VIDEO De la început cu SPOR: s-au mutat la țară să-și crească fetițele în natură, printre cai
Când am pășit pentru prima oară în curtea Mariei și a lui Alex Icleanu din comuna Izvoru, județul Argeș, parcă am intrat în altă lume. Porțile s-au deschis și după ele, peste tot, cai. Liberi, calmi și prietenoși, nici nu s-au sinchisit de prezența noastră – ba mai tare s-au agitat cei trei căței ai lor, Frunza, Bobby și Blecky. Au venit apoi și Maria și Alex, cu cele două fetițe ale lor alergând din urmă.
Povestea lor a început pe 8 aprilie 2021. Stăteau în București când au luat decizia să se mute la țară – era o decizie deja de mult așteptată. Ea era educatoare, el bucătar, printre multe altele. „La prima întâlnire, am jucat un joc numit «Unde te vezi peste cinci ani?» și amândoi am zis același lucru: la țară, cu foc în sobă, cu mine lucrând în grădină și grijind de copii, cu el călare pe cai și pe câmpii”, spune Maria.
Au început de la aproape nimic – un teren și o casă abandonate
Terenul și casa le-au găsit printr-un prieten de-ai lor, care are o herghelie la Câmpulung. Știa de pasiunea lui Alex pentru cai și le-a spus de acest domeniu care avea nevoie să fie valorificat, cu un teren mare, cu izvoare la baza lui, o pădure și o casă care nu era încă funcțională, locuibilă, dar avea potențial. Terenul aparține moștenitorilor Elenei Davila, care căutau pe cineva să-l îngrijească. Practic, primiseră un pont de un proiect la care aveau să muncească foarte mult și în care era nevoie să investească și mai mult, chiar dacă nu era în proprietatea lor. Dar fiindcă își doreau cu orice preț să își crească fetițele în natură, la țară, au decis să îl ia ca atare și să nu rateze oportunitatea de a trăi viața la care visau.
„Procesul în sine a fost lung și obositor, încă nu s-a terminat, deși am intrat aproape în al doilea an”, explică Alex. Au muncit mult pentru a face casa potrivită pentru locuit și au pus ambii mâna la treabă, dar au avut ajutor și din partea familiei ori de câte ori a fost nevoie.
Casa nu era locuibilă, ploua înăuntru
„Ploua înăuntru, nu era acoperiș și a fost un heirup mare din partea noastră și a familiei să o punem la punct”, își amintește Maria. A fost o provocare și pentru ea, pentru că nu mai făcuse asta înainte. Însă a cărat, zugrăvit și muncit cot la cot cu Alex și, împreună, au reușit să scoată camerele la lumină. Iar după câteva zile simțea că parcă ar fi locuit dintotdeauna acolo, în ciuda condițiilor foarte diferite față de traiul de la oraș, unde ea era obișnuită.
„Multă lume ne zice că am avut curaj că am lăsat tot, am venit aici, nici nu știam ce o să facem, din ce o să trăim, ce o să mâncăm, și toate s-au așezat atât de frumos”, spune ea. Acum, caii sunt principala lor sursă de venit. În sezonul cald, organizează evenimente și tabere pentru adulți și copii, în care accentul e pus pe relația cu animalele, mai mult decât pe tehnici de călărit. Vor să îi învețe cum să se conecteze cu ele, cum să se împrietenească, înainte de toate, astfel încât să aibă o experiență completă, nu doar un curs de echitație.
Iarna o petrec mai mult în „bârlog”
Iarna, Alex are un atelier de tâmplărie în care face diverse obiecte din lemn, printre care și jucării. Iar Maria face și ea jucării din lână, pe care a învățat să le creeze pe vremea când era educatoare. Le vând și din asta trăiesc. Banii obținuți în tabere îi investesc, mai mult de jumătate, în casă și teren, pentru a face locul mai primitor pentru oaspeții lor.
Mâncarea o cumpără încă – în 2021 au avut un solar și legume, însă peste iarnă au rămas fără folia care îl acoperea. Pentru că nu și-au mai permis să cumpere alta, anul ăsta nu au mai plantat nimic. Sunt legați la apă, gătesc cu gaze la butelie, iar încălzirea este pe bază de lemne – dar își petrec toată vara pregătindu-se pentru iarnă. „Stăm ca ursuleții în bârlog iarna, ne mobilizăm când, mai facem câte ceva prin curte”, povestește el.
Și se descurcă. Maria spune că nu-i lipsește nimic, deși ea nu a crescut la țară. Copilăria lui Alex, în schimb, e foarte legată de viața satului, iar faptul că a lăsat orașul în urmă a fost ca o revenire la origini. „E mult mai greu acum să-mi imaginez viața la oraș, decât era la oraș să-mi imaginez viața la țară. La copii m-am gândit în primul rând, pentru ei nu vreau să mai ajung în oraș”, explică el. E importantă pentru ei liniștea, esențială chiar. Faptul că fetițele lor se pot juca libere în natură și se pot conecta și crește cu animalele, că pot respira aerul curat și se pot exprima în voie.
Zilele lor la țară încep cu muncă de planificare pentru evenimentele și taberele de care se ocupă. Iar după ce termină cu organizatul, se orientează către treburile gospodărești. Animalele le ocupă cel mai mult timp: le hrănesc, le dau apă, le scot la plimbare uneori. În special pe capre, care stau în țarcul cu găini în mod normal, însă au nevoie și de mișcare uneori. Caii sunt permanent liberi în curte și se plimbă mereu dintr-o parte în alta, ba în fața casei, ba prin pădurea de pe domeniu, pasc din grădină și se adapă de la izvoare. „Este activitate, este. De multe ori ne întrebăm și noi ce am făcut toată ziua, parcă n-ai făcut nimic, dar este activitate”, spune Alex.
„A fost o ușurare să fim aici”
S-au integrat bine și în comunitate și nu simt deloc că s-au rupt de lume de când s-au mutat. Pe lângă faptul că primesc constant oameni la ei prin intermediul taberelor, s-au împrietenit și cu sătenii, vecinii lor, care i-au primit cu brațele deschise și chiar le-au sărit în ajutor atunci când a fost nevoie.
Sfatul lor pentru cei care și-ar dori să facă ce au făcut ei și să lase orașul în urmă este pur și simplu să o facă. „Trebuie să fie în tine nevoia asta, înainte să iei decizia. Trebuie să simți, să îți aduci aminte de copilărie”, explică Alex. Când s-au mutat, el nici nu i-a zis Mariei înainte. Pur și simplu a început să facă bagajele și să pună totul în saci, iar când ea a ajuns acasă, i-a spus atât: „Ne mutăm”. Nici nu au avut timp să-și facă griji că nu se vor descurca, s-au bucurat că li se îndeplinește, în sfârșit, visul. „A fost o ușurare să fim aici”, concluzionează Maria. Pe viitor, își doresc să cumpere un teren al lor, pentru ca tot ce investesc în el să le rămână – fiindcă la oraș nici nu se gândesc să se mai întoarcă vreodată.
