Montare parchet DIY: 10 pași pe care să îi urmezi pentru un rezultat de durată
publicat pe 18 mai 2020De la parchet dublu stratificat, tocmai bun pentru încălzire în pardoseală, până la parchet din lemn masiv, ca scos din reviste, ai o mulțime de alternative atunci când alegi parchetul. Dar greul începe abia după. Montarea parchetului e o provocare care-ţi testează răbdarea și abilităţile practice, însă cu sfaturile potrivite, vei încheia proiectul cu succes.
Dacă nu ai comandat și serviciul de montare atunci când ai ales parchetul, ți-am pregătit o listă cu 10 sfaturi de la specialiști cu experienţă. Inspiră-te din recomandările lor şi îndrăznește să începi montarea parchetului:
1. Stabileşte direcţia plăcilor
Când alegi parchet stratificat, direcția în care este recomandat să-l montezi e cea perpendiculară pe sursa de lumină, adică în raport cu fereastra. Însă arhitectul Irina Radu de la iDecorate crede că direcţia nu este una fixă, mai ales atunci când vrei să obții un efect inedit.
Dacă vrei să combini plăcile într-un mod creativ, direcția lor ajunge în plan secundar. Printre cele mai populare moduri de îmbinare este modelul Chevron, în care așezi plăcile în formă de săgeată. Similar e Herringbone, în care liniile se întrepătrund între șiruri. Designerul de interior Raluca Pavel menţionează şi alte modele de îmbinare: Mosaic, Versailles, în care plăcile par că se încalecă, sau English, în care plăcile de parchet sunt mai mici iar plăcile din al doilea se îmbină în dreptul jumătăţilor plăcilor din şirul întâi.
2. Desenează un plan 2D
Ca să te asiguri că direcția sau modelul de îmbinare e compatibil cu spațiul tău, folosește un software pentru a realiza planul 2D al pardoselii. Încearcă aplicaţia RoomSketcher sau programul de desktop RoomStyler. Folosindu-le poți vedea cum arată parchetul într-un spațiu de aceeași dimensiune cu al tău.
Dacă nu vrei să te complici cu un program, desenează la scară spațiul tău și calculează numărul plăcilor, apoi schițează modul în care dorești să se îmbine. Poţi apela la serviciile unui designer, pentru a fi sigur de acuratețea planului, recomandă designerul de interior Iulia Văculişteanu de la Designful.
3. Pregăteşte spaţiul
Recomandarea Georgianei Enache, Director General Alma Parchet Natural, este să aclimatizezi câteva zile plăcile de parchet acasă. Așază-le una lângă alta sau suprapuse cu grijă, pentru a le permite ventilația.
Apoi asigură-te că suprafaţa de montare se află în cea mai bună formă: nu există denivelări mai mari de trei milimetri, umiditatea nu depășește 3% iar suprafața este curată, uscată.
4. Alege modul de montare
Cele două tipuri principale de montare sunt cel flotant și cel lipit de șapă. Montajul flotant, disponibil și la plăcile de parchet LVT, presupune prinderea mecanică a acestora cu ajutorul unui sistem de îmbinare dublu click. Tipul acesta de montaj necesită rosturi de dilatare: spaţii mici care se lasă la marginea parchetului, pentru a-i permite acestuia să se extindă, în cazul în care este afectat de umezeală. Georgiana Enache recomandă să lași spații de dilatație perimetrale de minimum un centimetru nu doar față de perete dar, și față de alte elemente fixe din încăpere.
Montajul lipit de șapă include un adeziv special pentru parchet și nu mai include rostul de dilatare.
5. Alege ustensilele corecte
Pentru montarea parchetului ai nevoie de un ciocan din cauciuc. De ce? Pentru a nu deteriora suprafața finisajului. Apoi asigură-te că ai riglă, echer, creion, fierăstrău electric, croșetă pentru parchet, bormașină și freză pentru parchet.
În plus, ai nevoie și de folie barieră de vapori, folie de polietilenă expandată (PEE) sau polistiren extrudat de trei sau cinci milimetri, explică Georgiana Enache. Dacă optezi pentru varianta lipită de șapă, adăugă și silicon acrilic sau adeziv monocomponent silanic.
6. Acordă atenţie zonelor cu ţevi
Designerul de interior Iulia Văculişteanu te sfătuieşte să acorzi atenţie zonelor cu ţevi. Acestea vor trebui să treacă prin parchet, aşa că va fi nevoie să găurești placa. Când faci asta, asigură-te că diametrul găurii este cu minimum 20 de milimetri mai mare decât cel al țevii.
7. Ai grijă la îmbinarea cu gresia
La îmbinarea parchetului cu gresia și în dreptul ușilor (pe care le montezi după parchet) ai nevoie de un profil de trecere, care poate fi de culoarea parchetului, cu textură de aluminiu sau chiar alb. Se vinde la bucată de 90 sau de 270 centimetri, explică arhitectul Irina Radu.
În cazul în care îți dorești întrepătrunderi asimetrice între parchet și plăci ceramice hexagonale, recomandăm să apelezi la o firmă cu experiență în montarea parchetului. Aceștia îți vor decupa parchetul astfel încât să se îmbine perfect cu gresia.
8. Dă drumul la încălzirea în pardoseală, dacă există
Dacă parchetul acoperă un sistem de încălzire în pardoseală, e bine că acesta să fie activat în timpul montării, ca să eviți un șoc termic pentru parchet. Adu temperatura din instalație la nivelul șapei, astfel încât să fie cuprinsă între 18 și 20 de grade Celsius. Ulterior, o crești treptat cu trei-cinci grade Celsius zilnic. Georgiana Enache recomandă să folosești lipirea de șapă ca mod de montaj.
9. Măsoară cu atenţie ultimul rând
Chiar și pentru un montaj simplu, fără îmbinări „creative”, tot e nevoie să măsori cu grijă ultimul rând de plăci de parchet. Pregătește-te să ajustezi dimensiunile plăcilor montate pe ultimul rând și calculează atent, lăsând loc de rosturile de dilatație.
10. Montează plintele pentru camuflaj
Ultimul pas pentru montarea parchetului constă în camuflarea rosturilor de dilatație și a posibilelor cabluri. Cea mai simplă metodă e să pui plintă. Poți alege dintr-o multitudine de materiale, însă cel mai popular tip de plintă e cel din MDF, pentru că se poate asorta mai bine cu parchetul. Dacă ai o amenajare clasică, cu accente elegante, ai putea opta pentru o plintă albă din polimer dur. Acest material rezistă mai bine la umezeală decât MDF-ul.
Recomandări furnizori de parchet: arhitectul de interior Cristina Micu propune Vicla, Kahrs, Tarkett, Egger, Karelia sau Barlinek. Iar designerul de interior Raluca Pavel de la Four Design Studio mai adăugă Jawor Parkiet, Haro şi Xylopak.
-
DESIGN INTERIOR
După ce criterii și cu ce poți să separi livingul de bucătărie într-un open space
-
LIFE
Câteva sfaturi bune de la părinți și bunici: ce să faci, dar mai ales ce să nu faci la tine acasă
-
DESIGN INTERIOR
Covor vs. mochetă: 4 designeri îți spun cu ce avantaje şi dezavantaje vine fiecare variantă
-
hotnews
Chiuveta din inox pătată cu detartrant: cea mai eficientă și simplă soluție de curățare
Petele ies rapid cu această soluție.
-
UTILE
Ce se întâmplă dacă pui folie de aluminiu în cuptorul cu microunde? 5 materiale pe care trebuie să le eviți
Strici aparatul și alimentele, iar riscul de incendiu e mare.
-
Apartamente cu 2 camere
Amenajare cu multe spații pentru depozitare și culori puternice pentru un apartament de 50 metri pătrați
Un spațiu aerisit, dar bogat în atmosferă.