AlmaCalma: casa săsească din 1850 pe care o familie a transformat-o într-o pensiune restaurată cu metode tradiționale
Uneori, cele mai interesante proiecte încep cu o decizie impulsivă și cu o priveliște care îți rămâne în inimă. Așa au ajuns doi foști colegi de liceu să cumpere, fără planuri și fără experiență, o casă săsească din 1850, aflată lângă cetatea din Alma Vii. Au văzut potențial acolo unde alții vedeau o casă uitată, au investit timp, resurse și multă dragoste, iar rezultatul este AlmaCalma — o pensiune care păstrează farmecul satului transilvănean și îl completează cu confort contemporan.
Irina și Robert au fost colegi de clasă în liceul Spiru Haret din București și, deși statisticile nu prea le dădeau șanse, cei doi au reușit să rămână împreună până la 45 de ani. În 2004, când s-au căsătorit, au ajuns la Biertan și prin împrejurimi. Atunci s-au gândit pentru prima oară la cum vor avea o casă în Transilvania, deși la acea vreme nu aveau nicio legătură cu zona și nici bani pentru visul lor. Au revenit în 2018, într-o vacanță, alături de băiatul lor. Au hotărât să viziteze și Alma Vii, un sat de care nu auziseră.
„Am urcat în turnul bisericii fortificate și am tot privit dealurile și căsuțele colorate. Era ultima zi de vacanță, eram fericiți și odihniți. Am simțit atunci toți trei că nu ne puteam desprinde de locul acela. Era atât de frumos încât ne-am întrebat de ce nu ar putea un astfel de loc să devină „acasă” pentru noi. Am aflat că există o singură casă în sat, pusă la vânzare de niște ani, dar nu se încumeta nimeni să o ia”, își aduc proprietarii aminte. Locuința era vizavi de cetate, avea o culoare urâtă, era nelocuită, dar ei i-au văzut potențialul și au cumpărat-o. Cea mai impulsivă decizie din viața lor.
Șantierul și schimbările făcute în spațiu
Irina și Robert au cumpărat o casă săsească tipică, în mijlocul satului, construită cu multă pricepere în 1850. Cu marchiză, o cămăruță la mijloc folosită ca o bucătărie, iar de o parte și de alta două camere mari, luminoase. Bucătărioara avea o scară spre pod, iar ambele camere aveau trape spre beci. Probabil beciul era cel mai impresionant atunci: mare, sub toată casa, cu bolți de cărămidă – un beci demn de numele satului, ale cărui dealuri fuseseră cândva pline de vii. În plus, un șopron, niște magazii, o șură instabilă”, descriu ei spațiul.
Cuplul s-a bucurat să descopere că ferestrele, ușile, porțile, toate erau vechi; nimic nu a fost alterat și nicio modernizare nefericită nu lovise casa. Totul a fost păstrat, cu excepția acoperișului, și, așa cum precizează, era o casă sănătoasă, fără probleme majore.
Din poziția de proprietari, înainte să înceapă renovarea, cei doi nu știau pe nimeni în zonă și nu aveau experiența renovării unei case vechi. A fost nevoie de timp până să găsească arhitectul potrivit, alături de o echipă bună de constructori, așa că au dat drumul la treabă în 2021 și au finalizat în 2023.
„Ne-am dorit foarte mult să lucrăm cu oameni care au experiență cu astfel de case și care le privesc cu dragostea și cu respectul cu care le privim și noi. Să vrea să păstreze tot ce se poate, să lucreze cu materiale și tehnici naturale, să găsească soluții potrivite pentru bătrânica noastră. În plus, ne-am dorit să le placă să lucreze la această casă, să fie măcar un pic de bucurie și pentru ei în toată această poveste”, spune cuplul despre momentul în care au ales cu cine să lucreze.
Așa au ajuns la Horațiu Vasilescu, un arhitect bucureștean mutat în Transilvania și pasionat, la fel ca ei, de case vechi. Expertul i-a pus în contact cu diverși specialiști din zonă care s-au ocupat de studiile necesare pentru a face lucrările cum trebuie. Echipa de constructori, condusă de Cătălin Brîușor, este dintr-un sat aflat la o oră și jumătate distanță de Alma Vii, ceea ce a presupus niște eforturi mari pentru toți cei implicați, explică proprietarii, dar nu regretă nimic, deoarece au putut să se bazeze pe oameni de încredere, pricepuți și corecți.
La casă au refăcut acoperișul și au înlocuit țigla nouă cu una veche, solzi. Au mansardat podul, unde au creat patru camere și băi. Unde nu au putut păstra ferestrele vechi, au făcut altele exact la fel. În camera cea mare au montat un termoșemineu, îmbrăcat în cahle de la Mediaș, care încălzește toată casa. „Pentru că nu am putut salva podelele vechi, le-am înlocuit cu altele noi, tot din lemn. Grinzile de stejar au rămas, dar le-am schimbat pe celelalte, de brad, care erau afectate. Am reparat și tencuit pereții folosind cele mai potrivite materiale, astfel încât casa să respire, să fie sănătoasă și să își continue viața liniștită cât mai mult timp”, mai spun ei.
Nu au avut pe parcurs probleme semnificative ale casei, cu oamenii au colaborat bine, dar au avut și încă au provocări financiare. De când a început războiul în Ucraina, prețurile materialelor au explodat și le-au dat peste cap toate calculele. S-au gândit chiar să oprească lucrările, dar se bucură că au continuat, deoarece observă cum an după an este tot mai scump să construiești sau să renovezi.
Un design „cadou” și elemente care susțin afacerile mici
Casa are o suprafață de 130 de metri pătrați. Are patru camere, câte două pe nivel, fiecare cu propria baie, iar între camerele de la parter este un mic spațiu comun, cu chicinetă. La capitolul design, Irina și Robert spun că și-au dorit să-și facă acest cadou, mai ales că au avut încredere în experiența lor în fotografie, educația vizuală și artistică, dar și un curs de design pe care l-au făcut. Precizează că n-ar fi fost cei mai comozi clienți și ar fi fost greu de explicat unui designer ce-și doreau, așa că luat proiectul în propriile mâini, inițial, cu un moodboard și mult entuziasm.
„Am descoperit repede cât greu este să împaci visul cu ceea ce se găsește în magazine, cu ceea ce îți permite bugetul și cu ceea ce este adecvat într-o casă ca a noastră. Deși a fost foarte greu și uneori frustrant, ne-a plăcut lupta asta”, spun ei. Au descoperit mulți producători români care fac lucruri de foarte bună calitate, s-au bucurat de tot felul de soluții găsite, de mici „invenții”, și au reușit să folosească materiale naturale și să aibă diverse obiecte unicat, făcute special pentru ei.
Și-au dorit să facă tot posibilul pentru a susține mici afaceri din Transilvania sau din restul României, așa că paturile de stejar le-au luat din Timișoara, de la Massif, întrerupătoarele și prizele din porțelan sunt din Oradea, de la Lüster Manufacture, saltelele, pe care se doarme tare bine, după cum zic, sunt de la saltele-hotel.ro. Așternuturi de cea mai bună calitate, perdele și diverse alte țesături sunt de la Bia Art din Cisnădi, scara, mobilierul din băi, birourile și noptierele, ușile și ferestrele noi sunt făcute de tâmplarul Attila Szász din Firtănuș, județul Harghita, iar covoarele vechi românești sunt moștenite din familie.
„Nu am găsit, din păcate, în România, suficiente corpuri de iluminat cum ne doream, în afară de câteva pendule din ceramică de Corund făcute de Deco Republic, așa că am luat unele italienești tot din ceramică, făcute de Ferroluce, ba chiar și niște veioze de la Ikea. În continuare ne lovim de acestă problemă, în timp ce căutăm corpuri de iluminat pentru șură”, adaugă cuplul.
Când au luat casa, nu știau cum arată curtea și nici nu-și dădeau seama cât de mare este, pentru că era imposibil de străbătut din cauza vegetației foarte înalte și dese, a viței de vie care împânzise grădina, și a pomilor care crescuseră haotic.
O grădină în continuă schimbare
Locuința are o curte de aproximativ 4500 de metri pătrați, care necesită mereu îngrijire, deoarece natura înghite totul după câteva ploi și vegetația aceea uriașă revine imediat dacă nu ai continuu grijă. Ei nu se pricepeau la grădinărit, așa că au făcut multe prostii la început, cum ar fi faptul că au plantat 40 de pomi fructiferi pe care i-au mâncat căprioarele. În cele din urmă, au început să amenajeze partea de grădină, de lângă casă, cu peisagiști adevărați, dar s-au oprit foarte repede, pentru că nu-și permiteau costurile, iar nenumăratele plante cumpărate păreau nimic într-un spațiu atât de mare.
Au reușit să facă dealul mai accesibil printr-o alee și două zone terasate, ca să se poată bucura mai mulți de plimbarea prin curte. „Acum am înțeles ce este o grădină. Nu este ceva ce faci la un moment dat și apoi întreții. Am învățat mult despre plante, tipuri de sol, tratamente bio, dar vom învăța continuu și nu vom ști niciodată cât ar trebui. Aspectul se schimbă mereu, evoluează, pentru că plantele și grădinarii se maturizează, nevoile și preferințele nu rămân aceleași de la un an la altul, vremea nu mai este așa previzibilă etc”, povestesc proprietarii. Munca lor a dat roade și au reușit să aibă trandafiri frumoși, progresează cu hortensiile, iar la primăvară vor face o pergolă cu viță de vie.
O pensiune „acasă”
Când au cumpărat casa, în sat era doar electricitate, iar apa o aveau din fântână. Acum au și apă curentă și canalizare, iar pentru apă calda se bazează pe boilere. Gaz nu există, se bazează pentru încălzire pe acel termoșemineu, iar la nevoie suplimentează cu calorifere electrice. „Costurile cu electricitatea sunt mari, încălzirea cu lemne nu este cea mai comodă, așa că analizăm mereu posibile alternative”, mai spun ei.
AlmaCalma, așa cum și-au numit proprietatea, este o pensiune pe care o consideră „acasă” pentru ei, dar și pentru toți cei care au nevoie de liniște, simplitate, natură. „Nu este o stațiune în care să mergi să îți etalezi ceva și să te distrezi nebunește, ci un sat mic, izolat, în care vii să descoperi puzderia de stele a nopților, să simți pădurea, să observi roua, să dormi cum n-ai mai dormit demult, să te îndrăgostești de Transilvania”, precizează Irina și Robert.
În ceea ce privește modalitatea de închiriere, cei doi spune că sunt flexibili și se adaptează, pe cât posibil, dorințelor fiecărui oaspete. Spre exemplu, au avut oaspeți care au închiriat toată casa, chiar dacă au stat doar într-o cameră, pentru că și-au dorit să fie singuri, dar și oaspeți care au închiriat doar mansarda, doar parterul sau o singură cameră. În ceea ce privește prețurile, în 2025 au variat între 70 și 120 de euro pe noapte, în funcție de cameră, perioadă și număr total de zile.
Cei care ajung aici sunt invitați să se bucure de împrejurimi, deconectare de la haos și relaxare. „În Alma Vii, pe lângă vizitarea cetății, plimbările pe dealurile și pădurile splendide din jur, poți participa la diverse activități sau evenimente. De exemplu, la AlmaCalma ne propunem ca anul viitor să avem seri de muzică, de stargazing, de film, să organizăm mici tururi foto, picnicuri. Și, desigur, nu suntem doar noi. Vecinii și prietenii noștri din sat oferă experiențe interesante – culinare, de yoga, de cunoscut puterea plantelor etc.”, adaugă.
Irina și Robert fac naveta între Alma Vii și București și mărturisesc că nu intenționează să schimbe asta. La Capitală au școli bune pentru copilul lor, dar și medici la care pot ajunge ușor, în timp ce la sat se bucură de liniște, natură și frumusețea care-i înconjoară.
Pentru cei care vor să le calce pe urme, proprietarii au câteva sfaturi:
- Un cuplu nu ar trebui să facă acest pas fără să se gândească bine înainte. Trebuie să își dorească amândoi la fel de mult să treacă prin toată aventura, nu este ceva ce să faci doar de dragul celuilalt. Sunt multe greutăți și riscuri, care pot pune o presiune uriașă pe relația unui cuplu.
- Trebuie să fii îndrăgostit nebunește de un astfel loc, ca să accepți împăcat sutele de greșeli pe care le vei face și din care vei învăța. Și să nu dai vina niciodată pe celălalt pentru ce iese prost.
- Când lucrezi la casă, acceptă că totul costă și durează dublu față de cât ai calculat tu. În cel mai bun caz.
- Nu te aștepta să devii cu adevărat un sătean. Ești și vei rămâne un străin. Dar poți fi unul bun, modest, respectuos, de ajutor pentru ceilalți și atunci vei fi acceptat. Poți fi unul care salvează o casă, înfrumusețează un loc, și atunci vei înțelege că toată povestea are un sens. Iubește locul, contribuie la binele lui și vei simți cum îți cresc rădăcini, cum înflorești.
Alte subiecte interesante
Ultimele articole
