amenajare apartament interbelic cluj cu ferestre generoase, pereti albi si mobilier deschis la culoare

Tururi de case

Când șantierul e cel mai bun profesor: povestea reală a renovării unui apartament interbelic din Cluj, care a durat ani de zile

de Cezara Palade | 12 noiembrie 2026

Nume, profesie: Nao Tschumper, se ocupă cu amenajările interioare și face parte din afacerea de familie care produce portbebe-urile “Marsupi”
Oraș: Cluj-Napoca
Suprafață: 75 metri pătrați

Să amenajezi o locuință de la zero nu este, de cele mai multe ori, acel montaj rapid și estetic pe care îl vedem pe rețelele sociale. În realitate, șantierul înseamnă decizii luate din mers, bugete care se ramifică și o doză mare de răbdare. Nao Tschumper a trăit această experiență pe propria piele. Apartamentul se află într-un imobil interbelic din Cluj despre care un vecin i-a povestit că ar fi fost construit în 1930 și a fost chiar prima ei „școală” de design.

Părinții lui Nao au cumpărat apartamentul ca investiție în viitorul ei, iar ea a avut astfel ocazia să transforme o locuință care necesita renovare totală în prima sa experiență practică de amenajare. „Sunt foarte recunoscătoare pentru asta”, spune. A durat ani de zile să îl aducă în forma pe care o vedem astăzi, însă rezultatul este un spațiu de 75 de metri pătrați absolut superb, cu un layout circular și ferestre uriașe, care nu se supune niciunei reguli stricte de stil.

O întoarcere în timp: farmecul la prima vedere

Apartamentul are ferestre generoase, prin care lumina naturală „inundă” întregul spațiu și îl învăluie într-o aură caldă

Locuința se află pe o străduță liniștită, aproape de centrul Clujului. Când Nao i-a trecut pragul pentru prima oară, spațiul arăta exact așa cum ți-ai imagina o locuință încremenită în timp, deținută de o doamnă în vârstă: mobilă din anii ’50-’60, o banchetă pe colț în bucătărie, încălzire cu sobe, un boiler pe lemne în baie și camere multifuncționale.

Pentru Nao, pasionată de finisaje vechi și originale, a fost pânza albă perfectă. „Mereu mă uit după spații neatinse și visez să le readuc la viață. Indiferent că vorbim despre clădiri interbelice sau moderniste, criteriile mele rămân neschimbate: lumină, verdeață și cât mai puține intervenții, de preferat fără vreo «îmbunătățire» în ultimii 30 de ani”, povestește ea.

Nao a refăcut tâmplăria din lemn și a adăugat ancadramente la ferestre pentru a oferi un plus de caracter încăperilor, inspirându-se din tocurile ușilor originale.

Renovarea: un șantier care s-a transformat în lecție

Fiind propriul ei client (și primul), lucrurile s-au dovedit mai dificile decât pe hârtie. Mai ales că procesul a început fără un plan concret și fără schițe. Apartamentul a fost decopertat complet, până la cărămidă, singurele elemente originale păstrate și recondiționate fiind ușile interioare și parchetul.

În plus, o clădire interbelică nu iartă lipsa de experiență: lucrurile neprevăzute au apărut la tot pasul, unghiurile drepte lipseau cu desăvârșire, iar micile greșeli de începător au costat timp.

Acest proces prelungit și organic a venit la pachet cu o realitate financiară greu de cuantificat. Bugetul nu a fost nelimitat, însă calitatea și estetica au dictat ritmul achizițiilor. Lucrurile au fost cumpărate treptat, iar suma cheltuită pentru amenajare a depășit pragul de 50.000 de euro, fără să includă manopera și materialele mai puțin vizibile ale unui șantier (țevi, cabluri, șape, glet, adezivi etc.). Însă tocmai acest ritm așezat i-a dat libertatea să se răzgândească, să aștepte piesele potrivite și să ia decizii mult mai bune decât ar fi făcut-o la început de drum.

Spațiile de depozitare au fost o provocare, rezolvată prin creativitate: de la debaraua transformată în walk-in closet, la acest dulap vechi din lemn, superb, ideal pentru umerașe.

La capitolul finisaje, Nao a căutat soluții care să nu concureze cu materialele deja prezente. În bucătărie și hol a optat pentru o pardoseală poliuretanică (deoarece mozaicul vechi nu a putut fi salvat), iar baia a primit o podea atipică. După ce a refăcut șapa, a ales o placă de terrazzo de 2×3 metri, groasă de 2 centimetri, pe care a tăiat-o special pentru a minimiza numărul de rosturi.

Chestionarul cu idei bune

După cinci ani petrecuți aici, Nao se pregătește acum să își vândă apartamentul. Am stat de vorbă cu ea pentru a înțelege mai bine filozofia din spatele acestei amenajări „colecționate” în timp.

Bucătăria cu masa ei rotundă este, în cele din urmă, camera preferată a lui Nao, deși afirmă că cel mai mult timp îl petrece pe fotoliul din sufragerie.

Cum ai descrie stilul casei tale? Probabil că undeva pe internet există un răspuns, însă mie mi se pare inutil să încerc să-l identific sau să-l numesc. Cred că nevoia de a defini ceva sau hiperfixarea pe un stil anume ne pot constrânge de multe ori. Urmărind un tipar apare reținerea de a colora în afara conturului, rezultând astfel spații impersonale și repetitive.

Ai o mulțime de piese speciale. De unde ai adunat mobila? Lucrurile de bază (masa din bucătărie, rafturile, canapeaua și fotoliul) sunt clasicele de la IKEA, JYSK sau The Home, iar o parte din veioze de la Zara Home. În rest, este totul second-hand. Scaunul de la birou (un Reiner Daumiller) l-am găsit pe OLX cuțiva ani înainte să devină popular – erau pătate cu lavabilă și zgâriate, și au stat la mine în beci o vreme până m-am apucat să le recondiționez. Masa de cafea și dulapul masiv le-am găsit cu ani înainte de a mă muta, ceea ce subliniază că e nevoie de răbdare.

Colțul de birou cu scaunul de designer Reiner Daumiller, găsit pe OLX înainte ca acest model să revină puternic în tendințe. Nao l-a șlefuit și recondiționat personal.

Care a fost cel mai mare răsfăț în această amenajare? Sunt lucruri mai valoroase în apartament, dar cel mai mare răsfăț au fost husele de la Bemz, care au costat poate chiar mai mult decât canapeaua și fotoliul în sine (din colecția Färlov de la IKEA). Însă fac o diferență imensă, având un croi diferit față de cel original, și mi-am dorit foarte mult acest look.

Ai obiecte cu valoare sentimentală în casă? Da. Balansoarul din sufragerie l-a cumpărat mama în anii ’80, când s-a mutat în prima ei chirie. Oglinda a fost a bunicului din partea tatălui, iar fotoliul l-am primit de la niște rude din Elveția. Dar probabil cel mai atașată sunt de tabloul de pe pervaz, „furat” din sufrageria bunicii.

Ce înseamnă acasă pentru tine, mai ales acum, când pui apartamentul la vânzare? Sunt într-o perioadă în care chiar la asta încerc să-mi răspund. M-am mutat din orașul în care am crescut și, cu toate astea, nu simt că am plecat de acasă, dar nici nu simt încă că am ajuns. Știu sigur că e un sentiment, mai degrabă decât un loc: te simți acasă, nu ești acasă.

Ce sfat le-ai da celor care își amenajează acum locuința? Să nu se abțină de la a introduce obiecte care „nu se potrivesc”. Spațiile care caută să atingă perfecțiunea sunt de multe ori sterile și impersonale. Avem nevoie de naturalețe, patina timpului și lucruri care ne aduc bucurie. Și al doilea sfat: să nu grăbească procesul. Acum m-am mutat într-o chirie nemobilată și prefer să îmi construiesc spațiul treptat, să simt cum mă mișc prin el, să caut la mâna a doua și să las loc locuinței să crească odată cu mine.

Mergi și la acest articol pentru a afla povestea renovării unui apartament vechi din Oradea.