Într-o amenajare de interior, nuanțele neutre te ajută să obții un decor plăcut vizual, potrivit pentru mai multe gusturi și care nu se va demoda prea curând. Apartamentul de față, amenajat în 2020 în Râmnicu Vâlcea, ilustrează pe deplin acest lucru. Acesta a fost amenajat într-un stil contemporan-minimalist, cu multe spații de depozitare, încât să ofere o bună funcționalitate.
Apartamentul are o suprafață utilă de 110 metri pătrați, distribuiți în trei camere. Livingul, dormitorul matrimonial și bucătăria au deschidere către terase. Familia cu o fetiță adolescentă a știut de la început că își dorește o amenajare modernă, în nuanțe neutre. Pentru designul de interior au apelat la arhitecta Cristiana Zgripcea, care a lucrat împreună cu arhitectul Alexandru Morar și studentul la arhitectură Sabri Murat. Proiectul a fost gata în patru luni.
Holul amplu realizează distribuția spre camerele decomandate și servește și ca spațiu pentru depozitare.
Livingul include și zona de luat masa și are o paletă cromatică neutră, cu accente de albastru.
Majoritatea pieselor de mobilier sunt făcute pe comandă, ceea ce a ridicat bugetul amenajării însă a creat spații 100% funcționale.

Locuința era în stadiul la gri atunci când au cumpărat-o de la dezvoltator, cu instalațiile sanitare și electrice deja trasate, așadar arhitecții nu au putut să le schimbe, dar au putut să aleagă finisajele și sanitarele dorite. Apartamentul are spații largi și o compartimentare frumoasă, cu un hol generos de 18 metri pătrați.
Pentru că familia își dorea un interior funcțional, cu depozitare cât mai multă, dar nesufocat de mobilă, Cristiana a propus o amenajare contemporană și minimalistă.
Din punct de vedere cromatic, a mizat pe nuanțe neutre, care să se îmbine cu personalitatea tuturor membrilor familiei și să le creeze confort.
Fiecare încăpere are însă accente coloristice în funcție de cel care o folosește.
În living, a ales o nuanță regală de albastru pentru covor, scaune, storuri și draperii.
Camera fetiței e îndulcită de nuanțe de roz pal și galben delicat.
Dormitorul ei include și un birou, spre fereastră.
În dormitorul matrimonial tapițeria albastru catifelat a patului și accentele metalice ale corpurilor de iluminat dau personalitate spațiului.

În living, diningul e amplasat spre fereastră și include o masă de șase persoane de la Mobexpert iluminată de un corp suspendat deasupra ei. Pardoseala placată cu parchet triplu stratificat de la Kährs e prezentă în toate camerele, mai puțin în băi, într-o nuanță de chihlimbar ce unește vizual toate încăperile și aduce o notă călduroasă. În bucătărie, ea dialoghează cu fronturile corpurilor suspendate ale mobilierului, făcut pe comandă cu Zen Mob Design pentru a optimiza la maxim cei 18 metri pătrați. Bucătăria include și un loc de luat masa, spre geam.
Bucătăria include o masă rotundă cu blat de sticlă.
Corpurile de mobilier sunt dotate cu electrocasnice încastrate Bosch.
Grinda existentă a fost „ocolită” de mobilier și se integrează acum natural în decor.

Bugetul amenajării a ajuns la 50.000 euro, din care piesele de mobilier pe comandă au reprezentat aproape jumătate: mobilierul de bucătărie, dressingurile generoase din hol, dormitoare și piesele din living, mobilierul dn baie.
Toate dulapurile sunt făcute de sus până jos, pentru a profita la maxim de fiecare centimetru pătrat disponibil.
Din motive estetice, lateralele dulapurilor au rafturi pentru depozitare.
Unul dintre locurile preferate ale familiei este colțul de relaxare și citit din camera fetiței, amplasat spre fereastră.

Dormitorul părinților e un spațiu elegant, unde linia cromatică neutră este pusă în evidență prin albastrul tapițeriei patului și accentele metalice.
În dormitorul matrimonial, dulapul are oglindă bronze, ce oferă mai multă eleganță.
Colțul de machiaj se „desprinde” ingenios din dressing, iar cei doi butoni aurii sunt o inserție prețioasă.
În dormitorul matrimonial, dulapul are oglindă bronze, ce oferă mai multă eleganță.
Colțul de machiaj se „desprinde” ingenios din dressing, iar cei doi butoni aurii sunt o inserție prețioasă.
Băile sunt amenajate în nuanțe naturale, cu produse comandate de la Delta Studio: gri-ciment în baia mare, obținut prin gresia și faianța de la Porcelanosa, și lemn în baia mică.
În baia mică, mozaicul din lemn se asortează cu pardoseala și fâșia de mobilier.
Dușul e cu scurgere în pardoseală, pentru ca spațiul să pară mai mare.
În baia mică, mozaicul din lemn se asortează cu pardoseala și fâșia de mobilier.
Dușul e cu scurgere în pardoseală, pentru ca spațiul să pară mai mare.
Tips&Tricks de la arhitecta Cristiana Zgripcea
Cum să creezi o amenajare ce rezistă în timp: „Un sfat pe care l-aș da prin prisma rezultatului de care ne bucurăm atât eu cât și beneficiarii mei ar fi acela că este corect să ne amenajăm o casă astfel încât să fie valabilă în timp: să folosim materiale de bună calitate este prima condiție, apoi o alta la fel de importantă este ca imaginea materialelor folosite să nu se demodeze”, spune Cristiana.
Texturile și nuanțele alese pentru baia matrimonială nu se vor demoda prea curând.
Griul și albul domină această baie minimalistă.
Cada freestanding creează un colț de răsfăț.
Texturile și nuanțele alese pentru baia matrimonială nu se vor demoda prea curând.
Griul și albul domină această baie minimalistă.
Cada freestanding creează un colț de răsfăț.
De ce să alegi monocromiile: „În ambele băi, am ales să folosesc monocromii la nivelul plăcilor ceramice, cu mici accente prețioase pentru a crea acest rezultat al unei case frumoase acum, dar și peste cinci-zece ani”, completează arhitecta.
Foto: Vlad Crețeanu
Arată-ne cum e la tine acasă! Scrie-ne pe adresa de mail contact@lovedeco.go-vip.net și cineva din echipa noastra îți va răspunde cât de curând. Povestea acestui apartament ne-a fost trimisă de arhitecta Cristiana Zgripcea.