am plantat totul de la zero și am muncit foarte mult pentru asta. Vechii proprietari erau mari fani plante cățărătoare, dar noi deloc, așa că a fost dificil să înlăturăm multe dintre ele care împânzeau și degradau casa”, povestește proprietara.
O casă de vacanță cu un interior simplu, făcut cu buget mic
Pentru că au lucrat pe bucăți, în timp, au reușit să-și îndeplinească visul din economii, cu doar un mic credit la bancă. Au investit aproximativ 22.000 de euro. „Pentru că era încă pandemie, am lucrat remote, cheltuielile la sat au fost mici, iar asta ne-a ajutat mult”, precizează Raluca.
La partea de design, au ales simplitatea și confortul, mai ales că aveau un bebeluș de câteva luni atunci când au început renovarea. Tânăra mămică spune că adoră priveliștea de la geamuri, motiv pentru care a încercat să integreze nuanțele de verde și de alb atât în decorațiuni, cât și în mobilă. Iubește tablourile din dormitor, pictate de Doina Vitu, și mărturisește că le-a visat înainte să aibă casa.
Pe terasă a recondiționat un dulap mai vechi și a adăugat elemente din natură, cum ar fi lemnul reciclat, dar și câteva plante. „La interior am gândit totul singură, dar am încercat să iau în considerare și ce-și dorește soțul, adică un design cât mai simplu și alb. Eram într-o perioadă dificilă de prospăt mămică, așa că în acele momente nu am avut timpul să caut foarte mult, am făcut compromisuri de dragul confortului și a banilor. A fost greu și cu meșterii în procesul de renovare”, mai spune proprietara despre provocările întâmpinate.
În ceea ce privește utilitățile, casa avea deja apă de la rețeau locală, o fântână funcțională în curte, dar și electricitate. Lucrările de canalizare și gaze au început în sat în 2024, așa că vor avea în curând și aceste beneficii, iar până atunci, încălzirea o fac electric, cu ajutorul caloriferelor. „Este un spațiu mic, se încălzește rapid, dar pe timp de iarnă nu e confortabil și nici rentabil să locuim permanent. Casa e ideală pentru vară, păstrează răcoare excelent, însă iarna e destul de rece”, adaugă ea.
Familia nu s-a mutat definitiv la sat, deși în perioada pandemiei au locuit aici timp de doi ani și jumătate. Până au terminat dormitorul, au dormit în magazia care acum este birou. Vin la căsuță oricând au timp liber și recomandă celor care vor să le calce pe urme să ia lucrurile pas cu pas, fără să se descurajeze de la început, când pare că nu există un răspuns pentru toate problemele.
„Lucrurile se mai aranjează pe parcurs, pe măsură ce înveți și evoluezi. Important este să-ți dorești, să continui să visezi și să vizualizezi. La fel de important este să-ți păstrezi entuziasmul, să fii recunoscător, fără așteptări mari la orice pas, dar și să discuți cu partenerul, să ajungeți la decizii și obiective comune și să faceți compromisuri, astfel încât fiecare să fie mulțumit. Eu am „lucrat” mult să am ce am acum, am vizualizat enorm, aveam boards pe Pinterest cu absolut tot ceea ce-mi doream, în detalii mici. Totul s-a rezolvat după câțiva ani, deși inițial nu întrevedeam soluții concrete”, încheie ea.

















