LIFE

Cazare Oltenia: conace, cule oltenești și case boierești în care poți petrece o vacanță liniștită

publicat pe 24 mart. 2025

    Găsești locuri de cazare în Oltenia care păstrează și duc mai departe istoria zonei: conace, hanuri și case boierești care sunt renovate și îngrijite și te așteaptă să le treci pragul. Toate se trag din cula oltenească, o construcție despre care știm prea puține. Am ales cinci dintre ele, pe care ți le recomand pentru o vacanță liniștită.

    Cula oltenească, construcție cu o arhitectură specifică și ridicată pe două sau trei niveluri, asemenea unei cetăți semi fortificate, avea scopul de apărare a familiei de atacurile otomane. Aproape 90% din culele oltenești au dispărut. „Culele aflate pe Lista Monumentelor Istorice din Romania se află în județele Gorj, Vâlcea, Argeș, în partea de nord a județelor Dolj si Mehedinți, o culă în județul Teleorman și una în județul Olt. În total, astăzi mai există doar 27 de cule-monument istoric, din care trei sunt ruine, iar o parte dintre acestea sunt în uz, în circuit public sau privat”, spune dr. arheolog Daniela Mihai, Director adjunct în cadrul Institutului Național al Patrimoniului, pe site-ul proiectului Cule în Lumină. Un program de promovare a rolului pe care aceste constructii le-au avut pentru dezvoltarea culturala si sociala a Olteniei.

    Cazare Oltenia: foste cule, conace și case boierești

    Am căutat pentru tine foste cule sau case vechi oltenești salvate de la degradare și frumos recondiționate, care sunt folosite, azi, ca spații de cazare sau agrement.

    Conacul lui Maldăr

    Te invit să faci cunoștință cu farmecul Olteniei de altădată, printr-un popas la Conacul lui Maldăr, o veche culă oltenească de lângă Horezu. Cu o istorie de peste 300 ani, clădirea păstrează intacte toate detaliile originale de arhitectură din vremurile de demult: zidurile groase, exteriorul văruit în alb, turnul înalt, scările interioare și cerdacul cu arcade.

    Conacul are 18 camere cu mobilier istoric autentic, covoare tradiționale, lăzi de zestre, șemineu și masa decorată cu cu tacâmuri și sfeșnice elegante. În conac e cultivat cu precădere stilul brâncovenesc, iar fiecare element de decor a fost atent ales pentru a reconstitui atmosfera în care trăiau boierii din secolul 18.

    Casa Cartianu, Târgu Jiu

    Cula Cartianu este un simbol al arhitecturii gorjene, o casă pe trei nivele clădită în anul 1760 de către nobila familie de boieri Cartianu. Peste ani, urmașii acestora au ridicat o pensiune nouă lângă bătrâna Culă, la marginea de pădurii și la doar 5 km distanță de Târgu Jiu, cu aceeași arhitectură tipică locului.

    Mobilierul de lemn masiv și întreaga amenajare a camerelor din noua pensiune păstrează acel aer boieresc tipic culelor gorjene. Luminozitatea, culoarea și modernul împletit cu tradiționalul oferă turistului confortul dorit într-o zonă în care istoria locului se ivește în fiecare detaliu.

    În vechea culă funcționează azi o colecție etnografică și documente privind istoria familiei Cartianu. Micul muzeu este supravegheat chiar de către urmașii familiei Cartianu, ghizi ai doritorilor care vor să afle nu doar simple informații, ci și anecdote de familie despre vremurile de demult.

    The Carpathian Lodge, Runcu

    Rămânem în Oltenia de sub munte și îți oferim o altă idee de cazare tipică locului: o casă veche cu prispă, construită acum mai bine de 80 de ani, restaurată cu grijă și  inspirată din arhitectura specifică a conacelor oltenești de altădată.

    The Carpathian Lodge dispune de cinci camere tematice și una care păstrează farmecul odăii bunicilor. Pensiunea este amenajată cu obiecte vechi și mobilier realizat de meșterii locali și are un living de poveste, cu șemineu și două fotolii vechi.

    Remarcabile sunt ușile originale din stejar, sculptate manual și cu inițialele bunicilor proprietarilor, dar și micul balcon de deasupra livingului, construit din grinzile fostei șuri.

    Hanul Vatra, Costești

     

    Amplasat în mijlocul naturii, lângă Horezu, hanul a fost ridicat cu atenție maximă la detalii, astfel încât turistul să se simtă ca la bunica, una de viță nobilă și care-a copilărit la conac, însă.

    Bunul gust și confortul se întâlnesc în cadrul încărcat de istorie al unui vechi han, completat de un nou corp de clădire care respectă cu sfințenie parfumul vremurilor de altădată. În plus, proprietarii au integrat superb artizanatul local în experiența oaspeților și au decorat interioarele cu creațiile meșterilor populari din Costești.

    Toate camerele păstrează autenticul oltenesc, de la mobilierul din lemn masiv, lămpile realizate manual, țesăturile artizanale și alte ornamente care vorbesc despre traiul boierilor români.

    Crama Avincis, Drăgășani

    Istoria Cramei Avincis începe în anul 1927, atunci când primii proprietari au cumpărat un conac înconjurat de vii, la Drăgășani. Astăzi, domeniul Vila Dobrușa, care și-a deschis porțile pentru iubitorii vinului în vara anului 2011, cuprinde conacul vechi, crama, 43 hectare de viță de vie și mai multe hectare de pădure.

    Conacul familial a fost restaurat și i-au fost păstrate toate influențele neo brâncovenești de la începutul secolului XX. Conacul este spațiu privat al familiei, dar vizitatorii pot admira exteriorul lui, iar cei care doresc să afle mai multe detalii despre istoria sa pot răsfoi o carte-album cu fotografii și detalii privind procesul de restaurare a conacului.

    Foto: site-urile proprietăților, Booking, Wildventure.ro