Skip to content
Ene+Ene Arhitectură au preluat proiectul în 2019

O echipă de arhitecți a readus la viață o casă din apropierea Pieței Obor, construită în anii 1930 și ajunsă între timp în ruină

În 2019, echipa Ene+Ene Arhitectură a preluat un proiect de restaurare și extindere a unei case de pe strada Tugomir Voievod, poziționată în apropierea Pieței Obor. Construită la începutul anilor 1930, locuința avea arhitectura modestă a acelei perioade, reprezentativă pentru întreaga zonă.

Deși aflată într-o stare deplorabilă, cu probleme serioase structurale și zidăria portantă puternic fisurată, arhitecții au fost atrași de prezența tuturor elementelor originale ale exteriorului, de la decorații din ipsos și tâmplărie până la elementele de streașină, toate deteriorate de trecerea timpului. Prof. univ. dr. arh. Mihai Ene povestește că s-au bucurat de oportunitatea de a se implica în resuscitarea unei case discrete și armonioase, care, deși nu este monument, ar fi riscat să fie demolată.

Compartimentarea casei inițiale și extinderea funcțională

„Avea o configurație planimetrică caracteristică pentru perioada construirii și pentru tipul de lotizare pentru care este concepută (parcele de 200 de metri pătrați, și o deschidere la strada de aproximativ 10 metri): o casa vagon cu un calcan lateral, și trei camere dispuse în lungul terenului, deservite de un mic hol de intrare și o adiție parazitară reprezentată de grup sanitar. În plus, mai exista o pivniță parțială sub una dintre camere, iar podul nu era folosibil”, explică arhitectul despre suprafața inițială a casei, de doar 49 de metri pătrați.

Noul proprietar și-a dorit păstrarea și extinderea casei, cât și completarea ei cu noi funcțiuni. Camera dinspre curte, de doar 2.90 metri adâncime, a fost demolată, împreună cu grupul sanitar. În locul acestora au construit o cameră de zi generoasă, care înglobează și o chicinetă, sub care, la subsol, există o camera pentru hobby și zona tehnică. Întreg procesul de proiectare a fost ghidat de impulsul de păstrare și de refacere a tuturor elementelor valoroase ale casei. În același timp, tot ce înseamnă intervenție nouă are o personalitate proprie și este recognoscibilă ca arhitectură contemporană, deși rămâne subordonată spiritului casei inițiale.

„Am evitat constant pastișa arhitecturii istorice și am considerat că o abordare care să valorifice existența contrastului discret între nou și vechi va transforma rezultatul final într-o alcătuire vie, autentică”, adaugă el.

La nivelul structurii, starea extrem de precară a construcției a forțat o intervenție care a presupus cămășuirea zidăriilor de cărămidă cu un strat de torcret armat și refacerea integrală a șarpantei de lemn. Extinderea, mai spune arhitectul, se referă la demolarea și înlocuirea camerei dinspre curte cu cameră de zi pe dublă înălțime.

Echipa a transformat în spațiu locuibil și jumătate din fostul pod, printr-un dormitor cu baie prorpie, care are vedere din supantă către parter. totul fără să schimbe configurația geometrică inițială. Camera din mijloc, în care se intră din holul de intrare, a fost divizata și a primit o baie de serviciu, iar camera de la strada a devenit un birou. Suprafața construită a noii alcătuiri a devenit de 100 de metri pătrați.

Proiectul a fost început în 2019 și a fost finalizat în 2024. Debutul pandemiei a îngreunat etapa de proiectare, apoi a avut loc explozia prețurilor materialelor de construcție în perioada pandemiei, ceea ce a produs sincope în ceea ce privește aprovizionarea șantierului. „Aceste două aspecte, combinate cu perioadele exagerat de lungi și imprevizibile ale autorizării oricărei construcții în București, pot constitui o explicație pentru durata îndelungată a întregului proces de proiectare și construire”, explică arhitectul.

„Intenția inițială a fost să restaurăm toate elementele de ipsos și lemn păstrate și să le completăm pe cele lipsă, însă, după o analiză aprofundată, am ajuns la concluzia că uzura a dus la deteriorarea masivă a tâmplăriei de lemn si a detaliilor de streașină”, spune Ene. Prin urmare, și-au adaptat abordarea și au recurs la folosirea unei tâmplarii noi, de lemn stratificat vopsit, cu aceeași configurație geometrică a originalului, precum și la refacerea puilor de căprior, împreună cu decorațiile streșinilor, toate într-o manieră identică.

O amenajare contemporană cu mobilier custom

Amenajarea interiorului a presupus proiectarea tuturor elementelor de mobilier fix (dulapul încastrat din holul de primire, mobilierul de bucătărie), a scării, a băilor, a tuturor finisajelor și detaliilor, a instalațiilor și sistemelor de iluminat. Toate aceste elemente de mobilier fix au un design contemporan și sunt produse din MDF vopsit în aceeași culoare ca și elementele de lemn din arhitectura exterioară – fațada de lemn stratificat a chicinetei, tâmplăria si lemnăria streșinilor. Au lucrat cu producătorul Publimpres, sub conducerea lui Tudor Migia.

Interiorul face parte dintr-o abordare generală, integrată, a întregului proiect, ce nu presupune o graniță clară între arhitectură și amenajarea de interior. „Ca și în alte situații, am încercat o continuitate fireasca între cele două domenii, pe care, altminteri, le considerăm oarecum artificial despărțite. Același limbaj contemporan, reținut, discret, cu o paletă limitată de materiale, forme și culori, definește atât interiorul, cât și exteriorul. Dorința noastră a fost ca cele două să se potențeze reciproc și să funcționeze unul în continuarea celuilalt”, explică el.

În ceea ce privește un sfat pentru cei care vor să treacă printr-un proces similar, Ene încheie prin a spune: „Am o singură recomandare: să se adreseze unui arhitect și să-i acorde încredere până la finalul procesului de construire.”

Credite: Proiectant General: Ene+Ene Arhitectură
Structură: Profesional Construct, ing. Paul Ioan, ing. Mihai Bran
Instalații: Custom Plan Engineering, ing. Mihai Rusu
Constructor: Este Interior, arh. Raul Pruteanu
Fotografii: arh. Iulius Cristea

Hai cu noi pe Insta